Cine nu are un bunic chinez să şi-l cumpere! Din fericire, scriitoarea Zoé Valdés, născută în 1959 la Havana, refugiată apoi la Paris, după ce a fost declarată în anii ’90 Persona non grata în Cuba castristă, l-a avut, după cum stă mărturie romanul Eternitatea clipei, Editura Trei, 2008, acest fruct exotic al „metisajului literar” dintre milenara tradiţia chineză şi exuberanţa tinerească a prozei hispano-americane. (Ca şi cum ai rescrie, din perspectiva Cărţii despre Dao şi putere, nici mai mult nici mai puţin… O sută de ani de singurătate!)
„O operă se termină în fiecare seară sau după trei seri, fiule (…) Pe o femeie trebuie să o iubeşti mereu altfel şi s-o faci să creadă că o iubeşti la fel”, iată fraza din care se va ţese un lung drum al mătăsii, mai întâi între marele cântăreţ Li Ying şi iubita acestuia Mei, cu care va avea 3 copii, iar apoi între fiul lor Mo Ying, rebotezat Maximiliano Megia în Lumea Nouă, unde ajunge traficat ca sclav, şi focoasa irlandeză Barbara Butler, cu care va avea 5 copii. (Alte fete/femei – că-i vorba de Suena Azul, Eva Dubosc ş.a. – ornează fiecare cu câte un motiv floral naraţiunea.)
Redactată impecabil, povestea călătoriei fiului pe urmele tatălui, plecat în căutarea unei vieţi mai bune în Cuba, se întoarce într-o fascinantă aventură a cunoaşterii de sine, prin ceilalţi (numeroşi, şi buni – mai exact, bune! –, şi răi), la capătul căreia centenarul Maximiliano Megia află pacea, după ce-şi va fi transmis înţelepciunea nepoatei sale Lola: „Eu voi fi ultimul chinez, nu-mi voi uita nicicând copilăria din satul Yaan, nu voi renunţa niciodată la trecutul meu, din dragoste pentru părinţii mei. Dar mă simt şi ultimul dintre cubanezi, pentru că iubesc şi insula aceasta, chiar dacă se pierde puţin câte puţin în mare, ca o pată întunecată. Noi, cei din urmă, vom putea lumina drumul, indiferent dacă trăim aici, acolo sau dincolo”.
Cât despre titlu, acesta pare să întâlnească înţelepciunea taoistă („Până şi călătoria cea mai lungă începe cu un singur pas”) cu una din „cumpenele” călătorului Mo Ying: „A fost un moment în care m-am oprit din drum, nu ştiam dacă să merg mai departe (…) ori pur şi simplu să mă întorc în braţele mamei. Momentul acela a durat o secundă de mare tulburare, dar şi de imens curaj şi intensitate. Şi secunda aceasta durează încă în sufletul meu (…) Este eternitatea acelei clipe care mă ţine viu”. Altfel spus, trăieşte-ţi clipa!
