Linkuri accesibilitate

Cum se face că pe străzile capitalei mai există bolizi care se deplasează cu viteză năucitoare?


Mărturisesc că m-a întristat foarte mult ştirea că o sumedenie de reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere nu au făcut faţă recentei reevaluări. Mulţi dintre poliţişti au picat lamentabil testul, pe cînd alţii l-au susţinut „parţial” şi urmează să-şi perfecţioneze cunoştinţele în următoarele luni. E vorba, dacă am înţeles eu bine, cam de o jumătate din efectivul Poliţiei Rutiere.

Şi, pentru că e vorba de o reevaluare, eşti tentat să alegi una din două: ori evaluarea anterioară s-a făcut de mîntuială, ori între timp poliţiştii profesionişti şi-au pierdut în mod ciudat calificarea profesională.

Faptul e trist, foarte trist. În condiţiile în care pe şoselele patriei circulă mulţi şoferi aiuriţi, chercheliţi, vitezomani, te aştepţi în mod firesc ca măcar apărătorii ordinii să fie impecabili, infailibili. Reevaluarea le-a deconspirat însă neajunsurile, proasta pregătire fizică şi nu numai.

Fireşte, ne dorim cu toţii ca Poliţia Rutieră să aibă numai cadre alese pe sprînceană. Dar e posibil oare lucrul ăsta? Bunăoară, dacă s-ar renunţa categoric la cei care au picat testul, s-ar găsi oare în locul lor nişte flăcăi de nota 10? Nu am un răspuns la întrebarea asta.

Şi poate nici nu e nevoie de prea mulţi poliţişti pe şosele? Poate ar trebui să investim banii mai curînd în camere de filmat şi să mizăm pe imaginile lor grăitoare şi imparţiale?

Altminteri, iată ce vreau să zic. A fost o vreme, în anii neguroşi ai tranziţiei, cînd circulau prin patrie poveştile despre poliţiştii corupţi de pe şosele. Dar zvonurile şi mărturisirile unor şoferi păţiţi nu sînt, desigur, dovezi incontestabile. De aceea, le lăsăm în pace. Ceea ce nu pot să înţeleg eu, un umil locuitor al Chişinăului, este următorul lucru: cum se face că pe străzile capitalei mai există bolizi care se deplasează cu viteză năucitoare şi cum de mai există maşini care împrăştie un fum negru-înecăcios sau produc un zgomot infernal? Chestia asta ţine sau nu de competenţa poliţiei rutiere?
XS
SM
MD
LG