Linkuri accesibilitate

Igor Boţan: Declaraţia dlui Dodon şi a camarazilor săi privind constituirea fracţiunii nu va avea, probabil, niciun efect.


Igor Boţan: „După declaraţia unui grup de deputaţi conduşi de Igor Dodon precum că ei fondează o nouă fracţiune parlamentară, am asistat la confruntarea a două abordări. Prima abordare, îmbrăţişată de Partidul Liberal şi de către Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, ţine de faptul că deputaţii, odată aleşi, reprezentând anumite partide, pot constitui fracţiuni parlamentare şi aceste fracţiuni reprezintă alegătorii, având mandatul acestora. Există a doua abordare, îmbrăţişată, în mod special, de grupul Dodon, cei şapte deputaţi, şi Partidul Liberal Democrat al premierului Vlad Filat care spune că există loc şi pentru noi fracţiuni, după ce are loc constituirea organelor de lucru ale Parlamentului.”

Europa Liberă: Aceasta pentru că există menţinea „de regulă” în articolul care face posibilă aceasta.

Igor Boţan: „Această menţiune „de regulă” a fost introdusă de către deputaţi, la 21 mai 2010, după ce grupul Ţurcanu a părăsit fracţiunea Partidului Comuniştilor şi care, potrivit unor zvonuri care circulau atunci, trebuiau să fie remuneraţi pentru aceasta cu dreptul de a constitui o fracţiune parlamentară. Atunci fracţiunea nu a fost constituită, însă a fost creat un precedent destul de urât. Această frază „de regulă” înseamnă că există o regulă generală, iar, în anumite condiţii, pot fi abateri de la aceste reguli.”

Europa Liberă: Atunci când vrea majoritatea.

Igor Boţan: „Atunci când vrea majoritatea. Părerea mea este că declaraţia domnului Dodon şi a camarazilor săi privind constituirea fracţiunii nu va avea, probabil, niciun efect. Această fracţiune va exista, de facto...”

Europa Liberă: Dar ce e de făcut cu deputaţii care fizic se despart de partidul lor, din variii motive, şi continuă să existe, continuă să funcţioneze în Parlament? Ei trebuie să aibă un ţărm?

Igor Boţan: „Aici abordarea este una foarte simplă. Deputaţii nu pot fi ţinuţi cu de-a sila într-o fracţiune. În acelaşi timp, traseismul, părăsirea fracţiunilor, nu trebuie încurajat. De aceea nu trebuie permisă constituirea fracţiunilor noi.”

Europa Liberă: Dar un deputat pe cont propriu nu este eficient, dacă nu are acest ţărm sau acest grup parlamentar.

Igor Boţan: „Nu este adevărat. Depinde de deputat. Toţi deputaţii au aceleaşi drepturi. Este adevărat că fracţiunile au mai multă putere.”

Europa Liberă: Domnule Boţan, să fim realişti: un proiect de lege elaborat genial de un Don Quijote nu are şanse, dacă nu este sprijinit de un grup parlamentar.

Igor Boţan: „Sigur că. Aşa este. Dar fracţiunile, potrivit Regulamentului Parlamentului, se formează, odată cu alegerea noului Parlament, pentru a forma organele de conducere ale Parlamentului. Nu există alte indicaţii în legislaţie decât organizarea funcţionalităţii Parlamentului.”

Europa Liberă: Dar grupul Dodon vrea, probabil, să-şi delege omul în Biroul Permanent, să influenţeze cumva agenda Parlamentului, să aibă administrare mai eficientă, maşină personală.

Igor Boţan: „Nimeni nu poate opri şi nimeni nu-i poate interzice domnului Dodon şi camarazilor săi să aspire la astfel de posibilităţi. Trebuie să vedem care din fracţiunile parlamentare vor face cedări, în favoarea lui Dodon.”

Europa Liberă: Dumneavoastră sugeraţi că suntem martorii unui troc, hai să zic mai delicat.

Igor Boţan: „Cred că târgul a avut loc mai demult, atunci când trebuiau smulse sau rupte aşchii din Partidul Comuniştilor, în ajunul procedurii de alegere a şefului statului. Cred că s-au făcut promisiuni, iar promisiunile rămân neonorate. Dumneavoastră aţi anticipat mai înainte, invocând argumente de ce grupul Dodon ar trebui să lupte pentru a avea o fracţiune în Parlament şi aţi punctat foarte corect. Au mai multe posibilităţi, ca grup, să promoveze anumite idei, să critice guvernarea, să-şi manifeste ideile şi să se insereze în memoria cetăţenilor, astfel încât, la următoarele alegeri, să poată spună că uitaţi-vă, noi nu suntem concurenţi electorali absolut noi pe eşichierul politic. Am muncit în Parlamentul precedent, am făcut aceasta, aceasta şi aşa mai departe.”

Europa Liberă: Adică miza adevărată nu este gâlceava din Parlament, ci prezenţa în conştiinţa alegătorilor?

Igor Boţan: „Exact. Este o luptă pentru fixarea pe eşichierul politic cu o anumită identitate. Deci, cei independenţi pot rămâne în această calitate, potrivit legislaţiei, timp de o jumătate de an, după care pot decide aderarea la o altă fracţiune. Dar cred că este corect să nu se încurajeze astfel de scindări în fracţiuni.”
XS
SM
MD
LG