Linkuri accesibilitate


Trăim, din nou, înrtr-o epocă resentimentară. Grupuri umane largi cred cu tărie că trebuie să primească mult din ce alții au prea mult. Bunuri, drepturi și bani adunate prin înșelăciune de bogați trebuie împărțite fără întîrziere săracilor. Condiția de bază a resentimentului e deja fixată: lumea se împarte în „bogați” și „săraci”.

Această diviziune răspicată simplifică o lume prea complicată și își înarmează purtătorul cu un drept sacru: acel sentiment moral inatacabil care exclude dubiul și justifică răsturnările revoluționare, dizolvarea ordinii date și redistribuirea puterii. Mecanismul e verificat în diverse momente istorice pre-revoluționare și se desfășoară, fără modificări, de cîțiva ani încoace în retorica demonstrațiilor anti-capitaliste și în argumentația economiștilor, ziariștilor și istoricilor angajați împotriva ordinii economice aflate acum în criză.

Vacarmul anti-capitalist simpatizat și amplificat de medii de de informare în genere stîngiste a ascuns, pînă acum, destul de bine, diferența, elementul de noutate al actualului moment resentimentar-revoluționar. Spre deosebire de situațiile revoluționare și pre-revoluționare clasice, actuala reeditare a resentimentului de masă vine după o consistentă epocă de libertate și prosperitate. Aproape 60 de ani de democrație politică și creștere economică au generat un nivel de viață neobinuit de ridicat în toate straturile societății, de la un cap la altul al lumii occidentale. Nu există precedent istoric pentru acest succes generalizat și incontestabil.

Societățile occidentale au trecut rapid și fără excepție printr-un proces de „îmburghezire” care n-a lăsat în afară nici o societate și nici un grup social. Marele cîștigător al acestui proces istoric a fost, de fapt, așa numita clasă muncitoare, un grup care a ieșit complet din definiția marxistă și s-a emancipat, susținut de venituri în creștere și acces la educația de calitate. Rezultatul postbelic al acestei deschideri bazate pe creștere economică și participare democratică a fost tocmai detensionarea socială, dispariția sau atenuarea radicală a delimitărilor de clasă.

Noile societăți occidentale au atins un grad de coeziune și echitate
cu atît mai remarcabil cu cît el n-a fost rezultatul unui program ideologic sau al planificării impuse de autoritatea de stat, ci o consecință naturală generată de eliberarea a două mari motoare economico-politice: piața și libertatea politică. Proletariatul oprimat a dispărut nu numai din realitatea socială dar și din încăpățînata critică de orientare marxistă a intelectualilor radicali. Acolo unde, odinioară, exista proletariatul, realitatea a așezat figura lucrătorului de înaltă calificare. Intelectualii radicali au fost siliți, la rîndul lor, să se reorienteze și au înlocuit proletariatul cu noțiunea atotcuprinzătoare de consumator.

Reapariția resentimentului și a diviziunii bogat-sărac, la capătul unei lungi epoci de renovare socială, e cu atît mai surprinzătoare. Evident, în nici o epocă și sub nici un regim istoric societățile nu elimină complet sărăcia și nu pot opri înavuțirea ilegitimă. Însă nu asta e problema societăților la capătul celei mai fertile epoci istorice a occidentului. Contradicția care a permis redeschiderea canalului resentimentar nu a venit, dealtfel, de la clasa productivă, acum pacificată și greu de recunoscut în definiția ei clasică.

Purtătorii noului resentiment nu sînt „proletarii” ci fiii lor, generația care a primit prin naștere noul platou de prosperitate și educație occidental. Asta explică de ce contestația e adusă în stradă, în principal, de tineri (în majoritate studenți) și de „activiști” (în majoritate studenți îndoctrinați ideologic sau ideologi de profesie care și-au făcut mîna în universități).

Adevărat, tinerii sînt cei mai loviți de șomaj. Însă ar trebui observat că pentru fiecare tînăr șomer prezent la demonstrații există cel puțin un alt tînăr șomer plecat din țară în căutare de loc de muncă. Spania, cu un șomaj de aproape 50% între tineri a produs cîteva marșuri de mare amploare acasă, dar livrează lunar 5-6000 de tineri plecați după muncă în Marea Britanie și în Germania. Două lucruri se pot înțelege la o numărătoare mai atentă.
XS
SM
MD
LG