Linkuri accesibilitate

Nu ar trebui să ignore nimeni capacitatea de anduranţă a lui Dan Diaconescu, care a înotat în ape reziduale și a fost hrănit ani de zile de spectre, morţi vii şi strigoi.


La partid s-a stabilit: nimeni nu va mai da găleţi goale alegătorilor, ci pline cu înţelepciunea ideologică. Un tricou de bumbac, o şapcă eventual portocalie, pixuri cu logoul partidului (o inimă fulgerată), chibrituri (nu se ştie de ce), o ciocolată şi un şorţ de bucătărie. Pe şapcă va scrie: „Gândesc cu mintea dreaptă”, iar pe tricou: „Merg pe calea cea dreaptă”, aluzie la numele Alianţei România Dreaptă. Pe şorţ nu scrie nimic deşi se putea găsi ceva despre „ghiveciul de dreapta” în care au intrat diverse partiduleţe de stânga sau liber-schimbiste pentru a da iluzia că adunătura de aroganţi, oportunişti şi infractori care a condus ţara sub numele de PDL a dispărut. Misterioasele obiecte din găleata electorală schiţează suprarealist imaginea pe care o au milionarii partidului despre fundamentele bunăstării alegătorului mediu şi seamănă cu pantofii cu toc pe care-i ducea ca ajutoare Elena Udrea sinistraţilor.

Toate partidele îşi turează motoarele şi înţepenesc ultimele şuruburi. Au stabilit cine va duce greul coşurilor zilnice electorale, aşezându-şi pionii strategic pe harta circumscripţiilor. Speră ca la capătul acestei runde electorale să-i transforme nu în regine, ci în regi. Unii vor fi, pur şi simplu, pioni de sacrificiu, să hrănească foamea de răzbunare a votanţilor. Alţii, pioni otrăviţi, să-şi culce adversarii la pământ cu toxiinfecţii şi ulcere.

Campania electorală a început, însă, demult. Pe competitori nu-i mai încap lesele şi au început deja să se încrunte unii la alţii. Ba chiar şi între ei, pentru că au fost aruncaţi într-un colegiu perdant sau nu au fost puşi deloc pe liste, cum e cazul lui Sever Voinescu, pajul Robertei Anastase. Se încruntă, dar spune că e din cauza lacrimilor.

În Uniunea Social-Liberală frunţile gânditoare se izbesc de pragul de sus al logicii elementare: majoritatea parlamentară descoperă că poftele au făcut-o să consume pe nemestecate zeci de transfugi. A ajuns supraponderală şi nu se ştie dacă mai poate părăsi sediul alianţei fără să spargă zidurile să-şi plimbe fiinţa extraordinară prin lume. Cu foamea asta de cadre, PNL a căzut şi a dispărut înghiţit de propria gură. Nu mai descoperim decât o radiaţie de fond emisă probabil de temperatura reptiliană a lui Ion Iliescu, miezul găurii negre.

Situaţie identică în Alianţa România Dreaptă. Criteriile de integritate au deschis ferestre spre viitor rechinilor tineri. Veşnic tânăra speranţă a Partidului Democrat Liberal, Mihai Ungureanu, a fost aruncată în ring cu Şerban Nicolae, veteran al ciolanului, fost consilier al lui Ion Iliescu şi strateg al gherilei politice. Amândoi zâmbesc pentru fotografiile de grup, deşi fostul premier a început să încaseze ghionţi din chiar momentul în care a fost trimis să-şi caute ungurenii invitat la Arad, într-un colegiu unde ginerele care-l are ca naş pe Traian Băsescu, vrea să-i plătească astfel o poliţă socrului silit să se retragă de pe lista de candidaţi la Senat să-i facă loc liderului Forţei Civice. Şi, pentru că în PDL, funcţia de fin este mai puternică decât cea de cumătru, ginerele îşi umileşte sistematic socrul. Naşul Băsescu ştim ce vrea, dar e greu de ştiu ce vrea cumătrul Băsescu. Cei doi, ginere şi soctru, pe care nu-i mai încap criteriile etice ale doamnei Macovei, se bat în dosare la DNA şi în public pentru a fi mai aproape de inima partidului şi de umbra lui Traian Băsescu.

În mijlocul drumului, stau politicienii pe care i-a trezit spaima că rămân fără coledzi şi-i prinde iarna boschetari. Gigi Becali a lipit de fruntea liderilor PNL un teanc de bancnote, le-a oferit un acoperiş cu turnuleţe şi stucatură aurită, câteva procente dintre cei pe care-i face să râdă şi cine ştie ce altceva, doar să-i dea un colţ de buletin electoral să-şi recapete imunitatea. Obişnuit, ca şi Silviu Prigoană, alt mare transfug, cu mariajele scurte şi pline de năbădăi, europarlamentarul Becali spera să aducă aerul tare european în plămânii cavernoşi ai politicii româneşti. N-a fost să fie.

Supraponderali, unii lideri PNL nu mai vor să înghită tot ce găsesc pe drumul spre urna de vot, de teamă să nu regurgiteze. Deja vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, cu stomacul lui sensibil, nu mai participă la bufetul suedez al partidului, de când l-a descoperit printre chelneri pe liderul onorific al Partidului Conservator. O bucată cam aţoasă pentru iniţiatorii legii lustraţiei.

Gigi are mâinile însângerate de câte clanţe a forţat. A dat numai de inimi de piatră care nu s-au lăsat omenite de şpăgile sale. Sau dacă da, l-au lăsat să plătească şi apoi i-au trântit uşa în nas. Nici măcar prietenul său de retorică Dan Diaconescu nu-i mai dă atenţie, ba chiar îl ridiculizează senzaţional şi în direct.

Patronul OTV demonstrează că este cea mai bună vedetă a propriei sale televiziuni. El face, în continuare, haiducie: ia speranţe de la bogaţi şi le dă la săraci. E lucrul la care se pricepe cel mai bine. A sărit în casele şi speranţele oamenilor pe fereastra a sute de mii de televizoare. Oltchim, noua telenovelă de succes, continuă la televiziunea poporului. Mai nou, liderul din Calafat a dat în judecată guvernul cerând miliarde de euro despăgubiri, bani de care vrea să se bucure alături de jucăria lui preferată: electoratul.

Văzând cum îl cresc în sondaje prostiile în formă continuată ale guvernului, ochii întorşi de dezgust ai celorlalţi politicieni şi ai intelectualilor care cred că o dezbatere cu el este dezgustătoare şi inutilă, Dan Diaconescu ameţeşte mulţimea cu aura lui sulfuroasă iar chipul său fericit ne spune că nu cunoaşte altă limită decât cerul, chiar dacă pentru a ajunge acolo a trebuit s-o pună în urna de vot pe Elodia, fantoma lui iubită.

Nu ar trebui să ignore nimeni capacitatea de anduranţă a lui Dan Diaconescu. El a înotat în ape reziduale și a fost hrănit ani de zile de spectre, morţi vii şi strigoi. Mesajul politic este neimportant: a făcut experimente şi ştie că, dacă te adresezi unei mulţimi înfometate, trebuie mai întâi s-o saturi. Milosul doctor Kevorkian al politicii româneşti preferă un electorat în comă indusă pe care dacă nu poţi să-l saturi că n-ai cu ce, atunci trebuie să-l adormi, să scape de dependenţa de hrană.

Preocupaţi să-şi care şuturi în procentele din sondaje, partizanii celor două blocuri politice nu par să bage de seamă că încăierarea lor lasă în urmă o coadă de praf şi pietriş de care beneficiază satelitul lor pe care ipocriziile adversarilor îl îngraşă cu noi membri şi influenţă. Adună resturi în găleţile sale electorale, dar electoratul său hipnotizat e gata să consume şi moloz, dacă acesta le transformă idolul din satelit în stea.
XS
SM
MD
LG