Linkuri accesibilitate

Valentina Ursu în dialog cu Iurie Leancă.




În cadrul Forului Uniunea E-Moldova de la Berlin, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al RM, Iurie Leancă, a avut o întrevedere cu Comisarul european Štefan Füle. Printre subiectele prioritare ale discuțiilor au figurat evaluarea stadiului actual al relațiilor RM cu UE, direcțiile principale ale cooperării pe termen scurt și mediu, precum și pregătirea vizitei la Chișinău, la finele lunii noiembrie curent, a Președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Iurie Leancă: „La Berlin, se derulează această conferinţă organizată cu partenerii noştri din Germania şi din Polonia. O conferinţă foarte importantă care dezbate subiectul relaţiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Dezbaterea arată că, în ultimii 3 ani, s-a produs o schimbare pozitivă şi una destul de semnificativă în percepţia asupra Moldovei şi, în mod special, asupra viitorului Republicii Moldova, în contextul relaţiilor sale cu Uniunea Europeană. Iar discursul pe care l-a ţinut comisarul pentru vecinătate şi extindere, Štefan Füle vizavi de situaţia Moldovei, vizavi de problemele Moldovei, dar, în mod special, vizavi de ceea ce am reuşit să facem tocmai vine în acest context de schimbare a percepţiei asupra situaţiei din Moldova, asupra acţiunilor Guvernului şi, în mod special, asupra viitoruluiR Moldova. Deci, discursul domnului Štefan Füle a avut un laitmotiv foarte clar şi foarte bine conturat. Datorită curajului, datorită reformelor iniţiate de autorităţile de la Chişinău, s-a creat o imagine pozitivă, o imagine a unei ţări care ştie exact ce vrea şi care se mişcă în realizarea acestor obiective. Din acest motiv, Uniunea Europeană nu trebuie să întârzie cu o reacţie pozitivă şi adecvată. Aşa cum a menţionat şi dânsul şi ceea ce, de fapt, spunem şi noi că cel mai eficient instrument al politicii externe a Uniunii Europene pe care îl are, pentru a motiva ţara să finalizeze această perioadă de tranziţie dificil şi mult, mult prea lungă, este exact oferirea acestei perspective europene clare pentru Republica Moldova. Şi vreau să vă mai spun că, pe parcursul zilei de ieri, am avut mai multe întrevederi: cu ministerul de interne al Germaniei, cu membri ai Parlamentului, am avut audieri în grupul majoritar din Bundestag, cu consilierii pentru relaţiile internaţionale şi pentru afacerile europene ai cancelarului german. Întrevedere care, la fel, denotă o schimbare pozitivă. Şi, în mod special, vizita cancelarului Merkel la Chişinău a contribuit la această schimbare dramatică.”

Europa Liberă: Domnule Leancă, agenda de reforme evident că va deveni şi mai încărcată, şi mai completă. Să admitem că Republica Moldova va deveni un elev foarte străduitor, dar procesul...

Iurie Leancă:
„Este, este, nu va fi. Este deja cel mai bun elev, cum spun toţi, în clasa care se numeşte Parteneriatul Estic.”

Europa Liberă: Şi totuşi procesul de extindere se face de la Bruxelles spre Chişinău şi nu invers.

Iurie Leancă:
„Nu ştiu la ce vă referiţi.”

Europa Liberă: Mă refer la faptul că Bruxelles-ul are această experienţă proastă cu ultimele state care au aderat la Uniunea Europeană. Aceasta într-un fel se răsfrânge asupra euro-optimismului?

Iurie Leancă:
„Este o mişcare în două sensuri. Bruxelles-ul spre noi şi noi spre Bruxelles. În mod special, noi trebuie să ne mişcăm spre Bruxelles, în ideea că trebuie să demonstrăm încă o dată că suntem europeni, nu numai în felul cum arătăm, nu doar în virtutea istoriei şi geografiei, şi limbii, ci şi în virtutea faptului că dorim să acţionăm exact ca europenii. Dorim să împărtăşim acelaşi valori, să construim un sistem politic, economic, bazat pe acelaşi principii. În al doilea rând, suntem conştienţi că valurile anterioare de extindere nu au răspuns eventual la toate îngrijorările pe care le aveau politicienii, dar şi cetăţenii din ţările membre ale Uniunii Europene, cele care au creat, fondatoarele Uniunii Europene. Pe acest motiv, în discursul pe care îl avem noi cu partenerii noştri europeni, le spunem că ştim despre aceste preocupări. Ne dorim şi noi ca în acest proces de apropiere de Uniunea Europeană să fixăm problemele structurale, instituţionale, care există astăzi în Republica Moldova. Noi doar nu ascundem problemele. Şi, pentru a le fixa, avem nevoie de preluarea expertizei şi experienţei europene. Şi iată că, datorită acestei deschideri şi acestui interes de preluare a experienţei, datorită motivaţiei noastre puternice de a nu reinventa bicicleta, ea demult a fost inventată. Iată că există acest interes din partea Uniunii Europene şi, în mod special, al Comisiei Europene, dar şi al mai multor ţări membre să ne ajute să parcurgem această etapă dificilă, dar pentru care nu avem alternativă, de fapt, dacă vrem să avem un stat funcţional cu instituţii care activează în interesul cetăţeanului şi nu invers. Şi ca cetăţeanul din Republica Moldova să aibă încrederea în viitorul acestei ţări.”

Europa Liberă: Eurointegrarea acuma e una mai atractivă, în comparaţie cu atracţia faţă de Uniunea Euroasiatică?

Iurie Leancă:
„Uniunea Europeană este un pol puternic de atracţie. Aşa cum a menţionat şi ieri cineva la conferinţă, în pofida faptului că Uniunea Europeană se confruntă cu provocări serioase, în mod special financiare şi economice, încă nu există nicio ţară care şi-ar fi propus să iasă din Uniunea Europeană. Celălalt proiect deocamdată este o idee fără contururi foarte precise şi ceva care deocamdată este într-un proces de dezvoltare sau de formare. Noi am văzut, ştim exact ce înseamnă Uniunea Europeană. Nu uitaţi, încă o dată de sprijinul masiv de care beneficiem noi. Ieri domnul Štefan Füle, apropo, a menţionat că, pentru anul viitor, vom depăşi, pentru prima dată, cifra de mai bine de o sută de milioane de euro, bani oferiţi Republicii Moldova. Şi, la anul viitor, vom ajunge la o sută cincizeci milioane de euro. Nu sunt împrumuturi, nu sunt credite. Sunt bani oferiţi de Uniunea Europeană, a propos, în plină criză financiară. Deci, asta nu are niciun efect asupra sprijinului pentru Republica Moldova. Şi iată principul, mai mult pentru mai mult, tocmai îl regăsim în această atitudine.”

Europa Liberă: La Chişinău este aşteptat şi preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso. Ce aşteptări aveţi de la această vizită?

Iurie Leancă:
„Este o vizită extrem de importantă, în premieră. Nu este prima întrevedere cu domnul José Manuel Barroso. Premierul Filat, dar şi preşedintele Timofti au a avut mai multe întrevederi cu acest sus-pus politician european. Şi vizita, bineînţeles, că semnalizează interesul sporit al Uniunii Europene pentru Republica Moldova şi este, în primul rând, o vizită de susţinere a eforturilor întreprinse de Guvernul de la Chişinău. De susţinere şi de motivare mai departe să realizăm ceea ce ne-am propus. În rest, va fi o vizită care va permite să îl informăm pe preşedintele José Manuel Barroso, din prima sursă, asupra problemelor, dar şi asupra realizărilor şi asupra obiectivelor noastre. Şi sunt convins că interacţiunea cu Comisia Europeană, după o astfel de vizită va fi şi mai plină, şi mai intensă.”

Europa Liberă: Chiar dacă deocamdată Republica Moldova nu se găseşte printre ţările pe care UE le consideră potenţiali candidaţi, câţi ani i-ar trebui Moldovei să ajungă la depunerea cererii pentru un eventual statut de candidat?

Iurie Leancă:
„Nu vreau să zic că nu ne gândim la acest subiect. Dar prefer să vorbim despre obiectivele pe termen scurt. Şi obiectivele noastre pe termen scurt sunt foarte clare: Acordul de Asociere cu Zona de Liber Schimb şi îndeplinirea condiţionalităţilor pe Planul de Acţiuni. În momentul în care vom fi gata, vom şti cum mergem mai departe, deşi, încă o dată, ştim şi avem anumite obiective şi nu doar obiective, dar şi anumite planificări în acest sens, cum am putea merge mai departe.”

Europa Liberă: La Berlin aţi vorbit acuma şi despre Acordul privind regimul fără vize?

Iurie Leancă:
„Bineînţeles. Germania fiind prima vioară în concertul european, de poziţia ei depinde foarte şi foarte mult. Am discutat cu toţi interlocutorii subiectului respectiv. În discursul său la Chişinău, doamna cancelar a vorbit despre regimul fără de vize, despre o perspectivă iminentă pentru cetăţenii din Republica Moldova. Iar ceea ce am discutat aici ţine de detalii foarte importante şi de sprijinul pe care pot să ni-l ofere partenerii europeni în îndeplinirea acestor angajamente. În mod special această discuţie punctuală am avut-o cu ministrul de interne al Germaniei, care sper că în câteva luni ne va vizita capitala noastră.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG