Linkuri accesibilitate

Comuniştii vor să-şi reia protestele


Vladimir Voronin la protestele antiguvernamentale din martie.
Vladimir Voronin la protestele antiguvernamentale din martie.

Ecouri din provincie la apelul lui Vladimir Voronin de a cere în stradă aderarea Moldovei la uniunea vamală eurasiatică.

Opoziţia comunistă plănuieşte noi proteste, urmare a respingerii săptămâna trecută în parlament a iniţiativei lor privind organizarea unui referendum de aderare a Moldovei la uniunea vamală Rusia- Belarus-Kazahstan. La o întrunire cu activul partidului, liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, a vorbit despre nevoia promovării plebiscitului prin intermediul unor ample proteste stradale şi a spus că grupul parlamentar al comuniştilor nu renunţă nici la ideea iniţierii repetate în parlament a unei astfel de hotărâri. Liliana Barbăroşie i-a întrebat pe mai mulţi preşedinţi de raioane ce ecouri în provincie a stârnit anunţul opoziţiei:

Pentru Vitalie Rotaru, preşedintele liberal-democrat al raionului Criuleni, apelul la proteste pro-referendum al liderului comunist este mai degrabă o acţiune de imagine decât o pledoarie în favoarea acestei uniuni promovate cu multă insistenta de Rusia:

„Vladimir Voronin este lider al opoziţiei şi el poate să aducă în stradă câţi oameni vrea, dar noi nu avem nimic cu asta. Cetăţenii, însă, au alte interese: ei se gândesc cum ar trăi mai bine, cum să-şi aranjeze copii, serviciul. Iar guvernarea aceasta cât de cât face faţă. În Criuleni, de exemplu, avem acum în fiecare localitate, 25 la număr - câte un proiect – construim ori apeduct, ori gazoduct, ori reţea de canalizare, reparăm şcoli, grădiniţe. Comuniştii mai multe idei năstruşnice au avut, dar e dreptul lor. Suntem o ţară democrată. Părerea mea e că este un gest ca lumea să nu-i uite, să mai apară în vizor. Dar în rest, au avut posibilitate în timp de 8 ani nu numai să semneze actul de aderare la CSI, dar şi majoritate constituţională ca să facă orice îşi doreau. Am şi eu o întrebare simplă – de ce nu au făcut-o?”

Mihail Rusu, preşedintele raionului Floreşti, ales pe listele partidului comunist, , dimpotrivă, crede absolut necesar demersul liderului său de partid şi spune că acesta ar putea atrage o parte însemnată de simpatizanţi:

„Sondajele acestea care spun că sprijinul UE şi al uniunii euroasiatice este de 50 la 50 sunt incorecte, că se fac mai mult la Chişinău. Dar cu cât mai aproape de sat este persoana, cu atât mai aproape de realitate este. Satele sunt pentru Uniunea Euroasiatică, fiindcă istoric am fost într-o ţară în care au existat nişte relaţii mult mai corecte. Omul care muncea era în atenţie, avea salariu, ştia ce îl aşteaptă. Astăzi salarii nu sunt, baza materială este distrusă. Avem nevoie cum de est, atât şi de vest. Poate cândva în viitor în genere o să fie o integrare comună, UE să ajungă până la Vladivostok, să se unească interesele Rusiei cu ale Europei. Dar nu am putut face această integrare până acum pentru că uniunea euroasiatică era numai pe hârtie. Da acum relaţiile acestea se fortifică. Cine călătoreşte din Kazahstan spre Rusia sau invers ştie că nu are nevoie nici de paşaport măcar. Da ai noştri care lucrează acolo au probleme. Să nu se înţeleagă că noi fugim de Europa. Sunt lucruri bune şi acolo, dar potenţialul şi rezervele materiale şi umane sunt în Rusia. Rusia, la răsăritul îndepărtat, devine un centru foarte serios industrial şi uman. Se construiesc acolo şi drumuri, şi fabrici, şi uzine. O să treacă vreo 20 de ani şi acolo o să fie o a doua Europă – Europa Rusiei. Oamenii o să iasă, chiar dacă şi neîndemnaţi, la proteste.”

Iată însă ce crede despre protestele intenţionate de opoziţie Vasile Bâtcă, preşedintele democrat al raionului Nisporeni:

„E la fel cum ne-au promis şi în 2001 că pâinea va fi 16 copeici şi mezelurile - 2 ruble şi 10 copeici. Eu cred că trebuie să le explicăm oamenilor că sunt nişte amăgeli politice când li se spune că vom avea gaz mai ieftin. Oamenii trebuie să se înveţe să folosească ceea ce au sub picioare şi ceea ce ne propune Europa - bioenergia, resurse alternative - noi lucrurile acestea le avem şi dacă le-am utiliza am putea să nu fim aşa de dependenţi. Dacă am putea face chestia asta, ne-ar costa 80 de euro merul cub de gaze, nu 160 cât spune domnul Voronin. În plus, dacă ai pornit într-o direcţie, nu trebuie să ţi-o schimbi la orice pas, ci să mergi până la capăt. Cred eu că e cel mai bine să obţii rezultatul de unde te-ai pornit. Ei fac politică, nu-i interesează problemele cetăţenilor. Vor să se evidenţieze, să nu se uite de ei. Da problemele în localităţi acum sunt altele - apa, canalizarea, problemele cetăţenilor”, ne-a spus preşedintele raionului Nisporeni.
Previous Next

XS
SM
MD
LG