Linkuri accesibilitate

În 7 ani, 1500 de persoane au fost condamnate definitiv pentru fapte de corupţie, între ele, un premier, un ministru, 2 senatori şi 6 deputaţi.

În România, Direcţia Naţională Anticorupţie continuă să fie una din institutiile pentru care opozitia si puterea se luptă fără încetare. Miza controlului asupra acestei institutii ca si asupra televiziunii publice si a justitiei, in general, este, in ultima instanţa miza acestui moment politic din Romania. Sabina Fati relatează:

Dupa 7 ani in fruntea Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), Daniel Morar are un palmares impresionant: 1500 de persoane au fost condamnate definitiv pentru fapte de coruptie. Intre ele, un premier, un ministru, 2 senatori si 6 deputati. Zeci de dosare din zona politica se afla in lucru la procurorii romani anticoruptie, cel mai recent se refera la neregulile care s-au petrecut la referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu si care a avut loc in aceasta vara, pe 29 iulie. In jur de 70 de persoane sint acuzate de fraude, in acest dosare, printre care 49 de presedinti si membri ai unor sectii de vot din judetele Teleorman, Vrancea si Gorj plus 18 observatori din partea unor organizatii neguvernamentale care l-au ajutat pe secretarul general al socialistilor Liviu Dragnea sa obtina cit mai multe voturi impotriva lui Traian Basescu. Zeci de persoane au declarat in aceste anchete inca nefinalizate ca nu au mers la vot, dar ca ulterior semnaturile lor au fost gasite pe liste.

Procurorii anticoruptie au inceput sa se ocupe de cazurile mari abia dupa venirea lui Daniel Morar in fruntea procuraturii anticoruptie, adica dupa 2005. DNA a fost creata la cererea Comisiei Europene, cu mult inaintea intrarii tarii in Uniunea Europeana, ca modalitate de a stopa coruptia, un fenomen care devenise vizibil și care se extindea, fara ca justitia sa intervina. Ca in toate statele aflate in tranzitie de la un sistem dictatorial sau autocratic spre democratie, si in Romania functiona o lege nespusa si nescrisa intre infractorii elitei politice si magistrati, potrivit careia nu erau pedepsiti decit cei care tradau acest sistem atit de bine pus la punct. Totul se facea cu ajutorul magistratilor si politistilor, care chiar si atunci cind deschideau dosare pe numele unor oameni importanti, le ascundeau apoi prin sertare, pentru a le scoate la momentele cele mai bune, fie pentru executii publice, fie pentru santaje ordinare.

Daniel Morar, de 46 de ani, si-a facut astazi bilantul celor doua mandate pe care le-a ocupat in fruntea Directiei Nationale Anticoruptie. 4700 de persoane au fost trimise in judecata din 2005 pina in 2012, iar in 90 la suta dintre dosarele solutionate, judecatorii au retinut vinovatia. Aceast procent da de fapt eficienta procuraturii anticoruptie. Daniel Morar a citat o evaluare facuta de un magistrat belgian in 2005 in cadrul unui raport tehnic: “procurorii romani aveau o retinere in a instrumenta dosare de coruptie”. Intre timp, lucrurile s-au schimbat atit de mult incit Romania este una dintre putinele state din lume, unde procurorii si judecatorii au trimis un fost premier la inchisoare pentru fapte de coruptie. Fostul sef al DNA, acum interimar al Procurorului General a explicat tipologia infractiunilor pentru care au fost date hotariri definitive: de pilda, parlamentarii au fost condamnati pentru trafic de influenta-interventii la diferite institutii publice, ministere, justitie, politie, pentru a rezolva ilegal diverse probleme sau pentru finantarea ilegala a partidelor, in vreme ce ministrii si secretarii de stat au fost pedepsiti pentru insusirea unor fonduri din minister sau pentru schimbarea destinatiei acestora. Magistratii si politistii au fost inculpati, pe de alta parte fiindca au acceptat mita, contra favoruri, iar primarii si ceilalti alesi locali au fost condamnati mai ales pentru fraudarea licitatiilor publice, restituirea ilegala de imobile sau fraudarea fondurilor europene.

Asadar, procurorii antiocruptie au fost eficienti in ultimii 6 ani, dar fostul sef al DNA a atras atentia ca depinde de viitorul conducerii institutiei daca lucrurile sint sau nu reversibile. “Atita timp cit politicul va fi tinut la distanta de anchetele de zi cu zi ale institutiei, totul ar trebui sa fie bine” si-a definit pe scurt Daniel Morar filozofia de sef al Directiei Nationale Anticoruptie.
XS
SM
MD
LG