Linkuri accesibilitate

Evghenii Şevciuk: locuitorii Transnistriei trebuie să se integreze în spaţiul european comun (Publika.md)


Un articol din „Ziarul de Gardă” semnat de Victor Moşneag explică de ce simbolurile comuniste, care urmau să fie interzise din 1 octombrie, continuă să se afle şi pe sigla PCRM, dar şi pe imobilele din Chişinău şi alte localităţi. Legea s-a dovedit nefuncţională din cauza unei erori a deputaţilor din AIE, scrie jurnalistul, iar această greşeală ar consta în faptul că deşi sancţiunea a fost introdusă în lege, nu a fost identificat şi organul responsabil de constatarea şi aplicarea ei. În continuare autorul îl citează pe avocatul Vitalie Nagacevschi care afirmă că dacă vor ajunge la CEDO, comuniştii au şanse foarte mari, 99 la sută potrivit juristului, de a avea câştig de cauză şi de a-şi apăra simbolurile.

George Damian de la „Timpul” se referă şi la el la acest subiect, anunţând intenţia comuniştilor de a-şi etala simbolurile sâmbăta aceasta la un marş de protest. În opinia autorului de la „Timpul” este vorba de o provocare cu efecte pe termen lung, inclusiv efecte juridice. George Damian crede că susţinătorii Partidului Comuniştilor vor face tot ce le va sta în putinţă ca să încalce legea intrată în vigoare de la 1 octombrie, legea care pedepseşte cu amendă folosirea în spaţiul public a simbolurilor comuniste. George Damian consideră că autorităţile i-ar putea amenda pe toţi cei care vor afişa simboluri comuniste, doar că va fi destul de greu să fie identificate câteva mii, dacă nu zeci de mii de persoane. „Ar putea exista şi varianta în care să se renunţe la amendarea participanţilor la marş şi să fie amendaţi doar organizatorii marşului - ceea ce ar reduce cantitatea de muncă pentru poliţişti şi ar simplifica mult lucrurile”, conchide George Damian.

Tot în „Timpul”, Valentin Buda notează că Organizația Mondială a Sănătății a întocmit un clasament al țărilor în care se consumă cel mai mult alcool. Pentru a doua oară în ultimii ani, Republica Moldova ocupă nedoritul loc de lider al acestei ierarhii. Ziaristul consideră inacceptabilă atitudinea celor care ar trebui să ia măsuri pentru ca această etichetă de „țară în stare de ebrietate” să se dezlipească de pe fruntea R. Moldova. „Și, dacă e să ne uităm la credibilitatea instituțiilor dintre Prut și Nistru, cea mai inexplicabilă este poziția Bisericii. După ce a manifestat împotriva codurilor de bare, a minorităților sexuale, a musulmanilor, moscheilor și muezinilor, clerul moldav nu mișcă un deget pentru dezalcoolizarea mirenilor”, observă dl Buda.

Despre alegerea marţi, cu 112 voturi ai deputaţilor APCE, a avocatului Valeriu Griţco în funcţia de judecător la Strasbourg din partea Republicii Moldova, „Adevărul” a solicitat părerea predecesorului său, Mihai Poalelungi. Fostul judecător internaţional care a lăsat fotoliul de la CEDO pentru cel de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie spune că Valeriu Griţco a câştigat concursul pe bună dreptate. „Este demn de această funcţie. Suntem prieteni, dar asta nu înseamnă că am pus un cuvânt pentru el”, a declarat pentru „Adevărul” judecătorul.

Alina Ţurcanu, împărtăşeşte în editorialul său din „Adevărul” impresiile pe care le-a acumulat în timpul unei deplasări în Statele Unite ale Americii. Ziarista spune ca a rămas impresionată de „oamenii care-ţi zâmbesc – pe stradă, la mall, în restaurant, oriunde. E masca americanilor, vor spune unii. Nu zic, or fi şi dintre cei care afişează bunăvoinţă de faţadă, majoritatea însă au ochii sinceri. /.../ Cu ce suntem mai răi noi decât americanii, încât să nu putem să ne purtăm de grijă, nouă şi celor de alături. O fi vorba doar de nenorocul de a trăi într-o ţară unde guvernanţilor le pasă de oameni numai în campaniile electorale sau e ceva mai grav, o lipsă genetică de responsabilitate faţă de trecut, prezent şi viitor, o neputinţă naţională de a schimba lucrurile?”, se întreabă autoarea.

Ziarul „Expresul” din Ungheni menţionează că deşi autorităţile centrale declară că în acest an Ziua Naţională a Vinului va avea loc pe 6 şi 7 octombrie la Chişinău, iar în centrele raionale duminică, 7 octombrie, se pare că şefii locali nu prea ţin cont de aceasta. La Ungheni, Nisporeni şi Călăraşi pe 7 octombrie va fi linişte şi pace, se arată în articol. „Nici vorbă de un festival al vinului. Potrivit oficialilor cauza principală este lipsa banilor şi indicatorii slabi obţinuţi în agricultură din cauza secetei”, notează ziariştii.

Liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, este citat de postul de televiziune „Publika TV” spunând că locuitorii Transnistriei trebuie să se integreze în spaţiul european comun, chiar dacă nu a fost încă identificată soluţia politică în problema diferendului transnistrean. „Chişinăul şi Tiraspolul trebuie să facă tot posibilul ca în regiune să existe condiţii pentru dezvoltarea economică, iar oamenii să trăiască cu senzaţia că se integrează într-un spaţiu european comun. Vreau să remarc, însă, că pentru noi spaţiul european se întinde nu doar până la Prut sau Nistru, ci până la munţii Ural”, a specificat Evghenii Şevciuk.
XS
SM
MD
LG