Linkuri accesibilitate

Iurie Gotişan: Conducta ar putea diminua dependența Moldovei de Gazprom.


Bucureștiul și Chișinăul au anunțat că după Anul Nou va începe construcția gazoductului Ungheni-Iași. Cât de util va fi el l-a întrebat Diana Răileanu pe economistul de la Chișinău Iurie Gotișan.

Iurie Gotişan: „Din cele știute pentru mai multă lume, gazoductul Iaşi-Ungheni, care urmează să interconecteze rețelele de gaze ale României și Republicii Moldova, presupune costuri estimate la cca 20 milioane euro. Mai mult de jumătate din această sumă (12 milioane de euro) va veni din partea României, iar cele 8 milioane din asistenţa financiară a UE. Cantitatea potențială de gaze care ar putea fi transportată prin intermediul acestui tronson este de 1,5 miliarde metri cubi, este de fapt 50% sau jumătate din consumul anual al Moldovei, adică din gazele naturale importate pe filiera Gazprom. Ori la drept vorbind, în eventualitatea implementării şi funcţionării cu succes a acestui proiect, gazoductul în cauză ar putea diminua uşor şi destul de mult dependența de artera Gazprom-ului. Doar că termenul de finalizare anunţat, adică sf. anului 2013, mie mi se pare prea optimist, mai ales ţinînd cont de faptul că demararea lucrărilor este planificată pentru februarie 2013”.

Europa Liberă: Totuși, dle Gotişan, în cazul în care acest gazoduct va fi realizat, de ce tarife şi preţuri va putea beneficia Republica Moldova?

Iurie Gotişan: „Bun, partea cu costurile poate fi o problemă, asta însă pe termen scurt cred eu. Consumul anual al României este actualmente de cca 18, or asta ar fi de 6 ori mai mult decît consumă Moldova timp de un an de zile. A treia parte din acest consum este producția proprie de gaze naturale, adică ar veni cam în jur de 6 miliarde metri cubi de gaze. Mai departe, costul unui metru cub de gaze livrat consumatorilor din Romania este actualmente de 1,5 RON în medie. Este interesant faptul că consumatorii români plătesc gazul în dependență de zona de calitate, or Romania este divizată în 6 zone de calitate, iar gazele sînt livrate la un preţ de 1,3-1,7 RON funcţie de zona în care se află. Însă, media de livrare este de 1,5 RON sau echivalentul a puțin peste 6 lei MD, adică exact cît achită consumatorii casnici din Republica Moldova”.

Europa Liberă: Dar în acest caz tariful ar putea fi mai mare pentru Moldova, decît cel livrat consumatorilor din România?

Iurie Gotişan: „Sigur că preţul pentru consumatorii din Moldova ar putea varia sau fi puţin mai mare, or acesta ar putea fi actualizat în funcţie de evoluţia preţurilor regionale. Şi, de fapt, nu trebuie să ne aşteptăm la preţuri mai mici de furnizare, însă cert va fi că atunci cînd vom avea nevoie vom fi asiguraţi pe deplin, fără întrerupere sau să se recurgă la diverse forme de şantaj, fie vorba asta de gaze naturale sau energie electrică chiar. Și asta din simplu motiv că România însăși este membră la acel pachet Energetic III al UE, și care poate fi sancționată dur de comisie în cazul unor abateri de la volumele și prețurile de livrare inițial prestabilite. Mai mult, o simplă analiză a recentelor evenimente şi declaraţii, venite inclusiv din parte unor oficiali din FR, puţin probabil că Moldova va putea obţine concesii mari, adică de reducere a preţurilor, pentru gazele naturale furnizate. Or, actualul preţ de 400 de dolari pentru mia de m3 este unul încă destul de bun”.

Europa Liberă: Această conexiune Iaşi-Ungheni putem spune că ilustrează deja avantajele Pachetului III Energetic al Uniunii Europene?

Iurie Gotişan: „Sigur că acest pachet energetic al UE este mai mult decît important, cel puțin din punct de vedere al diversificării surselor de import. Spre exemplu, România produce anual cca 11 miliarde metri cubi de gaze şi doar puţin peste 20% din gaze sînt importate. Or, acum cîțiva ani importul gazelor naturale din Federaţia Rusă era practic de 2 ori mai mare. Respectiv, o diversificare a importului de hidrocarburi nu face rău deloc, ba dimpotrivă îți oferă mai mult spațiu de manevră în situații excepționale sau de force major altfel spus și mai multă independență dacă vreți într-un final. În plus, este foarte important ca oamenii să înţeleagă care sînt tendinţele preţurilor la combustibili, mai ales la cei de import, care de regulă sînt pe creștere continuă. Totodată, nu trebuie de neglijat relația cu Rusia sau mai bine zis cu Gazprom, ba chiar deloc, ar trebui să se negocieze bine chiar pe ambele fronturi, fapt pentru care trebuie multă diplomaţie. Fiindcă comparativ cu România, Moldova este din start dezavantajată, însă acest dezavantaj poate fi transformat în avantaj, important voință să fie, de putut se poate. Or numai așa putem asigura o securitate și independență energetică cîtuși de cît”.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG