Linkuri accesibilitate

Slugă a capitalului?


Peer Steinbrueck
Peer Steinbrueck

Candidatul desemnat al social-democraţilor pentru funcţia de cancelar, Peer Steinbrück, criticat pentru venituri suplimentare.


Germania a intrat în faza pre-electorală. Anul viitor vor avea loc alegeri generale. Confruntarea va avea loc între creştin-democrata, Angela Merkel şi social-democratul, Peer Steinbrück.

Indirect a şi început lupta între cei doi, deocamdată doar prin critici, polemici şi acuzaţii contra candidatului social-democrat, în vîrstă de 65 de ani, considerat un pragmatic şi un reprezentant al grupului de dreapta din cadrul partidului său.

Imediat după ce Steinbrück a fost desemnat, acesta a intrat în vizorul adversarilor săi politici. Între altele, i s-a reproşat că ar fi încasat onorarii exorbitante din partea unor asociaţii ale oamenilor de afaceri şi bancherilor în faţa cărora a ţinut conferinţe şi prelegeri. Potrivit presei germane, sumele încasate în ultimii 3-4 ani s-ar cifra la cel puţin 1 milion de euro.

Secretarul general al Uniunii Creştin-Sociale (bavareze), Dobrindt, l-a calificat pe Steinbrück drept o persoană „iubită de către speculanţi“. Un atac similar l-a lansat şi liderul postcomuniştilor din Partidul Stîngii, Kipping, care a spus, într-un interviu acordat ziarului „Die Welt“, că Steinbrück nu este altceva decît un „apendice al lobby-iştilor“.

Steinbrück, ex-ministru de finanţe (între anii 2005 şi 2009), în guvernul de coaliţie condus de Angela Merkel, a respins toate acuzaţiile, afirmînd într-un interviu radio că nu poate fi considerat o „slugă a capitalului“, precum încearcă să acrediteze unii, insinuînd că ar fi vrut să ascundă veniturile suplimentare.

Candidatul a mai spus că nu-şi poate reproşa nimic, iar faptul că a primit onorarii pentru conferinţe nu este ceva ilegal. Totodată, el a spus că toate aceste venituri nu au fost ascunse Parlamentului.

Într-un talk-show difuzat de televiziunea publică, Steinbrück a respins încă o dată acuzaţiile. În acelaşi timp, a respins speculaţiile că după alegeri el ar opta pentru o alianţă cu Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a Angelei Merkel.

„E vizibil de pe acum că acest guvern federal nu va mai fi confirmat anul viitor. Noi nu urmărim să fie înlocuit doar parţial, ci să fie înlocuit cu un guvern de coaliţie social-democrat/ecologist“, a afirmat Steinbrück deja imediat după ce fusese desemnat de către social-democraţi. Totodată, el a exclus categoric o alianţă cu post-comuniştii.
Previous Next

XS
SM
MD
LG