Linkuri accesibilitate

Şeful poliţiei de frontieră Dorin Purice spune că cele mai mari probleme sunt migraţia ilegală, contrabanda şi traficul de persoane


Frontiera nu va fi niciodată sută la sută securizată, dar se fac progrese în direcţia întăririi controlului, a declarat Europei Libere, Dorin Purice, şeful Poliţiei de Frontieră. În opinia lui, reforma începe la nivelul legislativ, motiv pentru care au fost deja amendate 40 de legi, peste 50 de decizii guvernamentale şi dublu atâtea normative.

Cele mai mari probleme le reprezintă migraţia ilegală, contrabanda şi traficul de persoane, a declarat Dorin Purice care pe de altă parte a precizat că Uniunea Europeană şi Statele Unite sprijină financiar securizarea graniţelor.

Cât priveşte „graniţa” cu regiunea transnistreană, Dorin Purice a declarat că este cea mai mare problemă pentru că nu poate fi recunoscută drept frontieră, aşa că singurul mod de a controla aceasta graniţă este prin cooperarea cu Ucraina, care patrulează graniţa de est.
XS
SM
MD
LG