Linkuri accesibilitate

Victor Ponta pare a avea probleme cu constituția. E slab, chiar penibil la Constituție!

Am crezut o vreme că, pentru export și pentru uzul relațiilor cu Uniunea Europeană, Victor Ponta și-a pus masca de băiat cumsecade și grijuliu cu principiile statului de drept, lăsându-i lui Crin Antonescu sarcina de a-și da acasă poalele peste cap și de a cultiva populisme groase și nacafale antioccidentale. L-am subestimat. Victor Ponta se dă în stambă și își exportă șmecheria fudulă, cu lustru de Ferentari și de Antena 3. A început cu bilanțul celor unsprezece puncte asumate spre îndeplinire în discuţiile cu preşedintele Comisiei Europene. Au fost respectate doar „zece şi jumătate”, a declarat el pișicher. Ca sa nu avem dureri de cap, nu intrăm în detalii. Dar există un punct în care nu s-a întâmplat nimic. Este vorba de numirea unui Avocat al Poporului, cu sprijinul majorității partidelor politice, printr-un proces de numire transparent și obiectiv. Instituția este condusă de un interimar, Valer Dorneanu, fost adjunct al Avocatului Poporului, care timp de două decenii a fost membru activ al PSD și care acum se îngrijește să nu atingă nici cu o floare acțiunile guvernului.

Cum pofta vine mâncând, Victor Ponta și-a dat iar arama pe față, la Bratislava de astă dată. În context internațional, a dat pe goarnă o stupizenie de zile mari, care-i pune sub semnul întrebări chiar calitatea de jurist. Și nu vorbim de „il dottore”, cu lucrarea plagiată fără jenă, ci de cunoștințele elementare ale unui student la drept în anii mici și care ar rămâne repetent dacă n-ar ști în ce constă separarea puterilor în stat. Făcând o analogie cu serviciile de informații, care funcționează sub control parlamentar, Victor Ponta crede că procedura ar trebui aplicată şi în cazul parchetelor şi al Consiliului Superior al Magistraturii, ca să existe siguranţa că aceste instituţii nu sunt folosite în bătălii politice! Deci, cu aerul că vrea să depolitizeze justiția, mai abitir o politizează. Căci asta s-a întâmplat și se întâmplă cu instituțiile aflate sub controlul Parlamentului, întâmplător sau nu, cea mai politizată dintre instituțiile țării, dar și instituția în care romînii au cea mai scăzută încredere.

Că juristul Victor Ponta a trecut prin facultatea de drept ca gâsca prin apă, cum și-a dat și doctoratul, il privește pe el și pe protectorul lui. Că la drept constituțional a chiulit la lecția cu separarea puterilor în stat, iarăși îl privește. Dar nici Constituția țării pe care vrea s-o conducă să n-o citească? Scrie acolo că „statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale”. În fudulia lui șmecheroasă și stupidă, Victor Ponta face pe prostul sau nu pricepe că punerea parchetelor și a CSM-ului sub controlul Parlamentului, care geme de interese personale și de grup, ar fi lovitura de grație dată independenței justiției.

Deși e înalt ca bradul și inteligent ca gardul, Victor Ponta pare a avea probleme cu constituția. E slab, chiar penibil la Constituție!
XS
SM
MD
LG