Linkuri accesibilitate


Neliniştea anxioasă provocată de valul electoral şi politic non-democratic întins de la un capăt la altul al spaţiului est-european e, deocamdată, o atitudine privată. Nu oficială. Numeroşi politicieni europeni discută alarmaţi în reuniuni informale. Reacţiile oficiale se vor contura mai tîrziu. Ceva din dezamăgirea şi îngrijorarea provocate de noul val estic s-a simţit, desigur, în ultimele patru postări de pe acest blog. Însă analiza ar fi incompletă fără cele cîteva elementele încă pozitive care trebuie reţinute în bilanţul ultimilor luni de derută şi răsturnare politică est-european.

E vorba, mai întîi de răspunsul românesc la tentativa de lovitură de stat „legală" cu care socialiştii au încercat să schimbe cursul democratic-european al României. Lovitură de stat, întrucît aşa se numeşte orice încercare de schimbare a ordinii în stat prin încălcarea legii. Vărsarea de sînge nu e o trăsătură obligatorie. „Legală", tocmai pentru că tentativa socialistă a parafrazat grosolan norme legale pe care le-a aruncat împotriva legii fundamentale, Constituţia.

Asaltul a fost respins şi mulţi comentatori au subliniat, pe bună dreptate, rolul excepţional jucat de Uniunea Europeană (cu avangardă germană) şi Statele Unite. Intervenţia răspicată a celor doi piloni occidentali a temperat, a descurajat şi, în cele din urmă, a silit o mare parte a socialiştilor să renunţe, fie şi temporar.

Însă, amploarea mediatică a luării de poziţie occidentale a pus, întrucîtva, în umbră, cealaltă componentă cheie a sistemului defensiv pro-democratic: instituţiile statului român. E vorba de organisme mult citate ca Parchetul general, Curtea Constituţională şi Direcţia Naţională Anticorupţie, dar şi de instituţii mai puţin remarcate ca Institutul Naţional de Statistică, Biroul Electoral Central, Consiliul Superior al Magistraturii şi, parţial, Ministerul de Interne. În grade şi formule diverse, toate au reacţionat în faţa provocării non-democratice respectînd cu stricteţe ordinea legală şi refuzînd să accepte sau să se conformeze sugestiilor şi presiunilor politice ale guvernului şi majorităţii parlamentare socialiste. Pare un lucru normal şi de la sine înţeles. Nu e aşa.

Numai cine cunoaşte amploarea presiunii politice de tradiţie estică în state relativ începătoare în materie de democraţie va înţelege că reacţia instituţiilor româneşti a fost mai mult decît un reflex automat. Curajul şi rezistenţa acestor instituţii trebuie la rîndul lor înţelese. Ele nu vin dintr-o anume vocaţie naţională sau personală, aşa cum s-ar putea repede conchide sub influenţa interpretărilor eroice sau romantice. O asemenea concluzie ar acredita ideea după care păzitorii democraţiei româneşti sînt, de fapt, o forţă dizidentă în propria ţară.

E exact ideea în jurul căreia s-au repliat socialiştii, după eşecul din România. Refrenul socialist spune că instituţiile care au rezistat n-au făcut decît să sfideze voinţa populară. Absurditatea periculoasă a acestui refren vine din teoria după care numărul celor care pierd poate decide împotriva legii. Nu. Referendumul de demitere a Preşedintelui României a fost, mai întîi, convocat ilegal şi, apoi, a fost pierdut, pentru că nu a dat numărul necesar de voturi în favoarea demiterii Preşedintelui. În rest, cifra celor ce au votat pentru demitere e importantă şi dă o măsură a criticii sociale dar nu poate decide abolirea legii.

Propaganda socialistă a exclus apoape orice şansă de luciditate publică şi, în aceste condiţii, reacţia corectă a instituţiilor n-a fost doar o intervenţie de rutină. Practic, instituţiile statului au făcut pasul de la sensibilitte la raţiune. Sensibilitatea ar fi adus o cedare în faţa stimulilor externi.

Raţiunea a dat substanţă noţiunii de stat de drept. Cu alte cuvinte, statul român s-a aşezat conştient şi nu doar declarativ (ca în multe rînduri, pînă acum) în interiorul democraţeiei europene. E un precedent de importanţă istorică pentru că dezvoltarea lui duce direct către occidentalizarea deplină a ţării.
XS
SM
MD
LG