Linkuri accesibilitate

La sediul din New York al Națiunilor Unite începe seria discursurilor rostite de liderii lumii în sesiunea anuală a Adunării Generale ONU


La sediul din New York al Națiunilor Unite începe seria discursurilor rostite de liderii lumii în sesiunea anuală a Adunării Generale ONU, ajunsă la ediția a 67-a. Printre vorbitorii din prima zi se va număra și președintele Statelor Unite, Barack Obama. Presa de peste ocean notează că în mod excepțional, președintele american nu va avea anul acesta întâlniri bilaterale în marginea evenimentului ONU, din cauza agendei sale electorale încărcate, dinaintea alegerilor de la 6 noiembrie. Potrivit listei prezentate presei de oficialii ONU, președintele Nicolae Timofti ar urma să-și țină miercuri seară, ora New Yorkului, adică joi în zori, ora Moldovei. Aseară, Timofti a avut o întrevedere cu secretarul-general Onu, Ban Ki-moon, pe care l-a invitat să viziteze Moldova.
XS
SM
MD
LG