Linkuri accesibilitate

Protestatari kirghizi au încercat să ia cu asalt Parlamentul de la Bișkek


Forțele de ordine din Kirghistan au folosit gaze lacrimogene, bastoane și gloanțe de cauciuc împotriva unei mulțimi care a încercat astăzi să intre cu forța în Parlamentul de la Bișkek. Unii din cei 2000 de protestatari au aruncat în polițiști cu pietre. Demonstranții, printre care se numărau lideri ai opoziției politice, dar și personalități din cultură și artă, cereau naționalizarea minei de aur Kumtor, care generează 12% din produsul intern brut al Kirghistanului și este administrată de firma Centerra, cu sediul la Toronto. În vară, Parlamentul de la Bișkek a aprobat suspendarea licenței canadienilor, pe fondul unor acuzații de fraudă. Centerra a negat învinuirea.
XS
SM
MD
LG