Linkuri accesibilitate

După aparentul eşec al privatizării combinatului de produse petroliere Oltchim, a venit rândul companiei CFR Marfă.


În România continua seria privatizărilor mari cu şanse mai mici însă de succes: după aparentul eşec al privatizării combinatului de produse petroliere Oltchim, cumpărat de un controversat patron de televiziune, a venit rândul companiei CFR Marfă. În principiu o întreprindere atractivă dacă cei interesaţi vor fi investitori serioşi şi lichizi. De la Bucureşti, relatează Sabina Fati:

Putine dintre privatizarile facute in ultimii 22 de ani in Romania sint in afara suspiciunilor si a scandalurilor. Chiar si atunci cind o privatizare devine o poveste de succes, in spatele ei exista nemultumiri si persisita ideea ca investitorii, mai ales cei straini, i-au pacalit pe romani

Cel mai adesea, insa, este vorba despre faptul ca guvernul roman nu organizeaza cum se cuvine vinzarea unor intreprinderi importante sau chiar cu valoare strategica. Dupa licitatia discutabila pentru cel mai mare combinat petrochimic din Sud-Estul Europei, cistigata de Dan Diaconescu, proprietarul OTV si seful unui partid populist, executivul de la Bucuresti a aprobat astazi proiectul strategiei de privatizare a companiei CFR Marfa. Compania are in dotare peste 900 de locomotive si in jur de 50 de mii de vagoane, iar anual transporta 30 de milioane de tone de marfa, din care circa 60 la suta este carbune, urmat de minereuri, produse petroliere si ingrasaminte. CFR Marfa are o cota de piata de peste 50 la suta, dar a devenit nerentabila din cauza ca nu a fost bine administrata. In ultimii doi ani s-au facut concedieri masive, fiindca intreprinderea era supradimensionata, iar Fondul Monetar International a trecut-o pe lista companiilor ineficiente si potrivit acordului cu FMI, CFR Marfa trebuie privatizata in urmatoarele doua luni.

Calendarul era cunoscut inca de la inceputul anului, dar cu toate acestea amanuntele nu au fost puse la punct. Fosta ministra a transporturilor democrat-liberala, Anca Boagiu crede ca si aceasta privatizare va fi cu “semne de intrebare”, fiindca nu era prevazuta o licitatie cu strigare cum a programat guvernul de centru-stinga aflat la putere in Romania, ci una cu “precalificare”, astfel incit executivul sa stie daca cei vor participa la privatizare sint “capabili” sa preia pachetul majoritar.

Deocamdata nu exista nici macar un raport din care sa rezulte care este valoarea CFR Marfa, iar Asociatia Transportatorilor Feroviari din Romania considera ca privatizarea acestei companii se face “pe genunchi” si ca vinzarea CFR Marfa “va crea prejudicii inseminate” atit statului roman, cit si operatorilor privati.

Potrivit oficialilor Ministerului Transporturilor, s-au aratat deja interesati de vinzarea CFR Marfa, investitori din Polonia si Cehia, desi nu demult au tatonat terenul si francezii.

CFR Marfa are un capital de 56 de milioane de euro, active in bilant de circa 300 milioane euro, datorii de 450 milioane euro si pierderi anuale de 50 de milioane euro. Spre deosebire de privatizarea Oltchim, conditiile par mai dure, astfel de pilda garantia de participare la licitatie va reprezenta 20 la suta din valoarea nominala a pachetului de actiuni, iar taxa de participare la licitatie va fi de 5 la suta din valoarea pachetului de actiuni. La fel ca la orice licitatie, daca cel care cistiga nu are banii sa cumpere, pierde garantia depusa, care nu va mai fi de 125 de mii de euro ca la Oltchim, ci citeva milioane de euro.

Guvernul roman are deci o misiune complicata, cu doua luni inaintea alegerilor parlamentare, fiindca esecul privatizarii Oltchim, unde oamenii stau in strada de mai multe saptamini si eventual al CFR Marfa, unde au fost dati afara mii de salariati, ar putea avea efecte electorale neplacute.
XS
SM
MD
LG