Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Referendumul pentru aderarea la uniunea vamală eurasiatică în dezbaterea Parlamentului; numirea unui raportor ONU pentru Belarus,

Parlamentul de la Chişinău va discuta astăzi propunerea comuniștilor de organizare a unui referendum privind aderarea țării la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Propunerea, care prevede ținerea consultării pe data de 18 noiembrie, a fost avizată ieri negativ de două comisii parlamentare, juridică și de securitate, dar pentru că a fost depusă la biroul legislativului, va fi totuși discutată. Ideea comuniștilor a fost respinsă în declarații publice de partidele care dețin majoritatea în parlament. Deputații ar urma să discute şi altă cerere a comuniștilor, anume de a-l demite pe speaker-ul democrat Marian Lupu pentru că ar fi tergiversat nejustificat dezbaterea pentru referendum. Comuniștii susțineau într-o recentă declarație în sprijinul aderării la structurile dominate de Rusia că numai astfel Republica Moldova și-ar putea asigura stabilitatea economică și chiar supraviețuirea ca stat suveran.

Educatia pare sa fie subiectul cel mai dezbatut la Chisinau: un seminar pe tema invăţămîntului in limba franceză, o conferinţa internaţionala pe tema modernizării tehnologiilor in procesul de învăţămînt.

Un grup de genişti americani se afla în Moldova ca sa vada cum se antrenează şi de ce infrastructură beneficiază geniştii moldoveni.

Naţiunile Unite aniverseaza astăzi Ziua mondiala a turismului si pe cea maritimă.

In dezbaterile din Adunarea Generala a ONU vor lua cuvintul printre altii astazi reprezentantii din Bosnia Hertegovina, Irak si Macedonia, cit si premierul Israelului Beniamin Netanyahu şi liderul autorităţii palestiniene Mahmud Abbas. Tot la Naţiunile Unite va fi numit un raportor special pentru Belarus.

Doua vizite europene interesante in cursul zilei: comisarul Uniunii pentru extindere si buna vecinătate Stefan Fule va fi la Erevan, Armenia fiind si ea, ca si Moldova, inclusa in Parteneriatul Estic al Uniunii şi premierul Luxemburgului, Jean Claude Juncker - in Rusia, in Tatarstan.

La Ialta incepe astazi si va dura si miine consiliul şefilor de guverne din ţările CSI.

La Berlin, nemtii aniversează 30 de ani de cînd, in 1982, şeful cabinetului Germaniei a fost ales creştin-democratul Helmut Kohl, cel care a făcut unificarea Germaniei.

La Bucuresti, se întruneşte astazi Consiliul Suprem de Apărare, prezidat de preşedintele României, Traian Băsescu, şi care are pe ordinea de zi subiectul refacerii credibilităţii internaţionale a acestei ţări si evaluarea stării armatei române. Este prima intilnire care va avea loc intre preşedintele si premierul de la Bucuresti după referendumul eşuat din vară promovat de premier pentru înlăturarea de la putere a preşedintelui.
XS
SM
MD
LG