Linkuri accesibilitate


Consecinţele noii deplasări spre ceea ce s-ar puea numi „pluralism oligargic” merg mai departe. Peste o lună, e foarte posibil ca alegerile din Ucraina să repete formula şi succesul din Georgia. Candidatura fostului Prim Ministru Timoșenko a fost deja respinsă de Comisia Electorală Centrală, sub un pretext hilar: Timoșenko are o condamnare penală.

Condamnarea a fost rezultatul celebrului proces-mascaradă instrumentat de actuala adminsitraţie Ianukovici. În aceste condiţii, e de aşteptat un succes răsunător al Partidului Regiunilor al lui Ianukovici. Și, mai departe, în baza unei majorităţi substanţiale, noi modificări de regim constituţional care vor face din Ianukovici un conducător suprademocratic, de tip Putin. Din acel moment, viitorul Ucrainei va atîrna în balanţă. Rusia sau Europa? Ucraina va fi, de fapt, adusă într-o zonă în care varianta rusă e inevitabilă iar viitorul european al Ucrainei ia sfîrşit.

Puse cap la cap, aceste scenarii care leagă statele ex-sovietice echivalează cu prăbuşirea Parteneriatului Estic iniţiat de UE tocmai pentru a racorda Estul la normele, valorile şi eficienţa Vestului. În acest punct, răspunderea se împarte.

Evident, e uşor de înţeles care e oferta rusă: munţi de bani, livrări de energie şi protecţie pentru intersele interne ale oligarhiei. Numai că în faţa acestei oferte, propunerile europene au fost în mare parte greşite sau prost calculate. Asfel, pentru prea multe din societăţile Estului, propunerile europene au fost: reformă şi iar reformă, cu observaţia că reforma a devenit totuna cu austeritatea, lipsa oricărei perspective credibile de admitere în UE şi finanţarea foarte vizibilă a societăţii civile, adică a vectorului reformist minoritar în aceste societăţi.

Acest pachet invariabil a încurajat reacţii pe care factorii de influenţă pro-ruşi i-au prezentat imediat sub eticheta: „iată ce vă aduce Europa”. Reforma şi, mai apoi, austeritatea severă au avut o motivaţie economică indiscutabilă. Însă guvernele Estului au fost obligate să prezinte nenumărate măsuri de restrîngere cuplîndu-le de Europa. De aici, apariţia percepţiei publice a unei Europe ostile şi intersate doar de demolarea marii capacităţi economice construite în anii socialismului.

Lipsa încăpăţînată şi oarbă a perspectivelor credibile de aderare n-a fost doar un semn de aroganţă instituţională europeană ci şi o nechibzuinţă catastrofală. Acest refuz a alimentat psihologia lui „nu ne doresc oricum, în Europa” - o frustrare care a infectat în primul rînd acea parte a sectorului politic de la care a pornit încrederea în Europa.

În sfîrşit, finanţarea exemplară a societăţii civile a fost zugrăvită şi percepută de majoritatea plebee ca insultă şi favoritism.

Originile acestui eşec de prezentare, vin dintr-o tradiţie persistentă: din iluzia rusă. Establishment-ul politic occidental e, după mai bine de 60 de ani de interacţiune cu spaţiul sovietic şi rus, neschimbat. Naivitatea generoasă care dormitează crezul la umbra cîtorva mituri de fabricaţie rusă face ravagii. Cu rare excepţii, politicieni şi instituţii de vîrf europene, cred, mai departe, în mitul Rusiei ca partener.

Nu există o singură idee sau acţiune constructivă în politica occidentală a Rusiei dar asta n-a descurajat credulitatea pan-eruoepană. Atitudinea pasivă din timpul invaziei ruse a Georgiei şi compromisurile tolerate ulterior au deschis drumul spre metamorfoza pro-rusă condusă de Ivanișvilli. Uluirea sau neştiinţa care subminează raporturile europene cu Rusia au permis apariţia unui surogat de politică externă pe care Serviciul de Acţiune Externă (un soi de Minister European de externe, condus de Ctaherine Ashton) îl practică, spre deliciul strategilor ruşi.

Formidabila incompetenţă ilustrată de iluzia rusă încurajază, după 20 de ani de speranţă, concluzii vechi. Rusia nu poate fi bine înţeleasă decît de estici. De cei ce au trecut, măcar o dată, prin experienţa sovietică. Evident, istoria nu se încheie cu supremaţia iluziei ruse. Va fi însă nevoie ca Estul să aştepte, aşa cum a mai făcut-o, o nouă prăbuşire a Rusiei. A treia, după 1917 şi 1991. Ceea ce micşorează nepermis de mult calitatea politicii paneuropene a Occidentului.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG