Linkuri accesibilitate

Obama a încercat să-l prezinte pe Romney ca nepregătit să devină comandantul suprem al forțelor armate.


Președintele Barack Obama și contracandidatul său republican la alegerile de la 6 noiembrie, guvernatorul Mitt Romney, au promis că vor apăra Israelul și vor împiedica Iranul să obțină arma atomică. Promisiunile au fost făcute astă-noapte, când Obama și Romney s-au confruntat în a treia și ultima „dezbatere a candidaților”, consacrată politicii externe. Detalii are Mircea Țicudean.

În timpul dezbaterii de o oră și jumătate ținută la Boca Raton, în Florida, Obama a încercat să-l prezinte pe Romney ca nepregătit să devină comandantul suprem al forțelor armate, în vreme ce Romney și-a acuzat rivalul că a șubrezit rolul Statelor Unite pe scena mondială.

Ambii candidați au fost de acord că retragerea trupelor americane din Afganistan, programată să se încheie în 2014, trebuie dusă la capăt, și amândoi au admis că Statele Unite au relații dificile cu Pakistanul.
Dezbaterea de astă-noapte a avut loc când sondajele de opinie indicau o egalitate deplină a celor doi candidați în preferințele electorale, cu un sprijin de 47% pentru fiecare dintre ei.


La începutul dezbaterii Obama l-a atacat pe Romney pentru că nu ar avea o politică externă, spunând că guvernatorul din Massachussets „nu prea cunoaște hărțile” și a avut declarații schimbătoare pe teme ca Iranul, Rusia sau China. Obama a spus că sancțiunile internaționale împotriva Iranului afectează deja economia iraniană și a promis că Teheranului nu i se va permite să obțină arma atomică.

„Atâta vreme cât voi fi președinte al Statelor Unite, Iranul nu va obține arma nucleară”, a spus Obama, amintind că aceasta a fost promisiunea făcută când s-a instalat la Casa Albă și că de atunci coaliția internațională împotriva ambițiilor nucleare iraniene – pe care a numit-o „cea mai puternică din istorie” – a adoptat sancțiuni de duritate fără precedent împotriva Iranului, paralizându-i economia. Obama a amintit că moneda iraniană s-a devalorizat cu 80%, producția iraniană de petrol a coborât până la nivelul din vremea războiului irakiano-iranian. „Am făcut toate acestea pentru că Iranul este o amenințare la adresa securității Statelor Unite, și a securității Israelului”, a spus Obama.

Întrebat despre relațiile cu Pakistanul, Mitt Romney a spus că nu ar trebui să existe vreun „divorț” între Washington și Islamabad, pentru că intrarea Pakistanului în criză ar fi „un pericol extraordinar”. Romney a spus că Pakistanul este o țară importantă pentru regiune și pentru Statele Unite pentru că are o sută de focoase nucleare, fiind pe cale să depășească în această privință o putere occidentală ca Marea Britanie și găzduiește și elemente ale unor rețele teroriste și fundamentaliste. Romney și-a exprimat speranța că Pakistanul va avea în viitor o conducere mai stabilă.

Obama și Romney au avut păreri diferite despre cea mai mare amenințare la adresa Statelor Unite. Obama a insistat că ea este terorismul, în vreme ce Romney a numit Iranul.

Analista Stephanie Sanok, de la Washington, a declarat Europei Libere, după dezbatere, că Obama și Romney au deviat adesea de la tema ei anunțată, anume politica externă, revenind la problemele interne.
Sanok s-a declarat suprinsă că nici Obama nici Romney nu au folosit ocazia dezbaterii pentru a expune viziuni clare și cuprinzătoare despre rolul Statelor Unite în lume. În opinia expertei, nici unul din candidați nu a câștigat clar ultima dezbatere.
XS
SM
MD
LG