Linkuri accesibilitate

Anders Aslund despre divergențele care submineză șansele președintelui Ianukovici în alegerile parlamentare.



În ultimii doi ani și jumătate, Ucraina a fost transformată, dar nu în mai bine. În februarie 2010, Viktor Ianukovici (a cărui „victorie” în alegerile din 2004 a fost răsturnată de ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Revoluția Portocalie) a fost ales președinte la limită, într-un scrutin considerat drept corect și liber. Fostul condamnat din Ucraina de est, vorbitoare de limbă rusă, și-a consolidat repede puterea și, treptat, cei fideli din familia sa, reprezentați în primul rînd de fiul său, omul de afaceri Oleksandr, au ajuns să domine guvernul ucrainean, scrie Anders Åslund într-un articol publicat de „Foreign Affairs”. Lucian Ștefănescu vă prezintă acest articol.

La 28 octombrie, în Ucraina vor avea loc alegeri parlamentare foarte importante. Ele vor fi sau pasul final spre consolidarea puterii lui Ianukovici, sau ultima șansă pentru opozanții săi să întrerupă conducerea exercitată de familia sa. De data aceasta, însă, cea mai palpalpabilă amenințare vine nu din partea mulțimilor din stradă, ci din partea oamenilor de afaceri pe care și i-a îndepărtat.

Înainte de toate, Ianucovici a fost un mare norocos să cîștige președinția. Ucraina fusese lovită dur de criza financială globală din 2008, când țara era condusă de premierul Iulia Timoșenko, rivala sa în alegerile prezidențiale. Zbuciumata Coaliție Portocalie condusă de Timoșenko și președintele Viktor Iușcenko era roasă de lupte interne, și pînă la urmă s-a rupt. Iușcenko e acum în fruntea unei grupări sprijinită de oficialități și ia voturi de la opoziție.

Când a venit la putere, Ianucovici avea deja o majoritate parlamentară, și deci a putut să-și alcătuiască rapid un guvern. El a reușit, de asemenea, să obțină controlul asupra Curții Constituționale, care a abolit amendamentele la Constituție adoptate în 2004, și a reîntors țara la Constituția din 1996, care conferea președintelui puteri sporite. Între timp, Iulia Timoșenko a fost condamnată într-un proces motivat politic la șapte ani de închisoare pentru un controversat acord de cumpărare a gazului rusesc semnat în timpul mandatului ei de premier.

Ianucovici și-a întărit treptat controlul asupra televiziunii. Canalul de televiziune independent TVi, care a fost încet, încet, scos din grilele companiilor de cablu în urma presiunilor făcute de autorități, și pentru că nu i s-a dat de cîteva ori licență de funcționare. În timpul campaniei electorale pentru alegerile de duminică, televiziunea e controlată de președintele în exercițiu.

Anders Åslund

Anders Åslund

Represiunea pură nu-l poate salva însă pe președinte, dacă sprijinul de care se bucură acesta în rîndul celor mai puternice interese de comunității de afaceri ale Ucrainei se erodează.

Inițial, Ianukovici a format un guvern dominat de nouă mari grupuri de afaceri, fiecare reprezentat de cîte unul sau mai mulți membri ai cabinetului, care însă s-au împuținat rapid între timp. În schimb, membri ai familiei lui Ianukovici domină acum guvernul. Ei controlează instituțiile care apără legea, banca centrală și ministerul de finanțe, iar oamenii de afaceri se plîng că sînt presați de către Oleksandr Ianukovici. Ca urmare, Ucraina a căzut și mai jos în Indexul de Percepție a Corupției alcătuit de Transparency International, pe locul 152 din 183 de țări, iar drepturile la proprietate au fost subminate și mai mult.

Anders Åslund scrie în continuare că anul acesta a avut posibilitatea de a observa îndeaproape nemulțumirile opoziției ucrainene. În fiecare an, Viktor Pinciuk, un om de afaceri ucrainean deosebit de respectat peste hotare, organizează la Ialta o importantă conferință internațională. Strategia Europeană de la Ialta a strîns la mijlocul lui septembrie elita politică ucraineană, alături de personalități pregnante din străinătate, între care și americanii Condoleezza Rice, Newt Gingrich, Robert Zoellik și William Dalye.

Ianucovici a fost și el prezent, ca de obicei, dar în contrast puternic cu anii anteriori, el a părut că nu mai are chef să-și împace oaspeții străini. Anul trecut a promis să facă în așa fel încît Iulia Timoșenko să fie scoasă din închisoare, dar ea e în continuare închisă. De data asta, atît el cît și audiența au părut că-și dau seama că nici o nouă promsiune de reforme n-ar fi credibilă, așa că el a ignorat total chestiunea.

Cei fideli lui au adoptat aceeași atitudine, scrie Anders Åslund, precizînd că atunci cînd l-a întrebat pe premieul Mikola Azarov despre corupția crescîndă din timpul mandatului său, acesta a răspuns că rapoartele despre corupție au fost exagerate. (Potrivit unor sondaje recente, 59% dintre ucraineni nu sînt de acord cu asta).

Dar unele dintre VIP-urile care au luat parte la conferință erau în mod vădit nemulțumite de status quo, între ele numărîndu-se și prim-vicepremierul Valeri Horoșkovski, ministrul economiei Petro Poroșenko, și vicepremierul Serghei Tigipko. Toți sînt miliardari și liderii unor afaceri importante. Deși sînt în continuare în partidul lui Ianukovici, ei par mai degrabă dornici să le facă e plac politicienilor și oamenilor de afaceri străini. Ei au recunoscut în declarațiile lor problemele actualei guvernări din Ucraina, și au cerut grăbirea reformelor economice și o mai apropiată cooperare cu Europa.

Nu e greu de înțeles de ce aceste oficialități se întorc împotriva președintelui. Cu cîteva zile mai devreme la o reuniune publică, Ianukovici a amenințat că-i „ia gâtul lui Poroșenko” din cauza unei dispute tehnice legate de aplicarea taxelor pe mașini. „Mulțumim, ne descurcăm fără ajutorul dumneavoastră”, a răspuns imperturbabil Poroșenko.

Viktor Ianukovici

Viktor Ianukovici

Acest comportament golănesc n-o să-l facă pe Ianukovici mai drag deja scepticelor guverne europene. Încercînd să devieze criticile că e prea aproape de Kremlin, Ianukovici a pretins că integrarea europeană este obiectivul său principal, iar toamna trecută Ucraina a acceptat un important acord de comerț liber cu Uniunea Europeană, document de o mie de pagini negociat timp de patru ani. Dar Uniunea Europeană a refuzat să-l semneze cît timp Iulia Timoșenko rămîne în închisoare sub acuzații contrafăcute.

Ianucovici a amenințat că se întoarce spre Rusia, dacă Uniunea Europeană îi întoarce spatele, dar amenințarea nu este luată în seamă din cauză că președintele rus Vladimir Putin aproape că refuză să-l vadă. Pe 12 iulie, Putin a ajuns în Crimea unde a stat cîteva ore cu un grup de motocicliști naționaliști înainte de a se duce să se întîlnească cu Ianukovici la Palatul Livadia.

La întîlnire a stat de vorbă 20 de minute cu însoțitorii lui, ignorîndu-l pe Ianukovici și evitînd orice discuție de substanță. În căutare disperată de prieteni, Ianukovici încearcă să se apropie de China. După cîteva vizite reciproce, chinezii au oferit cîteva contracte în valoare de mai multe milarde de dolari, dar pînă acum nici una din cele cîteva înțelegeri anunțate nu s-a concretizat. Mediul de afaceri ucrainean este atît de aspru încît nici măcar guvernul chinez nu vrea să aibă nimic de-a face cu el, iar China impune condiții speciale pentru muncitorii săi care lucrează în construcții.

Pe plan intern izolarea este și mai pronunțată, datorită obiceiului miop al lui Ianukovici de a-i victimiza pe cei mai puternici oameni ai țării. Se înmulțesc acuzațiile că persoane loiale familiei Ianukovici pun mîna parțial pe companii private și că acceptă mită între 40 și 70% din valoarea principalelor contracte cu statul. Sectoare mari din economie nu sînt deschise decît unui mic grup de oameni de afaceri; e vorba de siderugie, gaze, electriciate, industria minieră și cea chimică.

Astfel încît, președintele se află în cel mai vulnerabil moment al său înaintea alegerilor din octombrie. Deși speră să-și consolideze și mai mult puterea, e puțin probabil ca asta să se întîmple. Popularitatea lui e de sub 20%, iar formațiunea sa politică, Partidul Regiunilor, are cam 25 de procente. Cu o performanță economică dezastruoasă, acest partid se prezintă la alegeri promițând stabilitate și atrăgîndu-i pe etnicii ruși cu promisiunea de a oficializa limba rusă.

Pentru a-și spori șansele, Ianukovici a modificat sistemul electoral în așa fel ca jumătate din membrii Parlamentului să fie aleși prin vot popular național, iar cealaltă jumătate prin vot nominal, în colegii electorale pe care să le reprezinte, un aranjament care-i favorizează pe cei care sînt deja parlamentari și pe oamenii de afaceri înstăriți. E posibil însă ca asta să nu fie de ajuns pentru a evita ca partidul lui Ianukivici să fie pedepsit la alegeri, și de asemenea nu e nici o garanție că loialiștii aleși cor continua să-l sprijine.

O victorie pentru opoziția democratică portocalie nu pare nici ea posibilă. Mai multe partide portocalii formează Opoziția Unită, sub conducerea tînărului și îndemânaticului Arseni Iațeniuk, care a fost președinte al Parlamentului, ministru de externe, al economiei și adjunct al șefului administrației prezidențiale. Dar lui Iațeniuk îi lipsește carisma lui Timoșenko, și în orice caz regimul Ianukovici a aranjat ca sistemul să lucreze împotriva lui.

Nici unul din oamenii de afaceri nu îndrăznește să dea bani opoziției; cîțiva din liderii opoziției sînt la închisoare; opoziția are acces limitat la media; autoritățile au creat cîteva formațiuni politice desprinse din opoziție - între care unul condus de Iușcenko - pentru a-i deruta pe alegători; iar opoziția este frecvent hăituită și supusă violențelor fizice de către autoritățile publice.

Anders Åslund scrie că, mergînd prin centrul Kievului pe la mijlocul lui septembrie, a fost uimit să constate absența campaniei politice. Opoziția Unită e probabil prea demoralizată după guvernarea haotică dintre 2005-2010 pentru a fi o amenințare reală, deși electoratul ucrainean și-a surprins în mod repetat liderii votînd împotriva lor. Au făcut asta în 1994, 2005, și în 2010.

Pare mai plauzibil un al treilea scenariu: o repetare a situației de după alegerile din 2002, când partidul de guvernământ s-a spart în 9 facțiuni oligarhice imediat după scrutin. Poroșenko a putut să-i rîdă în față lui Ianukovici la Ialta pentru că e pe cale să-și recreeze propriul său partid regional cu aproape 20 de parlamentari la Vinița, în centrul Ucrainei.

Ministrul situațiilor de urgență Viktor Baloga face la fel în Transcarpația din vestul Ucrainei. O oligarhie fracturată nu va însemna democrație, dar va oferi un sistem de control democratic în contrapondere cu actuala conducere de tip familial. La doi ani după alegerile din 2002, Ucraina a cunoscut un progres democratic care ar putea avea mai mult succes data viitoare.

Problema lui Ianukovici este că folosește doar parul, nu și morcovul. Rezultatele stilului său de conducere prădătoare sînt împărțite de prea puțini într-un cerc strîns de prieteni și de rude din Donețkul său natal. Și-a consolidat puterea cu o viteză uimitoare, dar a făcut-o înfuriindu-și atît prietenii cît și dușmanii. Drept pentru care e posibil ca puterea sa să fie la zenit, iar Ucraina să-și găsească din nou un sistem mai pluralist.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG