Linkuri accesibilitate

Un interviu cu Anne Applebaum pe marginea unei noi cărți a ziaristei americane.



Intr-o mult așteptată carte de istorie ce urmează să apară săptămîna aceasta, Anne Applebaum, ziaristă și autoare americană, descrie pe baza unor relatări de primă mînă și a unor materiale de arhivă inedite felul în care Kremlinul și-a instaurat hegemonia asupra Europei de Est după sfîrșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Volumul, intitulat „Iron Curtain: The Crushing of Eastern Europe, 1944-1956/Cortina de Fier. Zdrobirea Europei de Răsărit, 1944-1956) explorează distrugerea instituțiilor locale, crimele, campaniile de terorizare și manevrele tactice care au permis Moscovei să instituie un sistem de control ce a durat timp de decenii. Applebaum, a cărei carte anterioară, o istorie a Gulagului sovietic, a fost distinsă cu Premiul Pullizer, a discutat noul ei volum cu Vladimir Dubinsky, corespondent al Serviciului rusesc al RFE/RL.

Europa Liberă: Cartea Dvs. se concentrează pe trei țări: Germania răsăriteană, Ungaria și Polonia. De ce le-ați ales în mod special pe acestea?

Anne Applebaum în studioul Europei Libere la Praga în 2008

Anne Applebaum în studioul Europei Libere la Praga în 2008

Anne Applebaum: „Le-am ales din motivul precis că sînt foarte diferite și că au trăit experiențe deosebit de diferite în cursul războiului. Germania, în mod evident, a fost Germania nazistă, Ungaria a fost o țară cumva la mijloc, o aliată a lui Hitler, uneori fericită, alteori nefericită, iar Polonia, în mod evident, a fost o țară aliată și activ implicată în lupta împotriva lui Hitler.

Prin urmare, este vorba despre trei țări cu istorii recente diferite, iar ceea ce m-a interesat a fost faptul că, în ciuda acestor diferențe culturale, în ciuda diferențelor de ordin lingvistic, a istoriei lor în jurul anului 1950, privite din afară, ele apar foarte asemănătoare ca destin.”

Europa Liberă: In prefața cărții afirmați că unul din țelurile volumului este de a studia istoria statelor totalitare și metodele folosite de dictatori pentru a reprima populația. Ce este de învățat din istoria influenței sovietice asupra Europei de Est?

Anne Applebaum:
„Există mai multe lucruri ce pot fi învățate din studierea acestei perioade. Unul din ele este cît de bine pregătit a fost Stalin înainte de a interveni acolo. De exemplu, înainte de a intra într-o țară, și-a pregătit pentru fiecare caz forțele de poliție, pe cele secrete. In cazul Poloniei, recrutarea colaboratorilor a început încă din 1939. Desigur, știm deja că el a pregătit, a recrutat și a organizat partidele comuniste încă din vremea revoluției bolșevice.

Se poate vedea, de asemenea, în ce fel de instituții era cel mai interesată Uniunea Sovietică. De exemplu, pretutindeni unde a avansat Armata Roșie, unul din primele lucruri luate sub control a fost radiodifuziunea. Au crezut foarte mult în propagandă, în puterea acesteia și au considerat că modalitatea cea mai bună de a atinge masele era de a folosi instituția cea mai eficientă, anume radio-ul, în scopul de a convinge lumea și apoi de a fi capabili să preia și să mențină puterea.

Poți cunoaște și care erau obsesiile sovieticilor, unele din problemele care îi preocupau cel mai mult. Din primele zile ale Uniunii Sovietice, reprezentanții sovietici în regiune au fost foarte interesați de ceea ce noi numim acum societatea civile. Altfel spus, în organizațiile auto-organizate. Este vorba atît de partidele politice, cît și de cluburile de fotbal sau de cele de șah. Ele au devenit toate ținte ale interesului sovietic și, în unele cazuri, asupra lor s-a revărsat represiunea chiar de la început.”

Europa Liberă: In ciuda pregătirilor minuțioase făcute de Uniunea Sovietică pentru a-și extinde influența asupra Europei de Est, scrieți că la început a fost permisă activitatea unei mari varietăți de partide politice, întreprinderi private și media libere. Care a fost planul inițial al ocupației sovietice?

Anne Applebaum:
„Nu au avut un plan perfect. Planificarea a fost de ordin strategic. Și aceasta deoarece nu știau cît de mult timp le va lua să ocupe aceste țări sau să le schimbe sistemul politic - iar în unele cazuri avem dovada că se gîndeau la o perioadă îndelungată, de 20-30 de ani înainte ca Europa să devină comunistă. Au crezut, de asemenea, încă de la început, că nu era decît o chestiune de timp ca ei și ideile lor să devină populare. Unul din motivele pentru care au permis desfășurarea de alegeri - și au existat alegeri libere în regiune, în special în Ungaria și Germania de răsărit, iar foarte timpuriu și în Cehoslovacia - a fost încrederea lor că le vor cîștiga.

Gîndeau, după modelul învățat de la Marx, conform căruia, întîi se va petrece o revoluție burgheză, apoi una comunistă și că, mai devreme sau mai tîrziu, muncitorii vor căpăta conștiința că sînt o forță motrice a istoriei, că vor înțelege că drumul de urmat este comunismul și că îi vor vota pentru a-i aduce la putere. Și, firește, au fost foarte suprinși și afectați cînd lucrurile nu au urmat această cale. Vreau să spun că unul din motivele de a întrerupe brusc aceste manifestări timpurii de democrație a fost faptul că erau pe cale de a pierde. Ei au pierdut acele alegeri timpurii și au realizat că sînt pe cale de a pierde și mai mult în faza următoare, iar atunci au decis să oprească desfășurarea lor ulterioară.”

Europa Liberă: Potrivit cărții Dvs., Stalin avea drept scop mai mult decît planul ideologic în ocuparea Europei de Est. Agenda sa a fost una geopolitică și chiar cu aspect mercantil.

Anne Applebaum:
„Au existat multe interese mercantile la Stalin. Unul din ele, esențial, a condus la deportarea uzinelor germane. Uniunea Sovietică a ocupat la propriu, a împachetat și le-a transportat pe cele din Germania răsăriteană, multe din Ungaria și, desigur, multe din Polonia; la vremea respectivă nu s-a știut prea mult despre această acțiune ce a inclus fabrici, linii de cale ferată, cai și căruțe. Tot felul de bunuri materiale au fost luate din acele țări și trimise în Uniunea Sovietică.

Este o problemă de care nu mă ocup în profunzime în carte, anume că unul din motivele succesului post-belic al Uniunii Sovietice a fost că a ocupat și a preluat producția industrială a acestor țări. Ea însăși era foarte slăbită după război și, așa cum știm, afectată chiar de foamete.”

Europa Liberă: Prin ocuparea Europei Răsăritene, Stalin a intenționat să creeze o zonă tampon între URSS și Occident, de teama că Vestul ar putea eventual ataca Uniunea Sovietică?

Anne Applebaum:
„Uniunea Sovietică nu gîndea în acești termeni. Cei ce gîndeau așa au fost unii din cei care au participat la ocuparea Europei de Est și din cei care au colaborat cu Uniunea Sovietică. Generalii și ofițerii NKVD care au pătruns în regiune se gîndeau că nu fac decît să împingă mai departe hotarele revoluției socialiste și că nu era decît o chestiune de timp pînă cînd se vor muta și în Europa de Vest.”

Europa Liberă: Scrieți că Uniunea Sovietică a început acțiunea de epurare etnică foarte curînd după ocuparea Europei de Est. Cine au fost primele victime și ce motivații s-au aflat în spatele alegerii unui anume grup etnic pentru epurare?

Anne Applebaum:
„Ceea ce a interesat Uniunea Sovietică după război a fost epurarea etnică în sensul ei cel mai pur, anume crearea unor state omogene. Victimele inițiale și cele dintîi ale procesului au fost germanii. La Postdam se căzuse de acord că germanii vor fi mutați din acele teritorii, în care trăia o populație mixtă de sute de ani. Faptul s-a materializat în dizlocarea fizică a multe milioane de germani și înlocuirea lor cu polonezi sau, în Sudeți, cu cehi și slovaci. Procesul de epurare etnică a fost mult mai complex decît o amintim adesea astăzi.

Multe milioane de persoane au fost urcate în trenuri și alungate din țară. In această privință trebuie să accentuez două lucruri: unul este că de această problemă s-au ocupat direct chiar partidele comuniste din aceste țări și, al doilea, că procesul a fost unul extrem de popular. Deportarea germanilor a fost considerată o mare realizare a partidelor comuniste și a fost considerată ca atare la vremea respectivă, chiar dacă, în fapt, a fost un proces brutal și plin de cruzime, în numeroase cazuri cu totul nemotivat, necinstit. Germanii care au activat în numele rezistenței poloneze au fost deportați împreună cu cei care au fost naziști...

Celălalt mare proces de deportări, unul din cele mai mari din regiune, l-a constituit schimbul de populație polono-ucrainean. Atunci cînd granița poloneză a fost mutată spre vest, faptul a lăsat un număr mare de polonezi în Uniunea Sovietică și, în același timp, un mare număr de ucrainieni în Polonia. Și așa s-a ajuns la schimbul de populație, un proces departe de a fi unul ușor, deoarece mulți din acești oameni trăiau de secole în satele lor și nu doreau în mod real să le părăsească. Impotriva acestora a fost folosită forța, amenințările, ajungîndu-se practic, într-un anumit moment, chiar la un adevărat război deschis între polonezi și ucrainieni în acele regiuni estice. Un aspect rămas necunoscut restului lumii.”

Europa Liberă: In ciuda represiunilor, Uniunea Sovietică și-a găsit aliați în Europa de Est, oameni dornici să colaboreze și care au luat parte activă la acțiunile violente. Cine erau acești oameni? Erau oameni cu convingeri politice sau simpli oportuniști în căutare de putere prin colaborarea cu Moscova?

Anne Applebaum:
„Cred că au fost oameni din ambele categorii, atît oportuniști, cît și unii cu convingeri politice. Dar, a avea convingeri nu te transformă într-o persoană morală sau într-una bună; vreau să spun că și naziștii au avut convingeri, au fost convinși că sistemul era corect. Au existat, prin urmare, mulți care erau convinși că această cale de gîndire era cea bună și că fusese dovedită în mod științific de Marx. Mulți dintre ei au fost ideologi și în același timp oportuniști, urmînd ideea că alinierea lor la linia partidului și menținerea lor ca apropiați de Moscova, le va permite să rămînă la putere.”
XS
SM
MD
LG