Între obligațiile simbolice ale personajelor publice, și mai ales politice, a apărut, destul de recent, insigna patriotică. Mică și bine emailată insigna repoduce drapelul național, cu sau fără catarg și stă așezată discret dar vizibil pe reverul intunecat al costumului oficial. Ce încearcă să transmită mica insignă care fixează drapelul național pe rever? Patriotismul permanent, 24 din 24, în orice loc și în orice ocazie.
Parlamentarul, Ministrul, Primul Ministru sau Președintele devin, astfel, un automat național care proclamă fidelitatea și exclude orice moment de relaxare națională. Insigna devine un paznic iar purtătorul se lasă păzit, așa cum e de păzit un personaj de patriotism nesigur. Reuniunile internaționale care adună, fără excepție, purtători de insigne încep să seamene cu o ușoară cacofonie multi-națională în care fidelitățile se iau la întrecere, fără ca vreuna să se poată detașa în cîștigător.
Toată lumea e egal patriotică, pentru că toate insignele sînt egale iar reuniunea e confirmată patriotic și legal de alinierea conformă a insignelor. Spectacolul se repetă zilnic în toate capitalele, la toate vizitele, primirile și reuniunile. În mijlocul acestei cascade de revere cu insignă, simbolul se șterge și devine neobservabil. Nimeni nu mai decupează insigna, n-o mai reține și nu mai remarcă patriotismul purtătorului. Insigna tace și lucește la locul ei dar are o singură relație: cu reverul.
