Relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol sunt pline de contradicţii: ieri, s-a aflat la Chişinău liderul transnistrean Evgheni Şevciuk pentru convorbiri cu premierul Vlad Filat şi s-a convenit prelungirea cu un an al acordului privind transportul feroviar pe tronsonul transnistrean. Iar Şevciuk declara: „În condiţiile unei crize economice mondiale, este necesar să eliminăm în regim de urgenţă barierele existente în dezvoltarea economiei, dar şi în procesul de liberă circulaţie.” Întors la Tiraspol, acelaşi Şevcenko semna un decret prin care se introduc taxe noi pe importuri. Cum se explică aceste contradicţii? l-a întrebat Radu Benea pe economistul de la Tiraspol Serghei Melnicenko:
Serghei Melnicenko: Impresia mea este că atunci când a anulat taxa de 100 de procente la mărfurile moldoveneşti, în ianuarie anul acesta, Tiraspolul a sperat foarte mult ca partea moldoveană să-i răspundă prin măsuri similare. Să zicem, să permită automobilelor cu numere transnistrene să treacă peste hotarul moldo-ucrainean. Un fel de troc: noi vouă, voi nouă. Însă acest lucru nu s-a întâmplat. Ministerul de externe şi liderul regiunii transnistrene au fost acuzaţi că fac cedări unilaterale. Aceste acuzaţii nu au făcut decât să le provoace iritare, pentru că Chişinăul nu le-a venit în întâmpinare cu măsuri de răspuns importante. Spre exemplu, Calea Ferată a Moldovei a refuzat să dea drumul la mai multe trenuri internaţionale prin Transnistria, pentru nu ar fi rentabil şi-s puţini pasageri. Nu exclud că şi acest lucru să fi fost încă o picătură ce a umplut paharul, după care a urmat această măsură – introducerea unor taxe pentru mărfurile moldoveneşti.
Europa Liberă: Impresia Dvs. care este: Chişinăul şi Tiraspolul se apropie sau şi mai mult se îndepărtează?
Serghei Melnicenko: Este o tactică obişnuită a procesului de negocieri. Fiecare parte încearcă să pună la început nişte condiţii irealizabile ca apoi să se îndepărteze câte puţin de la ele - fiecare porneşte de la extremităţi. Însă eu aş menţiona doar un singur lucru, foarte important, şi anume că dialogul are loc. Pentru că fără un dialog, aflându-te într-o confruntare permanentă, este imposibil să rezolvi anumite chestiuni, inclusiv cele ce ţin de viaţa de zi cu zi a cetăţenilor fiecărei părţi. De aceea, poate că se şi creează impresia că părţile se îndepărtează, dar mai corect ar fi să zicem că negocierile nu aduc rezultate. Oamenii vor rezultate despre care să spună: da, uite acest lucru pe mine personal m-ar ajuta. Deocamdată, asta nu se întâmplă, deocamdată au loc un fel de discuţii abstracte, un fel de artificii juridice, clarificări de situaţii, condiţionări. Spre exemplu, partea transnistreană zice că e de acord cu deschiderea circulaţiei pe podul de la Gura Bâcului, dar numai la pachet cu toate problemele legate de transport. Dar, să-mi fie cu iertare, sunt o groază de probleme de transport, inclusiv faptul că transportatorii transnistreni nu au licenţă pentru TIR-uri sau aceeaşi interdicţie pentru maşinile cu numere transnistrene de a trece hotarul moldo-ucrainean, pentru că este un drum mai scurt pe care aş fi putut să merg la rudele mele în Ucraina şi un drum mai lung pe care sunt nevoit să merg acum. De aceea, pe oameni îi interesează rezultatul, iar negociatorii pun condiţii irealizabile în acest moment.
