Linkuri accesibilitate

Un stat cu structuri corupte, aflat încă sub tutelă, Kosovo e țara ce primește cel mai mare ajutor financiar UE raportat la locuitori.



Curtea de Conturi a Uniunii Europene a dat o grea lovitură atât pretentiilor guvernului din Kosovo de a conduce o țară suverană, care merită să își obțină curând deplina independență, precum si celor ale UE de a participa eficace la consolidarea statului de drept in această fostă provincie a Serbiei aflată sub tutelă internaţională.

Raportul realizat de Curtea de Conturi si facut public săptămâna aceasta critică atât autoritățile kosovare, cât și ineficiența europeană. Prezentînd raportul, principalul coordonator, Gijs de Vries, a avut cuvinte neobișnuit de dure pentru autoritățile de la Priștina, spunînd textual că acestea „nu acordă suficientă prioritate statului de drept", în vreme ce „UE ar trebui să sprijine acest lucru mai activ".

Sub formule se ascunde exasperarea auditorilor în urma descoperirii unui adevărat dezastru financiar in cadrul misiunii europene din Kosovo Eulex și a unor extinse rețele de corupție în micul stat aflat încă sub tutelă. In cei patru ani acoperiți de audit, 2007 - 2011, UE a cheltuit în Kosovo aproape 700 de milioane de euro fără a produce vreun rezultat vizibil în funcționarea justiției și a poliției, sau în protejarea minorităților.

Cum misiunea Eulex în Kosovo a fost prelungita pînă in 2014, se va ajunge foarte repede la un miliard de euro turnat în rețelele corupte dintr-o țărișoară de două milioane de locuitori, care a devenit astfel țara ce primește cel mai mare ajutor financiar din partea UE raportat la numărul de locuitori. Cu totul, din 1999 încoace, UE a alocat Kosovo peste 2,5 miliarde euro.

Corupția rămâne însă generalizată, poliția neputincioasă sau la rândul ei coruptă, iar mafiile din Kosovo funcționează fără mari opreliști pînă si in afara țării, sau chiar a Balcanilor, controland de pilda o buna parte a prostitutiei ilegale din Germania, Belgia si Elveția.

Misiunea Eulex din Kosovo, cea mai mare de acest tip organizata vreodata de UE, are aproape 3000 de persoane la fata locului si un buget anual de peste 100 de milioane euro. Lor li se adaugă circa 6000 de soldați NATO.

Curtea de Conturi a constatat ca misiunea europeană nu se coordonează cu trupele NATO, că e compusă in bună parte din personal necalificat trimis din capitalele țărilor UE fara nicio reală pregatire si ca in mod concret Eulex nu face practic nimic pentru a combate corupția ce permează structurile puterii din Kosovo.

Curtea de Conturi a UE este o instituție total independentă de Comisie, Parlement si de capitalele statelor membre. Fiecare țară dispune de un reprezentant in cadrul Curții, care trebuie sa actioneze in totala independență de țara din care provine. Recent, ministrul roman Leonard Orban a fost respins de plenul Parlamentului UE pentru scaunul ce ii revine României in instituție.

Pe latura anecdotică, evidentiind lipsa de zel a guvernului de la Priștina, raportul scrie ca anul acesta au fost alocați, din bugetul statului, doar 17.000 euro pentru programele anticorupție, in vreme ce un program pentru a conduce mai ecologic vehiculele in Kosovo a primit 25.000 euro.
XS
SM
MD
LG