Linkuri accesibilitate

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.


La o conferință la Purcari, vicepremierul responsabil cu economia Valeriu Lazăr le va povesti azi potențialilor investitori ce oportunități li se deschid în sudul Republicii Moldova.

Primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, va anunța astăzi cum vor fi selectați anul acesta cei care vor beneficia în capitală de compensații nominale pentru căldură în noul sezon de încălzire.

Festivalul de poezie Grigore Vieru aflat la a patra ediție și, început miercuri la Iași, ajunge astăzi și la Chișinău, unde, între altele, se vor depune flori la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor.

La Bruxelles continuă pentru a doua zi reuniunea miniștrilor de justiție și interne ai Uniunii Europene, care discută, între altele, o directivă despre protejarea intereselor financiare ale Uniunii. Discuțiile coincid cu împlinirea unui an de când Uniunea Europeană a căzut de acord asupra unui pachet de măsuri împotriva crizei datoriilor, care prevedea iertarea parțială a datoriei Greciei, recapitalizarea băncilor europene și mărirea fondului european de urgență până la 1 trilion de euro.

La Varșovia, are loc o reuniune a țărilor din grupul Vișegrad, anume Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria cu România, Bulgaria și candidatele la aderarea la Uniunea Europeană din Balcanii de Vest.

Parlamentul European va anunța astăzi laureații premiului Saharov 2012 pentru libertatea de conștiință. Alegerea se va face între activistul belorus întemnițat, Ales Bialiatski, membrele grupei punk din Rusia, Pussy Riot condamnate pentru protestul anti-Putin din biserică, și doi activiști iranieni.

La Toulouse, în Franța are loc congresul anual al Partidului Socialist aflat la guvernare.

Coreea de Sud urmează să lanseze o rachetă construită parțial de Rusia pentru a scoate pe orbită, după două eșecuri, un satelit de cercetare științifică.
XS
SM
MD
LG