Linkuri accesibilitate

„Der Spiegel” : depunerile bancare ale oamenilor de afaceri ruși în Cipru au depășit anul trecut produsul intern brut al insulei membre în UE


„Der Spiegel” a relatat că depunerile bancare ale oamenilor de afaceri ruși în Cipru au depășit anul trecut produsul intern brut al insulei membre în UE. Potrivit publicației germane, în 2011 oligarhii ruși au plasat în băncile cipriote aproximativ 20 de miliarde de euro. În același an produsul intern brut al Ciprului a fost de aproape 18 miliarde de euro. Citând un raport al serviciilor de informații germane, „Der Spiegel” susține că dacă Ciprul va fi salvat de la faliment cu credite europene, cel mai mult vor profita de pe urma banilor plătitorilor de taxe europeni oligarhii ruși, ale căror depozite bancare sunt garantate prin legea cipriotă. Într-o reacție la articolul din presa germană, purtătorul de cuvânt al guvernului cipriot a spus că țara sa este atractivă pentru oamenii de afaceri ruși, dar a negat că ei ar beneficia de privilegii.
XS
SM
MD
LG