Linkuri accesibilitate

Nu cred că politicienii sunt atât de naivi...”


Anatolie Donciu
Anatolie Donciu

Cazul Anatolie Donciu în discuție cu Sergiu Ostaf.


Liliana Barbăroșie a stat de vorbă cu Sergiu Ostaf, directorul Centrului pentru resurse pentru drepturile omului (CREDO), despre problemele de principiu pe care le ridică afacerea Anatolie Donciu, șeful CNI care, altfel, a criticat joi „Ziarul de Gardă”, oferind și o serie de documente într-o declarație publică.

Sergiu Ostaf
Sergiu Ostaf
Sergiu Ostaf: „În opinia mea un procuror onest ar putea să aibă o casă de 5 milioane în momentul în care are venituri suficiente pentru a-şi construi o casă de 5 milioane, de exemplu, cineva i-a lăsat o moştenire, activitatea rudelor sau a soţiei foarte productivă pe tărâmul privat. În condiţiile în care aceste situaţii nu se respectă îmi vine foarte greu să înţeleg cum un procuror sau anchetator ar putea să-şi construiască o casă care valorează atât.

Posibil că costul de piaţă este 5 milioane, dar costurile pentru a construi casa poate că nu se ridică la 5 milioane, poate că am putea vorbi despre 2 milioane, oricum este o sumă destul de mare. Din moment ce un salariu a unui procuror sau anchetator este din păcate mic, în jur de 7, 8 mii, cred că ar trebui să muncească, nu ştiu, întreaga viaţă doar pentru această casă.”

Europa Liberă: Vom vedea cu ce se va încheia, vom vedea dacă se adevereşte că este casa lui, vom vedea toate astea, dar spuneţi-mi autorităţile, chiar dacă admit că au făcut o greşeală, cum ar trebui să acţioneze? să dea publicităţii cât mai devreme declaraţia lui de avere, să verifice ceva.

Sergiu Ostaf:
„Desigur că în primul rând ar trebui să se publice declaraţia de avere, pe care Anatol Donciu ar fi trebuit să o depună în momentul în care candidatura lui a fost examinată în calitate de membru al Comisiei şi în mod special dacă vorbim despre calitatea de preşedinte.”

Europa Liberă: Ce-l obligă să facă acest lucru?

Sergiu Ostaf:
„Legea cu privire la funcţionarii publici şi Legea cu privire la CNI prevede că toate funcţiile de demnitate publică şi persoanele care pretind la aceste funcţii de demnitate publică neapărat trebuie să depună declaraţie de venit. Declaraţiile de venit fac parte acestei proceduri de verificare inclusiv a SIS pentru titularii de funcţii de demnitate publică.

Motivul este clar – ulterior să nu să se demonstreze că există o problemă şi aceasta aruncă o umbră asupra, în primul rând, a funcţiilor publice şi, în al doilea rând, asupra instituţiilor în fruntea cărora se află aceste persoane.

Eu cred cel mai alarmant este faptul că Mihai Ghimpu într-o declaraţie publică a spus că unul din motivele principale pentru a propune pe Anatolie Donciu în calitate de preşedinte a CNI a fost faptul că dânsul nu a acumulat averi în perioada de activitate profesională şi că asta probează integritatea deplină a lui Anatol Donciu. Acum haideţi să vedem cine a minţit Anatol Donciu sau Mihai Ghimpu.”

Europa Liberă: Domnul Donciu ar putea spune că nu e a mea casa, că e a soţiei.

Sergiu Ostaf:
„Eu cred că dacă va fi un astfel de răspuns atunci noi ar trebui să înţelegem că domnul Donciu nu este o persoană onestă. Cel mai grav este că deţine în mod efectiv o proprietate, o avere pe care nu o declară.

Folosindu-se din nou de o anumită lacună din legislaţie, nu ştiu care încă, prin aceasta el arată ca o persoană curată ca lacrima din spusele lui Mihai Ghimpu, dar în realitate nu este, pentru că posedă o anumită avere. Prin ascunderea acesta după micile lacune din legislaţie, el denotă că e o persoană destul de şmecheră şi abilă să folosească anumite prevederi legislative care ascund sau acoperă anumite situaţii.

Astfel devine limpede şi clar pentru toată lumea că dânsul nu este curat ca lacrima. Eu cred că Anatolie Donciu ar da un exemplu pentru mulţi alţi demnitari publici şi persoane publice care ulterior vor fi verificaţi de CNI şi în privinţa cărora se va constata anumite iregularităţi sau probleme. Prin urmare, domnul Donciu ar trebui să dea un exemplu prin demisionare din funcţia de preşedinte a CNI, demonstrând că este puternic ataşat de valorile şi de reputaţia, şi imaginea CNI, astfel oferind un exemplu pentru alţi funcţionari publici care vor nimeri eventual în astfel de situaţii.”

Europa Liberă: Cum credeţi de ce s-a întâmplat aşa? Politicienii s-au obişnuit că presa nu e vigilentă şi au crezut că nu se va afla sau nu au ştiut, ar pute fi şi pentru ei o surpriză.

Sergiu Ostaf:
„Dacă îi credem pe politicieni că sunt actori de bună credinţă şi în mod normal idealiştii cred în asta atunci avem un pas din partea lui Anatolie Donciu care discreditează anumiţi politicieni sau anumite persoane publice care în mod public au declarat sprijinul necondiţionat pentru el. Deci atunci vina este a lui Anatol Donciu. Iar politicienii nu au fost destul de precauţi pentru a lua oricare persoană la îndemână sau persoană servilă.

Eu nu cred că de fapt politicienii sunt atât de naivi. Pur şi simplu nu cred. Ei sunt atât de abili şi atât de experimentaţi în a spune una, a nu face lucrurile până la capăt, a declara cuvinte frumoase, dar în realitate să nu aibă nici măcar interes şi profesionalism să ducă lucrurile până la capăt. Probabil că în cazul acesta se crede că lumea o să-i ierte pentru că ei sunt reprezentanţi ai unei cauze mult mai majore. ”
XS
SM
MD
LG