Linkuri accesibilitate

La sfârșit de săpămână cu Europa Liberă.


Eforturile guvernului de la Chişinău de a combate traficul de fiinţe umane sunt apreciate într-un raport al Departamentului de Stat de la Washington. Republica Moldova se regăseşte în categoria statelor care au înregistrat succese, dar mai trebuie să îmbunătăţească cadrul legal, pentru a ajunge la standardele legislaţiei occidentale de luptă cu sclavia modernă. Cum şi, mai ales, de ce ajung moldovenii victime ale traficului de fiinţe umane?

Valentina Ursu

Valentina Ursu

Fenomenul traficului de fiinţe umane este o crimă transnaţională. Guvernul moldovean sustine ca întreprinde mai multe actiuni, pentru a preveni acest fenomen. În primul rând, pentru a preveni migraţia ilegală, pentru că un migrant ilegal este supus riscului major de a deveni victima traficului de fiinţe umane. Şi, pentru că exploatarea are loc peste hotarele ţării, politicile Guvernului vor deveni ediciente doar atunci când acesta va avea o colaborare strânsă cu ţările de destinaţie. Europa Liberă a căutat să afle ce cunosc oamenii întâlniţi ocazional în strada despre această sclavie modernă.

„Dacă ar fi [mai bună] situaţia materială, spirituală, morală, eu cred că ar fi cu mult altfel. Cred că n-ar plecat.”

„Fetele noastre sunt frumoase, dar nu vor să lucreze.”

„Peste hotare ei se duc să lucreze pentru bani, pentru că este sărăcie. Sunt şi traficate.”

„Deservim bolnavii şi foarte traumatizate. ”

„Sunt unele care cam sunt prostuţe la minte şi nu-şi dau seama unde pleacă. Sunt amăgite. Unele vor bani. Unele nu vor bani.”

„Depinde de circumstanţele în care nimeresc. Deseori se spune că îngrijesc de oameni bătrâni, însă realitatea este cu totul alta.”

„Moldovencele se pornesc cu gândul de a lucra.”

„Pleacă de aceea că nu sunt parale. Nu au locuri de lucru. De prin sate de ce pleacă fetele? Vremea e grea, pleacă, le amăgesc. Le cumpără. Le vând.”

„Am auzit astfel de cazuri, foarte multe cu fetele care sunt traficate peste hotare.”

„Sunt cazuri, da. Şi sunt multe.”

„Ну, у меня подружка была. Она тоже уехала в Италию и уже 4 года ее не могут найти.”

„Pe ascuns pleacă şi se opresc într-o ţară şi de acolo se duc pe jos şi iarăşi în altă ţară.”

„Pleacă, dar nici nu ştiu unde pleacă, la ce lucru.”

„Se duc şi nu ştiu la ce se duc.”

„Ilegal cum fac? Diferite persoană se ocupă cu diferite persoane străine, se duc prin munţi. Alţii se duc cu avionul.”

„Părinţi sunt vinovaţi că le dau drumul să se ducă în străinătate. S-au dus şi şi-au bătut joc de ele.”

„Cu părere de rău, traficaţi sunt.”

„Nu trebuie să le dea voie, dacă au 18 ani.”

„Se ştie unde ajung, dat totuşi speră că nu sunt ele, care vor nimeri. Pot să spună: „De ce mie mi se poate întâmpla una ca aceasta?”

„Este foarte greu fetele să-şi găsească un loc de muncă.”

*

La început, credea că norocul a venit şi în viaţa ei. Dar, ajungând în familia unor proxeneţi, a intrat rapid într-un coşmar... Stăpânii au forţat-o pe eroina noastră care se numeşte Silvia să lucreze şi câte 20 de ore pe zi. Dacă partida de sex era mai lungă de 10 minute, fata era bătută! Avea 80 de clienţi pe zi! Iată dezvăluirile acestei tinere traficate...

Silvia: „Printr-o persoană cunoscută, un prieten, mi s-a propus un loc de muncă peste hotare, în Europa. Am fost amăgită şi...”

Europa Liberă: Dar ce v-a promis?

Silvia:
„Mi-a promis un salariu bun şi stabil.”

Europa Liberă: Cât?

Silvia:
„2000 de euro, 1800-2000 de euro. M-am lăsat uşor dusă de tentaţia aceasta şi am decis să încerc. Am fost amăgită şi am nimerit în altă ţară. Când am ajuns acolo, mi s-a spus că „uite, trebuie să întorci o oarecare sumă care s-a cheltuit cu tine pe drum şi trebuie să lucrezi pe calea prostituţiei”. A spus că nu mai am cale de întoarcere. Am fost închisă, maltratată foarte urât.”

Europa Liberă: Închisă unde?

Silvia:
„Într-o casă. Condiţii bune erau, dar nu vedeam lumina de afară şi aerul nu-l respiram.”

Europa Liberă: Erai singurică sau mai erau fete?

Silvia:
„Eram eu singură. Cu mine a plecat verişoara mea. Am plecat amândouă şi amândouă am fost despărţite, în ţara respectivă am fost despărţite.”

Europa Liberă: Te-au impus să prestezi servicii sexuale?

Silvia:
„Da, chiar prin bătăi, prin ameninţări.”

Europa Liberă: Ce însemnau bătăile?

Silvia:
„Ceva dureros, de neexplicat... Bătăi, chiar în sensul direct al cuvântului.”

Europa Liberă: Cine vă bătea?

Silvia:
„Persoanele, aşa-numite peşti, care m-au primit acolo.”

Europa Liberă: A te bate ce înseamnă? Să te impună să faci ceea ce nu vrei?

Silvia:
„Da. Exact.”

Europa Liberă: Şi îţi aduceau pe zi o persoană, două, trei?

Silvia:
„Mulţi, fără număr. Chiar erau clienţi. Nu aveam un pic de odihnă.”

Europa Liberă: Clienţii aceia ce ştiau despre tine? Tu ce ştiai despre ei?

Silvia:
„Nimic. Eu eram străină acolo. Ei erau străini pentru mine.”

Europa Liberă: Cum vă înţelegeaţi?

Silvia:
„Limba am învăţat-o mai pe urmă. La început prin gesturi, prin mimici comunicam. După care am învăţat, uşor-uşor, am învăţat limba.”

Europa Liberă: Cum sunt aceşti clienţi? Sunt vulgari, sunt brutali?

Silvia:
„Nu, ca orişicare bărbat care vrea să-şi facă plăcerile. Sunt foarte liniştiţi şi, când fata nu doreşte să facă acest lucru, ei foarte tare simt. Uneori, fără să-mi ia banul înapoi, plecau şi spuneau că mă înţeleg. Unii încercau să-mi intre în situaţie. Alţii, din contra, erau mai brutali, după ce le spuneam povestea mea.”

Europa Liberă: Te plăteau?

Silvia:
„Da, la numărul de clienţi pe care îl aveam pe zi, ieşea binişor.”

Europa Liberă: Cam cât?

Silvia:
„Era 50 de euro de client. Eu aveam 80-100 de clienţi, poate şi mai mult pe zi.”

Europa Liberă: Banii aceştia te făceau fericită?

Silvia:
„Pot spune că şi fericită, şi nefericită. Fericită din motivul că eu făceam atâţia bani şi puteam să o ajut pe mama, să-mi ajut familia. Pentru că îmi promiteau că, la sfârşit de lucru, o să-mi dea toţi banii, când am să spun eu că nu mai vreau să mai lucrez, că vreau acasă. Dar, pe de o parte, chiar mă culcam cu lacrimi, de câtă durere primeam toată ziua, câtă suferinţă. Şi spuneam că dă-o încolo de bani, să pot să scap. Oricum nu puteam să scap.”

Europa Liberă: Cum erau nopţile acolo?

Silvia:
„Chiar nici nu le consideram nopţi, pentru că dormeam 2-3 ore. Pe noapte să dormi... Asta nu era noapte... lucram practic non-stop. 2-3 ore pe noapte aveam un pic de somn şi atât. Chiar dacă dormeam puţin, mereu mă trezeam cu o dispoziţie urâtă că iar urma o nouă zi de coşmar, de lacrimi...”

Europa Liberă: Cum ai reuşit totuşi să ieşi din acest infern?

Silvia: „Din infern am reuşit să ies tot cu ajutorul unui client din ţara dată. Pur şi simplu, era un client permanent şi a încercat să mă ajute. A încercat de mai multe ori, însă eu la început nu aveam încredere în el, nu cunoşteam nici limba bine, ca să pot să-l înţeleg. După aceasta am spus că fie ce o fi, chiar de m-a duce în altă parte, mi-a face mai mult rău, măcar să încerc. Să ştiţi că n-am plecat nici cu un risc, nici cu o frică. Eu am spus că sunt curajoasă, eu am să sar gardul acesta, am să trec peste tot. Mi-a reuşit să scap.”

Europa Liberă: Cât a durat perioada aceasta?

Silvia:
„5 luni.”

Europa Liberă: 5 luni pentru vârsta ta e mult.

Silvia:
„Foarte mult. Şi dimineaţa, şi seara în gândul meu era să ajung acasă şi să o văd pe mama, pe fraţii mei, să ştiu că sunt bine. Să trăiesc mai departe fără banul acela păcătos.”

Europa Liberă: Apropo, ai revenit acasă cu bani?

Silvia:
„Fără nimic. Fără niciun ban. Eu am fugit de acolo.”

Europa Liberă: Cine a profitat de banii aceştia?

Silvia:
„Stăpânii din ţara dată. Era o familie întreagă. Aveau business-ul lor.”

Europa Liberă: Acest trafic de fiinţe umane îl poţi considera un business? Cum să speculezi pe destinul unui om, îmbogăţindu-te?

Silvia:
„În ţara dată e legală chestia asta.”

Europa Liberă: Prostituţia?

Silvia:
„Da. Chiar e legală. Şi chiar eu în fiecare săptămână aveam acces la un control medical.”

Europa Liberă: Ca victimă, ce părere ai? E bine să se legalizeze prostituţia?

Silvia:
„Nu. Nu e bine, pentru că fiecare om are suflet. Şi ar trebui să se gândească că au şi ei, la rândul lor, copii şi cineva va ajunge să-şi bată joc la fel de copiii lor, cum îşi bat ei joc de copiii cuiva.”

Europa Liberă: Până la urmă, cine te-a salvat? Cei din poliţie sau singura persoană?

Silvia:
„Nu, numai singura persoană.”

Europa Liberă: Cum a făcut rost de documentele tale?

Silvia:
„Paşaportul mi-a fost sechestrat, îndată cum am ajuns acolo în ţară. Mi-au fost luate toate documentele, absolut. Câteva luni în urmă, eu încercam să vin acasă, vroiam tare acasă. Şi am băut pastile, ziceam că, dacă beau pastile, poate mă vor duce, în sfârşit, acasă... Nimic, nici aceasta nu i-a afectat.”

Europa Liberă: Dar pastilele nu ţi-au agravat starea sănătăţii?

Silvia:
„M-au agravat-o foarte tare. Eram la 5 minute de moarte, am nimerit în spital. Acolo trebuia neapărat paşaportul meu. Ei mi-au adus paşportul şi întâmplător au uitat să-l ia, şi a nimerit paşaportul pe mâinile mele. Şi am dat paşaportul la persoana dată şi mi-a luat bilet la avion.”

Europa Liberă: A fost şi o complicitate cu persoana respectivă care a vrut să te ajute.

Silvia:
„Da. Chiar mă consider o norocoasă, pentru că, prin câte am trecut, am reuşit şi să supravieţuiesc.”

Europa Liberă: Cum a fost să te vezi pe pământul moldav, revenită acasă?

Silvia:
„O mare bucurie. Deja sunt de vreo două luni acasă. Dar şi acuma retrăiesc emoţiile. Şi privesc toată frumuseţea aceasta din împrejur. Şi nu-mi pot închipui cum am putut eu să las Moldova, să plec pentru un ban păcătos.”

Europa Liberă: Ce sfat ai avea pentru semenele tale? Cum să nu se lase ademenite de acest trafic de fiinţe umane?

Silvia:
„Înainte de a se hotărî să plece să facă un ban în afara ţării, să consulte o persoană juridică. Dacă ştie că pleacă în Europa, să aibă pachetul de documente necesar pentru Europa. Şi să nu plece, să se lase ademenite de faptul că cu paşaportul nostru moldovenesc poţi pleca în orice ţară din Europa. Nicidecum să nu se lase pe mâna unei persoane de neîncredere.”

Europa Liberă: Sărăcia alungă tinerele din Moldova sau alte motive ar mai fi?

Silvia:
„Cred că şi sărăcia. Chiar şi aventura de a experimenta o nouă viaţă în afară ţării. Dar pe primul loc aş pune chiar sărăcia, pentru că multe dintre moldovencele noastre sunt de la ţară unde sărăcia e chiar primul loc.”

Europa Liberă: Bani mulţi se pot câştiga uşor peste hotare? Atunci când vine proxenetul şi îţi spune: „Uite, mergi cu mine şi vei avea foarte, foarte mulţi bani”.

Silvia:
„Da, se pot câştiga bani mulţi numai pe calea prostituţiei, numai pe calea aceasta. Toată Europa acuma, toate continentele sunt în sărăcie şi un loc de muncă bine plătit nu găseşti.”

Europa Liberă: Ce vrei să faci în continuare? Ce-ţi doreşti acum cel mai mult?

Silvia:
„Doresc să-mi revin din şocul pe care l-am trăit.”

Europa Liberă: Psihicul tău totuşi a cedat?

Silvia:
„Da, mi-a fost dereglat psihicul. Chiar când am revenit acasă, în ţară, mama a fost prima care a observat că la mine psihicul e dereglat puţin. Şi a încercat să afle câte ceva, însă n-am să-i spun cred că aceasta niciodată. În continuare, vreau să-mi revin în totalitate. Aş vrea totuşi să-mi continui mai departe studiile, să merg să fac a doua profesie.”

Europa Liberă: Te-ai gândit vreodată să te răzbuni pe cineva, pentru aceste clipe urâte prin care ai trecut?

Silvia:
„Da, răzbunarea aceasta s-a început deja. În judecată merg. Eu am aşa un principiu: cine mă obijduieşte, nu scapă uşor din mâinile mele. Deşi mă cred o persoană mai timidă, mai firavă, în mintea mea nimeni nu ştie ce persistă. Aşa că persoanele cuvenite să fie pedepsite.”

Europa Liberă: Ai insistat să-l vezi pe cel care te-a traficat?

Silvia:
„Nu, n-a fost nicio întâlnire, pentru că el, cu câteva luni în urmă, înainte de a reveni eu în ţară, el a fost deja închis. S-a găsit cineva înaintea mea, care să-l denunţe.”

Europa Liberă: Ce pedeapsă ar merita acea persoană?

Silvia:
„Să stea la răcoare e puţin. Eu cred că totuşi i-ar trebui să simtă pe pielea lui ceea ce am simţit şi eu: durere, chin, disperare. După cum am spus, cazul dat este examinat în instanţa de judecată. Însă, dacă judecata noastră nu face dreptate, eu am de gând să merg la CEDO. Persoanele date să primească cea mai aspră pedeapsă.”

*
Traficul de fiinţe umane este o formă a sclaviei la început de mileniu. Lilia Gorceag, psiholog la Centrul de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor Traficului e de părere ca nu numai lipsa unui loc de muncă bine plătit face ca mai multe persoane tinere sa se lase ademenite de traficanţi.

Lilea Gorceag: „Pentru cineva sărăcia este o problemă majoră. Atunci când femeia nu are cu ce hrăni doi copii, ea este nevoită să-şi ia lumea în cap şi să plece. Dar, de multe ori, visul de avea o viaţă mai frumoasă, de a trăi în nişte castele, de a găsi fericirea undeva după hotare... Şi acest lucru îi face să plece. Dar fenomenul s-a diminuat. Şi, dacă e să analizăm oamenii care sunt la noi în centru: 50% din ceea ce am avut avem astăzi. Al doilea moment este că grupele acestea de criminali, bine organizate, care îi racolau la oraş, pe urmă la ţară, pe urmă în altă ţară, la fel, foarte rar se întâlnesc. De regulă, se duc singure. De regulă, se duc unele pe altele, două prietene, din neştire, dar nu pentru câştig. Nu avem în ultimul timp cazuri când un traficant a dus o mulţime de oameni. Deci, este o raritate şi zic că acesta este un progres. Progresul constă în aceea că avem o legislaţie bine pusă la punct. Traficantul primeşte 20-25 de ani de închisoare. Poliţia este bine instruită. Există poliţie specializată pentru traficul de fiinţe umane. Există catalogul celor care au traficat. Uneori este de ajuns doar o informaţie operativă ca să se ştie cine este el, unde este el şi unde să fie găsit.”

Europa Liberă: Cum explicaţi dumneavoastră psihologia traficantului? Cum să se îmbogăţească pe frângerea unui destin de om?

Lilea Gorceag:
„Nu ştiu, pentru că eu personal nu m-am întâlnit nici cu unul. Dar unele tinere care au fost victime au racolat nişte prietene, consătene şi colege de clasă. Şi atunci, dacă e să fac concluzia doar din acest contingent – care au fost victime şi au fost reabilitate, dar pe urmă au încercat să racoleze – zic eu că, probabil, traficul de fiinţe umane şi suferinţa aceasta prin care a trecut victima, a făcut-o emoţional săracă, surdă, a făcut-o să nu fie empatică, să nu simtă durerea altui om. Dorinţa ei de a-şi reface viaţa, dorinţa ei de a avea nişte bani, de a se îmbogăţi, a făcut-o să fie lipsită de scrupule.”

Europa Liberă: Chiar dacă a trecut prin aceste suferinţe, să facă pe altcineva din preajma ei să treacă prin acelaşi chin?

Lilea Gorceag: „Din păcate. Traficul de fiinţe umane şi suferinţa pe care o are victima o face să sufere schimbări majore în percepţia lumii, în percepţia emoţională, în capacitatea de a fi empatică. Ea devine mult mai crudă, mult mai agresivă, mult mai rece. Adeseori nu este capabilă să revină la dragostea pe care a avut-o faţă de propriii copii şi propria familie, cu atât mai mult faţă de cei care o înconjoară. De fapt, îi învinovăţeşte pe toţi, ea consideră că lumea...”

Europa Liberă: Şi se răzbună, în felul acesta?

Lilea Gorceag:
„Categoric. Lumea şi toţi ceilalţi sunt vinovaţi că ea a fost în această situaţie. Şi este o formă de răzbunare, de agresivitate, de răutate, orientată spre alţii. Dar, dacă aş încerca să generalizez şi cealaltă categorie, sigur că sunt oameni destul de cruzi pentru care banii nu au miros. Şi atunci cu orice preţ încearcă să-i aducă.”

Europa Liberă: Cum identifică pericolul persoana care e racolată? Pentru că nu sunt doar fete care nu au 7 ani de acasă. Sunt şi fete destul de inteligente care se dau ademenite totuşi.

Lilea Gorceag:
„Orice traficant este un psiholog înnăscut. Are o intuiţie majoră. Ei sunt foarte abili în a face contact şi a comunica cu oamenii. Ei ştiu foarte bine că trebuie să aibă un statut foarte important şi atunci se îmbracă în nişte costume foarte elegante, sunt foarte gentili, au nişte maniere foarte frumoase, oferă cafea, capătă încredere, zâmbesc, dar contingentul pe care îl aleg este foarte special. Sunt, de regulă, fetiţe care au pierdut relaţia cu familia, care au o relaţie foarte încordată, care au părinţi care nu au grijă, care au plecat, care s-au alcoolizat. Celălalt contingent, care este bine, ok acasă, vrea libertate, nu este mulţumit de faptul că este controlat, vrea să se realizeze undeva în afara ţării şi crede că familia este cea care îi încurcă această realizare. Tinerii sunt uşor influenţabili. Deci, toţi adolescenţii, toţi tinerii sunt foarte uşor influenţaţi şi atunci ei ştiu cum să facă acest lucru, ce să pună pe acest platou de promisiuni.”

Europa Liberă: Destinaţia lor, în cele mai dese cazuri, sunt bordelurile.

Lilea Gorceag: „Au fost, 10 ani în urmă. Astăzi fac consumaţie, fac dansuri la bară, fac muncă casnică şi prestează muncă în sclavie, adică lucrează câte 14-16 ore, în nişte subsoluri întunecoase, fără să iasă cu lunile afară. Avem ultimul caz: munci agricole, 50 de oameni, femei şi bărbaţi au fost în Herson găsiţi foarte bolnavi, foarte necăjiţi, lucrând din zori, de la ora 4 până la ora 9, până se întunecă. Au băut apă cu viermi, din nişte vase ruginite. S-au îmbolnăvit foarte mulţi. Avem un deces, o femeie revenind de acolo cu cancer n-a mai putut fi salvată.”

Europa Liberă: Ce e cu psihicul unei tinere, de exemplu, care e abuzată sexual de zeci de persoane pe zi?

Lilea Gorceag:
„Aceasta e tragedia personală a fiecărei femei care trece printr-o adtfel de situație. Aici sunt oameni care niciodată nu-şi refac forţele. Noi avem fetiţe care au revenit din ţările străine, care au fost internate în spitalul psihiatric şi au rămas pacientele acestui spital ani de zile. Zilele trecute a venit o copilă, care de 7 ani este la evidenţă, are invaliditate, după ce a fost exploatată într-una din ţările Europei.”

Europa Liberă: Sexual?

Lilea Gorceag:
„Categoric da. Deci, sunt cele care încearcă să-şi refacă forţele, dar ele au nevoie nu numai de sprijinul unui psiholog, asistent social, ci, în special de sprijinul familiei. Pentru că, atunci când familia o înţelege şi o primeşte, şi o ajută să depăşească situaţia este una, dar este foarte greu atunci când familia o blamează şi o stigmatizează, şi o alungă de acasă pentru că este ruşinea lor. Ea rămâne în stradă singură cu problema ei. Dacă ar fi să descriu câteva trăsături psihologice ale acestei femei: este neîncrederea în propriile puteri, incapacitatea de a crede în cei din jur. Este o fire care poate foarte uşor să fie depresivă sau agresivă, dar depresia, de regulă, duce la încercări suicidale şi chiar la suicid. Agresivitatea de multe ori este orientată atât asupra ei, cât şi a celor din jur şi îi complică foarte mult viaţa. Ea nu poate să se angajeze la serviciu, să-şi facă prieteni. Dar, dacă se angajează, lucrează foarte puţin pentru că, fiind emoţional dezechilibrată, face scandaluri, se ceartă uşor şi atunci ea îşi complică foarte mult viaţa. Dacă vorbim de relaţia personală, unele din ele nu pot accepta această relaţie şi rămân singure pe viaţă. Eu am tinere care, în decurs de 9 ani, nu pot să-şi refacă viaţa şi nu pot să accepte un bărbat alături. Şi invers, am acele tinere care au un comportament hipersexual şi care, de fapt, la fel, îşi distrug viaţa schimbând bărbaţii ca mănuşile. Adică viaţa lor este destul de tristă, dar foarte multe au forţa şi capacitatea, şi inteligenţa familiei, pentru a-şi reface viaţa.”

Europa Liberă: Dumneavoastră aţi consiliat zeci, poate chiar sute de persoane care au devenit victimele traficului de fiinţe umane. Ce sfaturi aţi avea pentru potenţiale victime (Doamne fereşte, să nu se întâmple cu nimeni)?

Lilea Gorceag:
„În primul rând, primiţi o viză oficială. Duceţi-vă la ambasadă şi primiţi-o, nu una falsă, nu o cumpăraţi. Pentru că, descoperind o viză falsă, sunteţi fără drept în acea ţară. Şi atunci uşor puteţi nimeri în capcana traficantului. A doua condiţie: aveţi un contract de muncă. Contractul de muncă trebuie să fie scris în limba română. Trebuie să ştiţi cât o să vă plătească sau să ştiţi care sunt punctele vulnerabile ale acelui contract. Să-l urmăriţi foarte atent. În momentul în care nu-l aveţi, iarăşi sunteţi în pericol. Încercaţi, plecând într-o altă ţară, să cunoaşteţi limba. Ce ar însemna să pleci în Turcia în calitate de chelneriţă? Cum poţi servi clienţii, dacă nu ştii limba? Mai mult decât atât, nu ştii cum să ceri ajutor, în momentul în care eşti într-o situaţie penibilă... Mai departe: încercaţi să vedeţi cum sunteţi transportate, să nu fiţi ascunse, să nu vi se ascundă ceva. Trebuie să cunoaşteţi că oamenii care încearcă să vă manipuleze şi să vă promită nişte lucruri foarte mari, foarte scumpe, iarăşi prezintă un mare semn de întrebare. Încercaţi să nu daţi buletinul de identitate, paşaportul în mână la nimeni. Acesta e documentul şi salvarea voastră...”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG