Linkuri accesibilitate

Avocatul Valeriu Grițco a fost ales judecător la CEDO


Membrii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei l-au ales marți pe Valeriu Grițco în calitate de judecător al Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO). Mandatul său, se precizează în comunicatul de presă APCE, este pe nouă ani și va începe cel tîrziu în trei luni după data alegerii sale.
Judecătorii CEDO sînt aleși dintr-o listă de trei candidați, înaintată de fiecare stat care a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Anul acesta candidaturile au fost înaintate de guvernele Croației, R. Moldova și Federației Ruse. Valeriu Grițco a fost ales cu majoritate absolută, pe lista avansată de Chișinău, figurînd alături de el, Mihail Buruiană și Vladimir Grosu.
Valeriu Grițco, născut în 1959, profesează ca avocat din 1991, în perioada 2006-2010 fiind consilier juridic al Societății KWS SAAT AG (Germania). Din 1997 pînă în prezent a avut funcția de Președinte al Consiliului de administrație al Societății juridice „Supremația Legii”, care reprezintă Fundația „The Rule of Law” din Washington și este prima organizație nonguvernamentală creată în R. Moldova în scopul promovării drepturilor omului.
XS
SM
MD
LG