Linkuri accesibilitate

Autonomia, autofinanţarea presupun nu numai drepturi, dar şi o enormă responsabilitate


Gheorghe Rusnac: „libertatea presupune şi responsabilitate: să ştii unde să cheltui, pentru ce”.


O reformă în învăţământul universitar despre care mulţi cred că este o noutate absolută şi tot de atât de mulţi o critică ca fiind spre răul calităţii. Numai că libertatea de a-şi gestiona bugetele care va fi redată universităţilor din 1 ianuarie este un drept de care aceste instituţii au beneficiat în anumită măsură şi anterior, dar au fost lipsite prin anii 2004-2005, absolut nejustificat, aşa cum crede interlocutorul nostru din această dimineaţă, istoricul, politologul şi diplomatul Gheorghe Rusnac, fost rector al Universităţii de Stat din Republica Moldova între anii 1993-2007. L-am întrebat întâi de toate cum apreciază decizia autorităţilor de a lăsa din 1 ianuarie universităţile să-şi gestioneze de unele singure bugetele.

Gheorghe Rusnac: „Fără anumite reforme nu poate să aibă loc vreun progres. Noi pe de o parte vrem să fie ca nu ştiu unde, ca într-o societate mai democratică, dar când se cere ceva să plătim pentru aceste reforme, începem să-i acuzăm pe cei care pun la cale aceste reforme. Tot aşa şi cu reforma învăţământului. Atunci, în perioada de la 1993 când eu am devenit rector şi până în 2006, cred eu, noi am guvernat universităţile într-un mod absolut diferit de ceea ce avem noi astăzi în universităţi. Conturile USM erau la Banca Socială, adică la o bancă comercială, şi administrarea economico-financiară a universităţii era problema rectorului şi a senatului, cu învoirea căruia se efectuau toate schimbările, inclusiv financiare.”

Europa Liberă: Şi nu era bine aşa?

Gheorghe Rusnac:
„Eu asta şi vă spun. Ceva nou nu e altceva decât ceea de ce ne-am dezis prea devreme sau nu am dat voie să se dezvolte până la capăt, o repetarea a trecutului. Tot despre ce se spune acum în linii mari noi am trecut treaba asta şi universităţile noastre cunosc această formulă.

Aici numai să divizăm două noţiuni clare: pe de o parte statul este cel care finanţează învăţământul la anumiţi parametri, comanda de stat numiţi-o sau altfel, cum doriţi, dar nu poate structura privată să pregătească un şir întreg de specialităţi de care ţara are absolută necesitate în toată ziua – bibliotecari, profesori de limba română, profesori de chimie, biologie…”

Europa Liberă: Asta am înţeles. Şi asta rămâne din câte se cunoaşte…

Gheorghe Rusnac:
„De aceea eu şi zic: am văzut în principiu ce se pune la cale şi este o situaţie foarte normală. Dar am văzut şi nişte interviuri ale unor rectori: să vede că nu toţi încă au înţeles… La noi care e durerea încă: uneori se pun la cale nişte reforme, dar nu sunt aduse la cunoştinţa celor care trebuie să le realizeze în viaţă şi îi sperie. Dar pe urmă toate lucrurile se clarifică.”

Europa Liberă: Dar când anume s-a băgat statul peste universităţi?

Gheorghe Rusnac:
„Noi aveam două surse de finanţare: era finanţarea pentru studenţii bugetari şi era finanţarea pe care o acumulam noi în rezultatul taxelor pentru studii. Şi în 2006, dar poate chiar şi în 2005, într-o bună zi am primit un ordin de la minister ca în regim de urgenţă conturile noastre la băncile comerciale să fie închise şi să trecem toate conturile la Banca de Economii. Şi din acel moment orice necesitate a universităţii trebuia să obţinem, de la 1 leu şi până la 1 milion, sau multe milioane, pentru că doar salariu la universitate era câteva milioane, de fiecare dată trebuia să obţinem banii aceştia în mod centralizat şi aşa mai departe.”

Europa Liberă: De ce? Aveţi vreo explicaţie?

Gheorghe Rusnac:
„Ca să se arate că instituţiile de învăţământ din Republica Moldova, şi concret universităţile, au foarte mulţi bani. Bani care vin din contract. Drept urmare, clar pe conturile universităţii, de acum când te uitai, e clar că erau sume mari şi se putea spune pe la conferinţe că, uitaţi-vă câţi bani le-am dat universităţilor, că ele aveau înainte doar atâţia, iar acum au atâţi…”

Europa Liberă: Există anumite riscuri pe care le anticipaţi dv. în legătură cu această, înţeleg, revenire la o formulă anterioară?

Gheorghe Rusnac:
„Dacă nu vor conştientiza cei care guvernează universităţile că autonomia, autofinanţarea presupune nu numai drepturi, dar şi o enormă responsabilitate, de la un bănuţ până la milioane, unde se duc, cum se duc şi cu învoirea cui. Adică nu din capul meu, că aşa i-a abătut rectorului, dar aşa s-a votat la senat, senatul a aprobat şi se rezolvă o problemă sau alta. De exemplu, când am văzut că studenţii de la anul întâi nu au unde înnota, pentru că iazurile erau otrăvite cu chimicale, bazinurile din oraş fuseseră transformate în altceva, şi atunci am pus problema să construim bazin pentru instituţie. Apoi nu pur şi simplu că a decis cineva, unul, dar s-a discutat în toate structurile. Când ne-am consultat cu cei de la guvernare, ne-au zis: acestea sunt problemele voastre, dar să ştiţi că bani nu vă dăm. Noi am construit bazinul şi avem acum cel mai bun complex sportiv printre universităţi.

Europa Liberă: Dar asta s-a întâmplat atunci când aţi avut libertate în gestionarea fondurilor…

Gheorghe Rusnac:
„De aceasta şi zic că libertatea presupune şi responsabilitate: să ştii unde să cheltui, pentru ce şi ca de la aceasta să fie randament. După aceasta eu nu am mai auzit la catedra de educaţie fizică că studenţii lipsesc de la lecţiile de sport, ci invers. Şi fetele de la anul cinci, şi fetele de la anul patru au depus cerere că vor să meargă la bazin.”

Europa Liberă: Şi sunt sigură că aveţi exemple din astea mai multe. Totuşi, dle Rusnac, am să citez un editorial al unei colege-jurnaliste, care scria zilele trecute că „o strânge în spate” la gândul că li se dă rectorilor mână liberă la câţi studenţi la contract să ia. Îi daţi dreptate în vreo oarecare măsură?

Gheorghe Rusnac:
„Eu mă tem altceva: că ei nu vor avea degrabă nici la buget de unde lua studenţi… Noi putem lua atât cât sunt copii în R. Moldova şi câţi vor vrea să vină la universităţile din Republica Moldova. Sunt nişte realităţi: numărul de copii de la an la an se reduce, prin urmare izvorul acela de unde se completează universităţile treptat devine nu atât de convingător cum era când erau zeci de mii de copii absolvenţi. Acum cifra lor este destul de mică. mai mult decât atât – s-au deschis foarte larg uşile pentru a pleca la studii peste hotare.

Aşa că cel mai important e pentru ce îi şcolarizezi şi cum ai de gând să-i înveţi. Calitatea universităţilor. Treptat se vor duce la cele universităţi care au performanţă. Şi aici trebuie de ocupat - cu clasificarea universităţilor. Ca părinţii să ştie că în această universitate este performanţă, iar în cealaltă – nu prea. Şi, poftim, selectează ce vrei şi cum vrei.”

Europa Liberă: Totuşi, eu bănuiesc că colega mea avea în vedere că universităţile se vor goni după studenţii pe care să-i înscrie la contract, iar nu e un secret pentru nimeni că la noi calitatea acestor studii lasă de dorit…

Gheorghe Rusnac:
„Nici într-o universitate componenţa grupei academice şi a torentului nu este divizat, în bază de buget şi în bază de contract. Profesorul care este în auditoriu de multe ori nici nu ştie care este la buget şi care la contract…”

Europa Liberă: Până la urmă trebuie probabil să judecăm oamenii cu bună credinţă, să-i credem că au bună credinţă, până la proba contrarie. Dle Rusnac, aţi spus la un moment dat că autorităţile ar trebui să explice mai clar, să popularizeze reformele pe care le fac. În sensul acesta ce sugestie aţi avea pentru Ministerul Educaţiei?

Gheorghe Rusnac:
„În primul rând, trebuie bine de lucrat cu rectorii, ca ei să nu facă panică. Poate să se mai întâmple şi altceva. În Croaţia, de exemplu, este o singură universitate, iar celelalte aui devenit filiale ale universităţii centrale. Nu trebuie să ne temem de aşa ceva. Dar uneori noi ne speriem de scaun, de fotoliu. Trebuie de înţeles că reforma costa, pentru reforme, pentru integrare europeană trebuie de plătit şi trebuie de plătit scump. Ca mai pe urmă să fie bine.”
XS
SM
MD
LG