Linkuri accesibilitate

Reportaj de la sărbătoarea Zilei Vinului la Chișinău.


Redactoarea Europei Libere, Valentina Ursu, a fost prezentă la cea de-a 11-a ediției a Zilei Naționale a Vinului, de unde a transmis reportajul care urmează:

Mă apropii de vicepremierul Valeriu Lazăr, ministrul economiei, de la care sper să aflu cât din produsul intern brut aparţine vinului moldovenesc.

Valeriu Lazăr: „Trei-patru procente, fiindcă vânzările sunt în jur de 2,5 miliarde de lei. Dar n-ar trebui să ne limităm doar la această cifră. Fiindcă această industrie atrage după sine şi alte industrii conexe: să zicem, industria sticlei, industria cartonului, tot ce se numeşte partea de design.

Acesta este produsul final, dar 200.000 de oameni care sunt prinşi în acest sector. Pentru ei este o îndeletnicire şi este un mod de viaţă. Şi, orice am spune, unde noi mergem peste hotare, când zici de unde eşti, prima asociere este vinul. Odată cu creşterea nivelului de viaţă, începe creşterea consumului de vinuri. Se întâmplă doar în Europa. Aici cultura vinului este dezvoltată.”

Europa Liberă: Spuneţi, vă rog, consumă mult vin moldoveanul?

„Care şi cum. Mulţi sunt care întrec măsura.”

Europa Liberă: Patima beţiei ce ar însemna?

„Moarte ar însemna.”

Europa Liberă: Consumă mult vin moldovenii?

„Servesc 200 gr o dată în zi.”


Europa Liberă: O cultură a consumului vinului trebuie să existe?

„Ar trebui şi ar trebui, în primul rând, de sărbătoarea de azi să se propage cultura consumului vinului. Dar nu să facem turnarea vinului cu litrul. Aceasta nu este cultură, cu părere de rău.”

Ăto naş napitok – vino. I paătomu ia şitaiu şto ăta zdarovâi napitok, haroşii. Esli evo upotrebliati s umom, ăto toliko na zdarovie mojăt bîti.”

„Da, unii fac abuz.”

Europa Liberă: Îşi îneacă amarul într-un pahar de vin?

„Amarul, da, cred că aşa. Îşi potolesc sărăcia, îşi potolesc greutăţile.”

Europa Liberă: Dumneavoastră cam cât vin pentru un an pregătiţi în beci, să aveţi?

„Noi pregătim 300-400 litri. Mai vin rude la Crăciun, la Sfântul Vasile.”

Europa Liberă: Dar unii au şi tone.

„Necesităţile de a consuma sunt mai mari. Uneori fac câte o beţie să se relaxeze.”

Europa Liberă: Dumneavoastră în beci ce cantitate de vin aveţi?

„Când eram mai tânăr, aveam o cantitate mai mare. Acuma până la 500 de litri.”

Europa Liberă: Ce înseamnă acest festival pentru Moldova?

„Odată ce noi, moldovenii, mai avem necesitate de o sărbătoare în plus la cele religioase, înseamnă că noi trăim şi dorim să ne întâlnim unul cu altul, să ne împărtăşim cu experienţa.”

„Fiecare ţăran care produce vin se laudă că are cel mai bun vin. Noi vorbim la nivelul ţării.”

Europa Liberă: Ce i-ar mai trebui vinificaţiei moldoveneşti?

„O susţinere enormă în conducerea ţării, a primului ministru, plantaţii noi de viţă-de-vie. Reguli unice pentru toţi şi să tragem carul acesta toţi împreună, într-o direcţie...”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG