Linkuri accesibilitate

UE se autoconvinge că iese din criză: summit economic la Bruxelles


Cancelarul Germaniei, Angela Merkel și președintele Franței, François Hollande
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel și președintele Franței, François Hollande

Summitul va pune din nou in lumina liniile de fractură dintre membri, diviziunile între țările încă bogate și cele înfundate în criză.


La Bruxelles începe diseară un summit european care se va concentra, ca aproape toate summiturile din ultima vreme, asupra crizei datoriilor din zona euro și a măsurilor de însănătoșire fiscală în blocul cu 27 de membri. Detalii despre agendă are Dan Alexe.

După ce s-a (auto)felicitat sobru si instituțional pentru surprinzătorul premiu Nobel pentru pace (surprinzător pentru ca UE se arată in continuare incapabila sa pună capăt crizei economice interne, iar tulburarile sociale continuă in țări precum Grecia sau Spania), Uniunea Europeană a recazut rapid cu picioarele pe pământ.

Joi 18 si vineri 19 octombrie are loc la Bruxelles summitul de toamna al UE, dedicat fără nicio surpriza măsurilor de ieșire din criza economică. Pentru a evita impresia de eșec si de summit fără rezultat, Grecia si Spania nu au fost puse pe meniul oficial al mesei rotunde. Altfel zis, e un summit de lucru, care evită chestiunile arzătoare si care vrea doar sa mențină tendința actuala de scădere a presiunii piețelor.

Tema principala a summitului este însă repararea uneia dintre carențele cele mai flagrante ale UE: incapacitatea de a sări pe dată in sprijinul unei țări in dificultate, absenta unui mecanism care sa permită intervenții selective înainte ca molima financiară sa se raspandească. Principala idee discutata va fi aceea a unui buget separat al zonei euro, separat de cel al UE propriu-zis, si administrat de un organism care ar fi abilitat sa le acorde împrumuturi guvernelor in situatie dificila.

Germania taraganeaza insa acceptarea planului de creare a unui mecanism de supraveghere a băncilor europene. Cancelara Merkel nu e deloc incantata de ideea ca acel mecanism ar supraveghea si bancile germane, cu toate posibilitatile de control exterior implicate in asta.
Înainte de summit, președintele Franței, François Hollande, si-a exprimat exasperarea fata de pozitia ambigua a Germaniei, criticand-o, intr-un interviu, pe cancelara Angela Merkel pentru poziția sa rigidă, iesire publica neobisnuita in istoria recenta a relațiilor franco-germane.

Nu doar Germania, dar si Marea Britanie e total opusa acestui plan de instaurare a unui mecanism pan-european de supraveghere a activității financiare, care ar ar pune the City, centrul finantelor europene, sub un control UE centralizat la Bruxelles.

Pe acest fundal, așadar, se va vorbi doar despre euro și despre mecanismul de supraveghere a băncilor europene. Grecia este oficial lăsată deoparte, deși Grecia are nevoie iar, urgent, de peste 30 de miliarde de euro (40 de miliarde de dolari) pentru a nu da faliment luna viitoare.
  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG