Linkuri accesibilitate

De libertate şi democraţie în Republica Moldova au parte doar bogătaşii (Komersant Plus).



„Sistemul actual de pensii, cu un picior în groapă”, este titlul articolului semnat de Ion Preaşca în „Adevărul”. În condiţiile în care populaţia ţării îmbătrâneşte rapid şi tot mai mulţi cetăţeni apţi de muncă pleacă peste hotare, fondurile de pensii vor avea nevoie de subvenţii mai mari de la bugetul de stat şi ar putea intra în faliment în următorii ani, atenţionează experţii. În prezent, unui pensionar îi revine doar o persoană care contribuie la fondul de pensii, în timp ce raportul ar trebui să fie de unu la patru. „Fără o reformă radicală, Guvernul va fi nevoit să aloce tot mai mulţi bani din bugetul de stat pentru a acoperi deficitul din fondul de pensii”, explică Adrian Lupuşor, de la Expert-Grup.

Editorialistul Petru Bogatu de la „Jurnal de Chişinău” scrie, cu referire la ştirile difuzate de ziarele din Federaţia Rusă, că „nu-i zi de la Dumnezeu ca cetăţenii Republicii Moldova să nu comită vreun viol mârşav. Vreun jaf armat. Vreun omor abominabil”. În opinia autorului, trezeşte suspiciuni atenţia exagerată şi părtinitoare a presei de la Moscova faţă de infractorii moldoveni. „Nu ştiu cum se face că aceştia se înmulţesc la televiziunile ruse în progresie geometrică”, crede Petru Bogatu.

Jurnaliştii publicaţiei de limba rusa „Kommersant Plus” constată că de libertate şi democraţie în Republica Moldova au parte doar bogătaşii. „Guvernanţii sunt dezbinaţi, din acest motiv totul se rezolvă cu ajutorul banilor. Există legi, însă acestea nu sunt valabile pentru toţi cetăţenii. Democraţia moldovenească oferă comercianţilor dreptul să vândă vodcă copiilor, iar bătrânilor să moară de foame. Actualmente, democraţia noastră este un paravan după care se ascund politicienii care vor să fure bani de la popor sau de a se pricopsi cu alte favoruri”, se arată în articol.

Ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca, a oferit cotidianului „Timpul” un interviu despre starea şi evoluţia relaţiilor moldo-române în ultimii trei ani. „Aș spune că, în ultimii trei ani, Chișinăul a parcurs trei secvențe: angajamentul politic, lansarea reformelor prin înnoirea cadrului legislativ și a arhitecturii insituționale și, în fine, punerea în practică a europenizării statului. E limpede că această ultimă fază, a europenizării, este cea mai dificilă, însă ea este și singura care poate aduce - și neîndoios va aduce! - beneficii cetățenilor. În ceea ce mă privește, sunt încrezător că următoarele 12 luni, cu adevărat decisive, vor confirma că parcursul european al R. Moldova este ireversibil”, şi-a exprimat convingerea ambasadorul.

Marin Basarab opinează în „Timpul”, referindu-se la cei trei lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană, că aceştia au apucături de ţar şi aere de zeu. „După nivelul de înfumurare, toţi trei se află de mult în Europa şi nu au nicio problemă de ordin social sau economic. De vreo trei ani încoace, ne promit marea europeană şi sarea democratică. De vreo trei ani vedem doar promisiuni şi vizite ale oficialilor europeni. În rest, aceleaşi vânturi şuieră prin uzinele părăsite ale Moldovei, şi aceiaşi ţărani umili încearcă să adune ceva roade de pe dealurile arse de secetă. În imaginaţia celor trei însă, Moldova este deja în Europa, cu drumuri excelente, economie progresistă şi o societate cultă. E clar că după parbrizul mat al maşinii guvernamentale nu prea se vede sărăcia”, e de părere autorul
XS
SM
MD
LG