In Romania se împlinesc astazi 21 de ani de la intervenţia in forţă a minerilor la Bucureăţti şi soldată cu căderea guvernului Petre Roman. Am intrebat-o pe Sabina Fati, corespondenta noastra la Bucuresti, cit de puternice sunt acum institutiile statului in Romania şi daca mai exista astfel de pericole precum intervenţia brutală a minerilor sau a altor protestatari?
Membra a Uniunii Europene si a Alaintei Nord Atlantice, Romania ramine o tara plina de surprize, care a progresat economic si politic, dar care in acelasi timp se poate intoarce oricind in vremurile tulburi de la inceputul anilor 1990. Criza politica din aceasta vara a demonstrat ca evolutiile democratice din Romania nu sint ireversibile, chiar daca reintoarcerea lui Traian Basescu dupa aproape doua luni de suspendare, a avut un final mai putin dramatic, decit se asteptau cei mai multi romani.
Cu 21 de ani in urma, insa, guvernul de la Bucuresti condus de Petre Roman, un premier reformist, dar aflat intr-o relativa contradictie cu presedintele tarii, Ion Iliescu, un neo-comunist asumat, a cazut dupa venirea minerilor, care au ajuns la Bucuresti pe 25 septembrie 1991, venind de la 300 de kilometri din Valea Jiului sa forteze intrarea in cladirea guvernului.
A fost a doua mineriada cu mare impact, dintr-o serie de cinci, in care incursiuni ale minerilor in capitala Romaniei aveau efecte politice imediate. Acum 21 de ani, insa, mineriada a avut loc imediat dupa puciul de la Moscova, care a dus la destramarea Uniunii Sovietice si inlaturarea lui Mihail Gorbaciov de la putere. In Romania institutiile erau inca sub comanda elitei ceausiste, iar serviciul de spionaj, de pilda, a fost condus pina in 1992 de celebrul general Mihai Carman, decorat de KGB dupa ce vreme de zece ani, in perioada 1958-1968 a reusit sa sustraga documente importante din cartierul general NATO.
Generalul Caraman era doar cel mai celebru dintre cei care veneau din frigul comunist si conduceau institutiile romanesti dupa caderea dictaturii lui Nicolae Ceausescu, insa intreg sistemul administrativ era impanat de oamenii fostului regim, care se opuneau oricaror schimbari. De partea lor lucra si presedintele, provenit din vechea nomenklatura, chiar daca in ultimii ani facuse dizidenta. Oricum Petre Roman, care atunci avea 45 de ani incepuse cu destula timiditate unele reforme, era bine vazut in Occident, dar permanent boicotat in tara. Pentru fortele anticomuniste reformele sale erau prea putine si se puneau in practica prea greu, in vreme ce pentru oamenii sistemului premierul devenise un adevarat pericol, fiindca vroia cu adevarat o schimbare. Asa ca demisia sa devenise o necesitate pentru majoritatea “sistemului”, care se confrunta o liberalizare din ce in ce mai rapida si cu cererile Fondului Monetar International pe care Petre Roman il adusese in tara pentru semnarea primul acord stand-by post comunist.
Economia a fost astfel obligata sa intre sub umbrela reformelor FMI, dar restul institutiilor au ramas relativ neschimbate pina in 1996, cind au venit pentru prima data la putere fortele democratice. Infiintarea Consiliului pentru Studierea Arhivelor Securitatii CNSAS a facut o prima, chiar daca destul de superficiala selectie a politicienilor, prin scoaterea la suprafata a colaboratorilor din politia politica ceausista. Nu au fost totusi epurate institutiile de forta: serviciile secrete, armata si politia, astfel ca suspiciunile ca se face in continuare politie politica au continuat. Reformarea justitiei nu a fost adusa pe tapet, aproape deloc in aceasta perioada in care delimitarea dintre juridic si politic era destul de precara, in schimb marea realizare a primei guvernari de dreapta a fost apropierea decisiva a Romaniei de NATO, datorita presedintelui Emil Constantinescu. Onestitatea lui, dar si lipsa experientei politice l-au dus pe acest presedinte la periferia politicii autohtone. Acelasi sistem, conservat, pe liniile sale majore l-au rejectat, boicotindu-l si determinindul-l in acelasi timp sa se retraga. “M-a invins securitatea lui Ceausescu” a marturisit el.
Rareori in Romania reformistii o sfirsesc bine, nu e nici cazul lui Traian Basescu, presedintele care a condamnat comunismul, a obligat serviciile sa trimita dosarele colaboratorilor securitatii catre CNSAS si a fortat reformarea justitiei. A fost suspendat de doua ori in opt ani si a cistigat de doua ori alegerile prezidentiale, dar spre deosebire de predecesorii lui el avea experienta “sistemului” si stia inca dinainte de 1989, care sint principalele capcane.
Institutiile romanesti ramin, deci, si acum, la 22 de ani de la caderea comunismului, sensibile si extrem de personalizate, iar in spatele lor exista inca forte anti-occidentale si curente nationaliste, care mai incearca deraierea tarii de pe drumul ei euro-atlantic.
