Linkuri accesibilitate

Un artist nu se crează într-un an sau zece...


Eugen Sterpu în studioul Europei Libere

Eugen Sterpu în studioul Europei Libere

Eugen Sterpu: „Salvarea este în noi, în dezvoltarea spirituală.”


Invitatul emisiiunii de astăzi este artistul plastic Eugen Sterpu. Născut la 10 iunie 1963 în satul Dămăşcani, R. Moldova, Eugen Sterpu a studiat la Colegiul Republican de Arte Plastice din Chişinău, apoi la Institutul de Artă din Tallinn, Estonia, oraş în care s-a stabilit mai târziu. Până pe 26 octombrie, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei găzduieşte expoziţia pictorului întitulată „Chişinău-Tallinn, Chişinău”. Cu această ocazie, Vasile Botnaru l-a invitat în studioul Europei Libere pentru a afla mai multe despre viaţa şi operele artisului plastic, Eugen Sterpu:

Eugen Sterpu: „Născut în Basarabia şi formându-mă, de fapt, în Basarabia, demult era timpul să vin cu o expoziţie aici.”

Europa Liberă: Dar în ce măsură mai aparţineţi Basarabiei, după ce aţi făcut şcoală, aţi plecat în lume şi aţi stat mai mult acolo, exact în perioada poate cînd vă formaţi ca artist. În ce măsură mai poate pretinde Republica Moldova că sunteţi un artist moldovean?

Eugen Sterpu: „Mi-i foarte greu să spun în ce măsură sunt artist moldovean, pentru că ceea ce fac eu nu se referă la Moldova sau Estonia, la ţările de nord sau sud.”

Europa Liberă: În creaţia Dvs dacă aţi fi continuat să staţi în Moldova, ar fi fost altfel? Ce aţi asimilat pe parcursul şederii în Estonia sau a studiilor pe care le-aţi făcut? Asta va influenţat mult, eventual decisiv?

Eugen Sterpu:
„Cînd am stat în Moldova a fost o şcoală începătoare, fiindcă un artist se crează nu într-un an sau zece. Dar vreau să vă spun că nivelul instituţiilor de artă din Moldova şi celor din Estonia este diferit. În Moldova este mult mai înalt. În Estonia s-au nimicit toate tradiţiile care au fost cândva.”

Europa Liberă: Cum se explică acest lucru? Lumea modernă nu are nevoie de artişti?

Eugen Sterpu:
„Da, rămân de părerea că lumea modernă nu mai are nevoie de artişti. Din simple considerente: pentru o budă de veceu omul plăteşte 20 de mii de lei fără să închidă ochii şi să facă târg, dar pentru un tablou omul face târg de parcă arta nu ar mai fi o valoare. Cîndva sălile de expoziţie erau pline.”

Europa Liberă: Vă recunosc în lucrări oamenii cu care v-aţi reîntâlnit? Este acelaşi autor, este altul, ce spune lumea?

Eugen Sterpu:
„Ceea ce fac în ultimii 20 de ani, adică după facultate, nu prea au văzut mulţi şi pentru mine a fost foarte important să aduc această expoziţie în Moldova, nu ca să mă prezint, dar a fost o datorie pentru mine măcar o dată, sper că nu este ultima dată, să aduc o expoziţie aici. Am selectat-o din tablourile care le am în atelier, altele au fost din colecţii particulare, fiindcă am vrut să fie un întreg.”


Europa Liberă: Cît de importantă este pentru Dvs recunoaşterea imediată sau reacţia imediată, ce spune critica în timp, este important un bilanţ pentru Dvs sau nu contează ce spune spectatorul?

Eugen Sterpu:
„Oricum, aştept o reacţie a publicului, doar nu fac expoziţiile pentru mine, le fac pentru public, iar reacţia mă interesează. Dar să nu credeţi că mă interesează critica negativă sau pozitivă sau cine, ce crede, asta nu schimbă sensul tabolurilor, dar o reacţie aştept, desigur.”

Europa Liberă: Şi ce vreţi să obţineţi prin expunere, dincolo de faptul că orice artist îşi doreşte să fie vândute lucrările, ce trebuie să se întâmple în capul spectatorului? Să îl culturalizaţi, să îl conectaţi la lumile Dvs?

Eugen Sterpu:
„Vedeţi că dacă nu ar fi intenţia de a conecta pe cineva la tablourile mele nu ar fi nici vânzări, nu ar fi nimic. Fiecare ar picta în atelierele sale pentru plăcere, însă acesta este un lux pe care nu poate să şi-l permită nimeni. Desigur, fiecare aşteaptă o achiziţionare, un rezultat chiar şi financiar, pentru că sunt cheltuieli. Aici, la Muzeu, nu există plata pentru arenda sălii, dar cînd faci expoziţie într-o galerie particulară trebuie să plăteşti şi sala. Bunăoară, în primăvară am avut o expoziţie în Finlanda că arenda sălii este 1,500 de euro. Pentru un artist care trăieşte doar din pictură, desigur că acesta aşteaptă să realizeze ceva.”

Europa Liberă: Cît de receptivi sunt estonii la lucrările Dvs?

Eugen Sterpu:
„Ei sunt receptivi şi la lucrările mele inclusiv. Dar la momentul de faţă, să vă spun sincer, nu cumpără tablouri cei care ar putea să cumpere, dar cumpără cei care vor să cumpere, adică cei care au un nivel spiritual respectiv şi care văd într-un tablou un preţ.”

Europa Liberă: O ţară care nu are pictori, care nu are artişti, este o ţară de roboţi. Cum se poate face ca artiştii să fie încurajaţi să apară, să se ocupe, să culturalizeze societatea, să nu fie o societate de manageri şi brokeri, să fie şi o societate de scriitori şi artişti?

Eugen Sterpu:
„Vrem noi sau nu vrem, dar spre asta merge societatea de azi. Arta nu mai are aceeaşi prioritate pe care a avut-o în Evul Mediu, cînd nu erau calculatoare, aparate de foto, camere video. Acum sunt mai multe posibilităţi de a realiza banii pe care îi ai şi fiecare îşi alege direcţia în care cheltuie aceşti bani, cineva îşi cumpără o cameră foto Nikon „D 3” de 4-5 mii de euro şi face fotografii. Altul îşi cumpără o cameră video şi face altceva.”

Europa Liberă: Acum cît de utilă este educaţia estetică cînd, aşa cum spuneaţi, ai totul pe youtube, pe computer, poţi să îşi cumperi o cameră video să îl faci pe Federico Fellini?

Eugen Sterpu:
„Bine, dacă ne mai dezvoltăm în modul acesta încă vreo 20 de ani, vă închipuiţi ce o să fie? Atunci cînd pe un aparat de telefon este totul, este doar dezvoltarea tehnogenă şi nimic spiritual.”

Europa Liberă: Atunci, salvarea unde-i?

Eugen Sterpu:
„Salvarea este în noi, în dezvoltarea spirituală. Eu cred că tot ce produce acum omul este o sinucidere pentru omenire.”

Europa Liberă: Fără ca să vreţi aţi trădat laitmotivul picturilor dvs, nu?

Eugen Sterpu: „Până la urmă, iese din subconştiinţă ceea ce fac eu, fiindcă adesea nu gândesc ce fac. Am un schelet, un carcas, încep o sferă sau un cub să desenez, caut nişte forme simple, care nu sunt banale, dar până la urmă nu ştiu cum o să fie lucrarea cînd consider eu că este gata şi niciodată nu ştiu cum va fi lucrarea cînd va fi terminată deja.

Eu m-am gândit să fac un obelisc natural, un monument, fiind sculptor. Acest obelisc s-a născut atunci cînd am fost în oraşul Narva, Estonia şi am văzut într-o carte din epoca interbelică cum arăta Narva în Evul Mediu, era o perlă europeană, nu ştiu dacă mai erau oraşe atît de frumoase. Mă gândeam la oamenii care l-au construit atâtea sute de ani şi alţii care l-au distrus în două nopţi. Mizeria războiului a distrus tot, atunci mi-a venit o idee de monument pentru toată arhitectura nimicită, distrusă. Nimeni nu a făcut un monument pentru arhitectura distrusă.”

Europa Liberă: Şi speraţi vreodată ideea aceasta să o materializaţi?

Eugen Sterpu:
„Vai, mi-aş fi dorit foarte mult.”

Europa Liberă: Dar pastila de optimism cum o găsiţi?

Eugen Sterpu:
„Să vă spun sincer, uneori depinde de piciorul pe care te scoli. Sunt ba optimist, ba pesimist, după zodie sunt gemeni şi poate de aceea sunt foarte dual în modul meu de a fi.”

Europa Liberă: Dar în mod deliberat vă căutaţi aceste pastile de optimism? Unii îşi caută resursa de vitalitate în muzici, în flori, în prieteni, în băutură. Dvs aveţi astfel de remedii?

Eugen Sterpu:
„Am foarte multe. Iubesc foarte mult animalele, am cinci pisici acasă, am grădină în care sădesc de toate, tund iarba. Iubesc foarte mult muzica. Eu lucrez, de fapt, doar pe un fundal muzical.”

Europa Liberă: Ce muzici vă alimentează creaţia?

Eugen Sterpu:
„Vă spun acuşi. Mă simt foarte singuratic dacă nu este o muzică atunci cînd lucrez. Ce muzică prefer? Sunt foarte diferit în ceea ce prefer, încpând de la fanfara „Ciocârlia” sau pot să ascult cinci ore o operă a lui Wagner, care îmi pare că trece în 30 de minute. Armonie, vreau să subliniez cuvântul armonie.”

Europa Liberă: Dar cum măsuraţi armonia?

Eugen Sterpu:
„Eu cred că este un aparat care poate fi dezvoltat, dar care parţial ni s-a dat atunci cînd ne-am născut. Adică o formulă de armonie care există în noi şi ori o dezvoltăm, ori nu. Iarăşi, ne întoarcem la şcolile de pictură sau de muzică pe care ori le dezvoltăm mai departe, ori nu le dezvoltăm. Însă toţi, absolut toţi copii sunt dotaţi. Eu spun că toţi oamenii sunt dotaţi ca să dezvolte această armonie, însă cu anii oamenii singuri îşi aleg dacă dezvoltă această armonie sau nu, merg în lumea businessului, în lumea artei sau a tehnicii. Este o chestie individuală în acest caz.”

Europa Liberă: Dvs prin lucrările pe care le pictaţi aduceţi un plus în armonia lumii?

Eugen Sterpu:
„Aş vrea să cred.”
XS
SM
MD
LG