Linkuri accesibilitate

La Chișinău drumurile nu sunt adaptate pentru oamenii cu dizabilităţi locomotorii.



Odată cu apropierea mai mare de standardele Uniunii Europene există speranţe ca si drumurile din Moldova vor deveni mai bune, poate chiar la fel de bune ca în ţările europene avansate. Cât de adaptată este infrastructura din oraş la necesităţile persoanelor cu dezabilităţi locomotorii, a mamelor cu copiii mici în cărucioare şi a vârstnicilor, este întrebarea la care au căutat un răspuns experţii proiectului Bloguvern, un proiect de analiză a politicilor publice. Pentru a vedea cât de accesibile sunt străzile pentru persoanele cu mobilitate scăzută, echipa Bloguvern a cercetat cel mai circulat perimetru din sectorul centru al capitalei. Detalii aflăm de la Tamara Grejdeanu.


Numai două intersecţii din cele peste o sută cercetate le permit persoanelor cu deficienţe motorii să traverseze nestingherit strada. Anastasia Primov, coordonatoarea proiectului Bloguvern, îmi spune că lipsa rampelor şi bordurile prea înalte împiedică persoanele cu mobilitate scăzută să se mişte liber şi să aibă acces în clădirile de utilitate socială:

„Doar în 32 de procente oamenii care au probleme cu motorica ar putea să aibă acces la spaţiul public. Dacă noi oamenii sănătoşi avem acces la suta de procente, atunci ei au doar 32 de procente. Noi am făcut un fel de fotografie a situaţiei reale prin metoda observării directe am cercetat acest pătrat din centru Chişinăului şi am arătat că amenajate, aşa cum scrie în lege sunt doar două intersecţii şi atunci realitatea arată că la Chișinău drumurile nu sunt adaptate pentru oamenii cu dizabilităţi locomotorii.”

Străzile neamenajate sunt nu doar un obstacol fizic ci şi o dovadă că aceşti oameni nu se pot integra liber în societate, este de părere sociologul Artiom Maister, care ne prezintă un tablou al accesibilităţii în spaţiul public:

„Din 121 de intersecţii pe care le-am analizat doar două intersecţii au avut rampele necesare, 99 de intersecţii sunt amenajate până la 50 de procente, dintre care 29 de intersecţii nu sunt deloc amenajate cu nici un fel de rampă, ceea ce ar presupune că aceste zone sunt dificil accesibile pentru persoane cu deficienţe locomotorii, pentru mame cu copiii, pentru pensionari. Pe de o parte avem legi importante adoptate în ce priveşte protecţia persoanelor cu dezabilităţi, pe de altă parte, acţiuni concrete care ar avea un impact direct nu prea se văd.”

De la Elena Raţoi, specialist de la asociaţia ,,Motivaţia” aflu că lipsa infrastructurii adaptate la necesităţile persoanelor cu deficienţe în deplasare se vede mai ales la intrarea în instituţii. Astfel din cele 55 evaluate, doar două aveau condiţii de liber acces:

„Sunt foarte puţine clădiri în care o persoană cu dezabilităţi se poate descurca singură, fără să depindă de ajutorul cuiva. Normele legale, de fapt nu sunt norme obligatorii şi nu există sancţiuni care i-at trage la răspundere pe cei care încalcă aceste prevederi, nu există mecanisme prin care să fie aplicată legea. Persoanele cu dezabilităţi pot să ceară recuperare a prejudiciului în instanţă, însă de cele mai multe ori nu le va da câştig din simplu fapt că nu există o lege clară în care să fie prevăzut că pentru încălcarea aceasta se prevede aşa sancţiune.”

Cum se implică autorităţile locale pentru a le crea condiţii oamenilor cu mobilitate scăzută, l-am întrebat pe Vadim Brânzaniuc, şef al Direcţiei Relaţii Publice a Primăriei Chişinău:

„Nu ştiu în ce măsură bugetul municipal poate asigura construcţia acestor rampe în instituţiile publice, în toate instituţiile publice , dar este o directivă a noastră pe care o vom continua, şi anume în fiecare an să amenajăm cel puţin câteva rampe. Nu putem interveni categoric în cazul construcţiilor private, o normă legală care le-ar permite autorităţilor locale să ceară pentru a restabili acolo unde ele nu sunt la ora actuală, nu există. Şi rămânem şi a merge şi în continuare, de a construi din contul nostru , iar pentru clădirile noi, să asigurăm pe viitor ca ele să existe.”

Din categoria persoanelor care au nevoie de dispozitive speciale de deplasare, scaune cu rotile, cărucioare, cadre de mers, fac parte peste 3000 de persoane cu deficienţe locomotorii, aproximativ 30 de mii de mame cu copii în cărucior şi peste 38 de mii de persoane în etate, care de regulă au o mobilitate scăzută.
XS
SM
MD
LG