Linkuri accesibilitate

Schimb de replici între candidații Barack Obama și Mitt Romney.



Centrul atentiei in aceste zile este Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite. L-am intrebat pe coresponentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela cum se incadreaza acest eveniment international major in campania electorala americană.

Orice eveniment devine politica în aceste zile în America … Iar Adunarea Generala ONU capata proeminenta pentru ca in ultimele saptamini politica externa a devenit tema de campanie, odata cu demonstratiile violente din lumea araba, culminind cu uciderea abasadorului American in Libia. La New York, secretarul de stat Hillary Clinton s-a intilnit cu lideri din tari in care manifestatiile au avut si au mare intensitate: Libia, Egipt, Pakistan. Libia este o situatie aparte, fiind singura tara in care dupa violentele indreptate impotriva unor obiective americane, asistam acum la o contra-ofensiva a fortelor care se pronunta impotriva extremismului. Si chiar daca si aceasta din urma manifestare este tot violent este o intorsatura interesanta. O alta chestiune controversata este legata de natura evenimentelor de la Bengazi, unde ambasadorul si alti trei americani au fost ucisi. La inceput, dupa incident, ambasadoarea Americana la ONU, Susan Rice a spus ca a fost o manifestatie spontana, devenita violenta. Apoi incet-incet, odata cu acumularea faptelor s-a ajuns la concluzia ca ar fi putut fi vorba despre un atac premeditat. Presedintele Obama nu imbratiseaza pe deplin aceasta din urma teorie, dar nu mai sustine nici ca a fost o manifestatie spontana. Pe de alta parte, de la bun inceput, regimul libian a spus ca atacul a fost pus la cale. Presedintele Obama nu si-a facut viata politica mai usoara, cind inr-un interviu acordat retelei de televiziune CBS, duminica, a caracterizat actualele revolte din Orientul Mijlociu drept „poticneli”, in drum de la dictatura catre democratie, prin filtrul Primaverii Arabe. Rivalul sau la prezidentiale a reactionat prompt acuzindu-l pe Obama ca bagatelizeaza moartea unor cetateni americani, intre care si un ambasador pentru a iesi cu fata curata in campanie. Echipa presedintelui il acuza pe Romney ca profita de cele intimplate si politizeaza un tragic incident in care oameni si-au pierdut viata. La asta se adauga si vocile care sustin ca ajutorul american pentru tari ca Egipt si Pakistan trebuie suspendat pina cind regimurile de acolo isi modifica atitudinea fata de Statele Unite. Noul presedinte al Egiptului, reprezentind Fratia Musulmana a ezitat citeva zile pina sa intervina atunci cind ambasada Americana a fost atacata. Asta a stirnit minie la Washington, dar altii au argumentat ca un policitian ales democratic este mai limitat in maniera in care poate reactiona decit a fost un dictator ca Hosni Mubarak si ca America ar trebui sa stie asta. Colac peste pupaza, republicanii mai scot in evidenta ca, nesocotind precedente, presedintele Obama nu a avut intilniri cu lideri ai lumii, in preziua discursului sau de la New York, preferind sa fie prezent la un show de televiziune de divertisment.
XS
SM
MD
LG