Linkuri accesibilitate


Evident, 20 de ani de experienţă fără comunism nu pot fi hotărîtori în state care au trecut, vreme de 70 de ani, prin cel mai brutal experiment anti-libertate cunoscut în istorie. Rezistenţa şi vitalitatea instinctului autoritar nu trebuiau inventate de noile state independente ale Estului, de vreme ce ele au devenit, în 70 de ani, date patrimoniale. Cu alte cuvinte, sîngele apă nu se face şi nici nu uită să-şi conserve infecţiile.

Trecerea de la dictatura societică la democraţie nu se putea produce prin decret şi nu s-a produs nici măcar prin mişcările naţionale de independenţă ale anilor '90. Schimbarea de regim nu a coincis cu o restructurare de profunzime a mentalităţilor şi a convingerilor. În condiţiile în care aparatul de putere al lumii sovietice a rămas intact, dar a decis să pozeze în forţă democratică, prima victimă a fost chiar instrumentarul democratic. Alegerile, legile, justiţia, presa, piaţa economică şi bancară au intrat în viaţa acestor societăţi doar pentru că au fost chemate să îşi facă datoria în folosul unor regimuri care aveau nevoie de altă identitate.

În al doilea rînd, jocul politic post-comunist al multor state est-europene e dat, în continuare, de poziţia pro- sau anti-rusă. Această condiţionare spune că elementul cheie al vieţii politice în aceste state nu se află acasă, ci în fosta metropolă sovietică. Asta nu înseamnă neapărat că regimurile în cauză doresc să se livreze Rusiei ci, mai degrabă, că modelul şi protecţia activităţii frauduloase, a abuzului şi a fricii de concurenţă liberă pot veni de la fosta metropolă.

Apropierea de Occident, în special de Uniunea Europeană, înseamnă dimpotrivă reducerea sau dispariţia acestor garanţii şi, din acest motiv, rămîne o atitudine mimată, cu mai mult sau mai puţină ipocrizie.

Rezistenţa conglomeratului autoritar rus iradiază, aşadar, în toată fosta periferie sovietică şi încurajază soluţiile autoritare. Cei 20 de ani de despărţire de imperiul sovietic au fost, pentru destule state est-europene, 20 de ani de reîntîlnire cu garanţiile oferite de sistemul sovietic unor reţele intersate în conservarea poziţiei dominante. Aşa numitele noi elite politice şi economice au pornit la drum cu o singură problemă: cum pot fi menţinute avantajele deţinute în statul sovietic, după dispariţia statului sovietic? Evident, nu prin deschiderea care ar fi adus la putere concurenţi, la rîndul lor, nu tocmai ideali dar capabili de ruptura de vechiul regim. Soluţia era, în mod logic, replierea într-o formulă sovietică cu ambalaj mai prietenos şi aparenţe democratice.

S-ar putea obiecta că aceste observaţii sînt deja învechite. O literatură enormă a repetat aceste observaţii care s-au oxidat, între timp, pe măsură ce puterea uriaşă a noilor oligarhi a umplut statele estice şi Occidentul de averi şi conglomerate de afaceri spectaculoase. Nu mai sîntem în vremea luptelor ideologice deschise şi întrucîtva romantice, de la începutul anilor '90.

Observaţia privtoare la modernizarea sau, mai degraba, la pavoazarea tip glamour a oligarhiei e corectă. Însă ea nu infirmă observaţiile de bază de la începutul anilor '90 ci le face mai importante. Pasivul acumulat faţă de adevărurile simple enunţate acum 20 de ani a atins o cotă enormă. Din nefericire, această restanţă uriaşă a adunat, în 20 de ani, un potenţial suficient pentru regenerare. Societăţi în mare parte resemnate sau convinse că mersul istoriei confirmă, prin mijloace noi, bazele comunismului nu mai pun probleme serioase.

Noua oligarhie a învăţat destul de bine să joace simulacrul demcoratic şi să negocieze folosind punctele slabe ale Occidentului. Epoca interimatului pseudo-democratic se prelungeşte şi ar putea deveni o secvenţă istorică de durată. Ultimii 20 de ani ar putea fi multiplicaţi. Nu ştim cu cît. O vor afla generaţiile viitoare.
XS
SM
MD
LG