Linkuri accesibilitate

Concertul de redeschidere a Operei La Scala la 11 mai 1946, a rămas pînă astăzi un moment cheie din renașterea spirituală și politică a Italiei post-belice.


Felul în care o națiune își tratează simbolurile și monumentele naționale este întotdeuna revelator pentru calitatea și cultura oamenilor ei și, în egală măsură, pentru înțelegerea trecutului, pentru asimilarea și prețuirea reală, nu numai declarativă, a valorilor sale. Departe de a acționa deopotrivă și linear ascendent, toți acești factori constituie, în sine, un indicator sensibil al gradului de civilizație, și el oscilant, al unei națiuni într-un anumit moment al istoriei.

Gîndul nu poate să nu se îndrepte spre felul în care autoritățile statului tratează cultura, probleme și utilitatea ei, în ultimele luni în România sau Moldova. Iar semnalele de alarmă trase de diverși oameni de cultură, la București și Chișinău, sînt relevante pentru o situație generală ce ar putea fi caracterizată drept una între declin, stagnare, incapacitate și nepăsare, reîncercare de a subordona cultura politicului.

Un set de discuri cu alură bibliofilă, apărut în Italia, dedicat unuia din marii dirijori ai secolului al XX-lea, Arturo Toscanini, este evocator pentru cele spuse anterior. Setul de CD-uri, care poartă numele Toscanini și Orchestra Teatrului La Scala. Înregistrări rare și inedite, este însoțit de un livret de 130 de pagini, cu studii și circa 100 de fotografii înfățișîndu-l în principal în diferite ipostaze pe dirijor și Opera La Scala de la Milano.

Simbol național de mare relevanță pentru italieni, La Scala a suferit pagube devastatoare de pe urma intensificării bombardamentelor aliate asupra orașului Milano, după 25 iulie Clădirea Operei distrusă de bombardamentele din 1943

Clădirea Operei distrusă de bombardamentele din 1943

1943, dată venirii la putere a mareșalului Badoglio, care a întreprins negocieri prelungite în vederea armistițiului. Aproape doi ani mai tîrziu, imediat după încheierea ostilităților în Italia, la 25 aprilie 1945, primul gest al noilor autorități de la Milano a fost reconstrucția Operei.

Incepută oficial în primele zile ale lunii septembrie, la inițiativa primarului orașului, Antonio Greppi, și aprobată imediat de comandamentul aliat, grosul lucrărilor se încheiau în aprilie 1946, într-un timp record, odată cu înlăturarea schelelor.



Antonio Ghiringhelli, superintendentul Operei, propunea cu acel prilej ca stagiunea de iarnă să fie precedată de o serie de concerte simfonice și îl invita imediat pe Arturo Toscanini, aflat în exil la New York, să dirijeze. Acesta nu numai că își dădea instantaneu acceptul, dar trimitea și un cec personal în valoare de 10 mii de dolari, drept contribuție la reconstrucția Operei.

Toscanini, unul din opozanții de marcă ai regimului fascist Doi dirijori celebri ai Operei La Scala: Erich Kleiber și Arturo Toscanini

Doi dirijori celebri ai Operei La Scala: Erich Kleiber și Arturo Toscanini

mussolinian, dirijase ultima oară la Scala în 1929, încetase să mai dirijeze în Italia din mai 1931, cînd fusese agresat de fasciști la Bologna, iar ulterior alesese calea exilului, stabilindu-se în Statele Unite.

Dirijorul revenea în Italia imediat, chiar în aprilie 1946, aterizînd la Geneva, fiind întîmpinat la frontiera elveto-italiană, la Chiasso, de fiica sa Wally, de superintendentul operei și de de celebra soprană Toti dal Monte. Repetițiile au început în primele zile ale lunii mai, o dată simbolică, fiindcă se împlineau 50 de ani de la debutul lui Toscanini la Scala. Membri orchestrei îl onorau cu acel prilej cu o medalie pe care stătea înscris: „Maestrului, niciodată absent, din partea orchestrei sale”.

Memorii pline de încărcătură emoțională relatează reîntîlnirea dintre dirijorul plin de temperament și membrii orchestrei sale pe care îi îndemna ca atunci cînd este vorba de o „expresie melodică, să o cîntați în mod liber, să apăsați, să susțineți fiecare notă, chiar și cea mai scurtă”. La repetiția cu una din piesele importante ale programului „Marea/La Mer”, de Debussy, Toscanini - despre care s-a scris că „își ardea aripile făcînd muzică” - le atrăgea atenția celor din orchestră că o clădire are nevoie de fundații puternice, mai ales atunci cînd este vorba de a se ridica la înălțimile sublime ale lui Debussy și că insistența sa, adesea violentă pentru a-i impulsiona pe instrumentiști, se datorează faptului că - spunea el cu ironie -, „capul meu este cel al unui zidar care pune straturi de cărămizi. Pătrat!”

Concertul de redeschidere a Operei La Scala a avut loc la 11 mai 1946, retransmis prin radio în întreaga Italie și în lume, filmat și rămas pînă astăzi un moment cheie din renașterea spirituală și politică a Italiei post-belice. La peste 80 de ani, în ciuda eforturilor italienilor de a-l face să se repatrieze, Toscanini decidea să-și încheie viața în Statele Unite.

Avea să dirijeze însă mai multe concerte ale Orchestrei La Scala, la redeschiderea Festivalului de la Lucerna, în iulie 1946, la redeschiderea Festivalului Toamnei Muzicale Venețiene, în septembrie 1949 și, în două rînduri, în beneficiul fondului de pensii pentru bătrînii instrumentiști (în septembrie 1948 și, cu ocazia unui concert de adio, în septembrie 1952); toate arhive reunite pe setul omagial amintit, realizat de editorii Operei La Scala.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG