Linkuri accesibilitate

O manifestaţie, mâncată de foamea de senzaţional, redusă la dimensiunile unui timbru pe ecranele televizoarelor.


I-au dedicat o piaţetă. Nu o piaţă întreagă şi în niciun caz una adevărată, o intersecţie de drumuri care vin de peste tot pentru a se înnoda în acel loc transformându-l în vatră de suflet a comunităţii, ci una simbolică, inventată prin cartierul rezidenţial al comuniştilor, securiştilor şi noii nomenclaturi, să-l aibă la vedere organele statului. Nu o stradă, că străzile pot duce oriunde şi sunt greu de controlat politic. O piaţetă e o piaţetă, un petec de asfalt înţepenit pe un teren viran, un spaţiu inert pe care nu-l mai clinteşti decât cu picamărul.

I-au dedicat şi o statuie. Şi aceea, doar un simulacru de statuie, de fapt un bust, adică o statuie făcută cu economie, cât să nu se spună că nu-l bagă nimeni în seamă, dar nici suficient de mare să impună respect. Aşadar, un bust şi o piaţetă. La urma-urmei, o piaţetă nu e puţin lucru, mai ales când ţi-o dă cadou cel mai mare demolator de pieţe din ultimele decenii, primarul Capitalei Sorin Oprescu, prezent şi el pe-acolo, cu o foarfecă, să facă safteaua.

Nu au prea venit mari academicieni să-i vorbească la bustul gol, cum a făcut fostul şef al Academiei Române, Eugen Simion, la inaugurarea statuii celui mai zelos poet din istoria recentă a României. Poate că nu-i încăpea piaţeta de importanţi ce sunt. Sau poate că nişte statui ca ei nu au ce discuta cu un bust. Nu s-au înghesuit prea multe televiziuni sau oameni de presă în micul scuar, să-i ţină de urât, la cei 91 de ani pe care-i aniversează. Manifestaţia, mâncată de foamea de senzaţional, a fost şi ea redusă la dimensiunile unui timbru pe ecranele televizoarelor.

Dar cine ar fi putut veni la această discretă întâlnire de familie? Să fi venit preşedintele Băsescu? El, care nici la Ziua Armatei nu s-a dus, de teama salvelor şi a revoluţionarilor de profesie? Stă ascuns undeva pentru că i s-a spus că poate aşa să i se facă dor electoratului de el. Şi-apoi ce să caute preşedintele în piaţeta aia unde SPP-ul nici măcar nu-şi poate întoarce limuzinele? I-a spus-o verde regelui prin ecranul televizorului că s-a băgat slugă la ruşi şi că a făcut un act de trădare naţională întorcând armele împotriva Germaniei naziste.

După ce Traian Băsescu l-a elogiat pe Ion Antonescu, nu s-a grăbit nimeni să-l trimită pe cârmaci la Muzeul Holocaustului, iar prietenii preşedintelui, chiar dacă monarhişti de ocazie, nu au sărit să-l plesnească peste gură, că erau la burse în străinătate sau îi strângea ştatul de plată de mâini şi picioare. Asta e, preşedintele este un om singur, nu mai are cine să-l îndrepte. Şi-apoi cum ar fi fost să se ducă în piaţeta celui care a fost expropriat de o ţară pe care acum el, preşedintele, şi stolul de insecte care-l însoţeşte o abuzează cum vor, fără să dea socoteală nimănui?

Cine altcineva să vină la aniversară? Victor Ponta? Acesta abia şi-a dat jos şepcuţa de guevarist, ia lecţii de dicţie democratică începând cu răstelile către instituţiile europene, dar tot mai are accente de gherilă urbană. Problema lui de ieri şi de azi este să ia cireaşa de pe tortul puterii. Motivul discordiei de azi şi de mâine cu preşedintele este prezenţa europeană, deşi Victor Ponta nu păşeşte pe teren ferm decât prin casele conspirative ale Internaţionalei Socialiste.

Chiar dacă Uniunea Social-Liberală se pregăteşte frapând şampanii pentru alegerile din decembrie, puterea va fi şi după aceea la fel de volatilă şi instabilă. Traian Băsescu este un animal politic adaptabil care supravieţuieşte în condiţii extreme. Va găsi tovarăşi de drum. Aşa a scăpat de mulţi, i-a tras după el în smârcuri, să piară intoxicaţi cu gazele acelea sulfuroase.

În umbra lui, al doilea om în stat, Crin Antonescu, se goleşte de conţinut pe măsură ce trece timpul. Vorbirea lui s-a lignificat şi pare că iese tot mai des din acelaşi strat geologic cu tovarăşii săi de drum din Partidul Social Democrat sau Uniunea Naţională pentru Progresul României. Undeva, prin subteranele partidului, trebuie că există ascuns portretul acestui domn care să-i dezvăluie adevărata vârstă. Oricum, seniorii partidului, Radu Câmpeanu sau Mircea Ionescu Quintus, sunt adesea mai tineri ca el. Chiar şi aşa, al doilea om s-a prezentat la Ministerul apărării să stea alături de rege, vorbind, el, candidatul pentru preşedinţie, despre necesitatea reinstaurării monarhiei. Patetic, dar aduce voturi.

Iar politrucii din Partidul democrat liberal de ce ar fi venit? Ei se luptă să-şi repare onoarea mototolită de listele lui Macovei, care pretinde că a identificat peştii cei mari ai partidului. Ba chiar i-a pus în acvariu la geamul partidului, să-i studieze trecătorii şi să vorbească despre marea şi salvatoarea epurare. Vreme de câteva luni, doamna procuror a fost cel mai important om din partid. O adevărată statuie, nu un bust. Umbla încărcată de dosare şi griji. Ameninţa fiarele junglei de activişti că, dacă nu trec la regim vegetarian, vor pieri în urma selecţiei naturale într-un partid în care lupii s-au înfrăţit cu mieii şi ulii cu porumbeii.

Li se vor cântări păcatele să vadă dacă merită sau nu să ajungă la dreapta naşilor familiei politice. Cu toţii trebuiau s-o vadă pe marea inchizitoare că-i gata să-i afurisească pe greşiţii săi, instaurând legea şi ordinea. Dacă slăbea tonul, de oboseală sau plictiseală, veneau din spate asistenţii, care-i făceau o perfuzie cu adrenalină. A demonstrat, în cele din urmă, că nu oricine e suficient de bun să fie pe liste cu Adriean Videanu, Elena Udrea, Gheorghe Seculici sau cu doamna Macovei însăşi, cu toţii proaspăt spălaţi de păcatele tinereţii şi maturităţii la Judecata de apoi a partidului.

Acum, pentru că se apropie momentul în care trebuie depuse listele, joaca s-a încheiat şi şefii nu mai ştiu cum să o facă pe doamna Macovei hiperactivă în alte birouri. Să i se mai vadă umbra, dar să nu mai fie aşa zgomotoasă. Cu ajutorul ei, lista candidaţilor a fost curăţată de plevuşca de pe plan local (mai puţin fostul şi penalul primar al sectorului 6, Cristian Poteraş) pentru a face loc rechinilor. Atât de ocupaţi au fost să deturneze atenţia publică de la numele dubioase care apar pe listele Alianţei România Dreaptă, că nu s-au înţepat nici măcar odată cu insigna monarhistă pe care şi-o pun la ocazii, să dea bine. Dar, pentru un partid care tinde spre zona de avarie a statisticilor şi către infernul uitării, coroana monarhică ar fi tichia cu mărgăritare.

În piaţeta regelui n-au încăput nici sutele de parlamentari care-i aplaudau anul trecut discursul din Parlament. Un discurs în care regele îi avertiza cumpănit, pe toţi deopotrivă, asupra capcanelor prezentului şi provocărilor viitorului. Cum ar mai fi putut încăpea în Piaţeta regelui cei care trăiesc într-un univers paralel şi pentru care nu există decât statuile întregi, cu picioare şi tălpi, să aibă ei ce adora?

În piaţeta regelui nu au încăput decât oameni obişnuiţi. Este evitat astăzi pentru că toţi cei care se caţără mai sus pe scara puterilor în stat simt că-i datorează ceva, dar nu mai vor să dea nimic înapoi. Pentru că toţi simt că păcatul originar al detronării i-a făcut ilegitimi şi că orice discuţie pe această temă le-ar demonstra cât de vulnerabili sunt din punct de vedere moral. Ironia sorţii face ca foştii preşedinţi, unul ex-bolşevic alfabetizat la locul de muncă în ale democraţiei, altul, bolnăvicios de timid şi acoperit de vremuri, să fie prezenţi la inaugurarea piaţetei, în semn de omagiu pentru aniversat. Şi, poate, în semn de căinţă târzie că i-au folosit ţara fără să fi avut dreptul istoric.
XS
SM
MD
LG