Linkuri accesibilitate

Charlie Hebdo a publicat săptămîna aceasta nişte caricaturi referitoare la recentele evenimente, or, se ştie, fundamentaliştii islamici sînt opaci la umor.


Aflîndu-mă săptămâna trecută la Paris am asistat întâmplător la manifestaţia de sîmbătă după-amiază din faţa ambasadei americane. Erau în jur de 300 de manifestanţi, destul de agitaţi şi agresivi, care au fost cu greu dispersaţi de forţele de ordine. Comunicatul oficial a vorbit de 150 de persoane reţinute pentru verificarea identităţii şi de 4 poliţişti răniţi uşor.

Manifestaţia se înscria în şirul acţiunilor de protest împotriva filmului american considerat ofensator la adresa Profetului, acţiuni care au dus în Libia, după cum se ştie, la moartea ambasadorului Statelor Unite. Opinia publică franceză a fost surprinsă de cele întâmplate sîmbătă în Place de la Concorde lîngă sediul ambasadei americane.

În primul rând, era vorba de o manifestaţie neautorizată şi care - fără intervenţia promptă a forţelor de ordine – putea uşor degenera în violenţă. În al doilea rând, francezii au aflat că în ţara lor există o notabilă prezenţă a salafiştilor. Acum două decenii erau cîteva zeci; acum se apreciază că numărul lor a urcat către douăsprezece sau chiar cincisprezece mii.

Salafismul înseamnă o întoarcere la Islamul originar printr-o lectură strictă, rigidă a Coranului; e o întoarcere la religia „salafilor”, adică a strămoşilor. Sînt trei curente în cadrul salafismului – unul reformist, altul tradiţionalist iar al treilea revoluţionar, pentru care jihadul este o obligaţie sfîntă. Din cei 15000 salafişti din Franţa, cam o treime sînt catolici şi protestanţi convertiţi. E foarte probabil că, în cazul lor, îndoctrinarea este şi mai puternică.

Iar ca lucrurile să se complice şi mai tare, revista satirică Charlie Hebdo a publicat săptămîna aceasta nişte caricaturi referitoare la recentele evenimente. Or, se ştie, fundamentaliştii islamici sînt opaci la umor. Au dovedit chiar anul trecut, cînd au incendiat sediul redacţiei revistei, tot după apariţia unor caricaturi. Aşa se face că acum şi redacţia lui Charlie Hebdo este păzită de poliţişti. Iar pentru sîmbătă se pare că sînt anunţate alte manifestaţii la ambasada americană.

Într-o ţară a cărei comunitate musulmană numără şase milioane de persoane astfel de situaţii pot avea consecinţe imprevizibile. Cu atît mai mult cu cît specialiştii în materie consideră că între salafism şi jihad frontiera este permeabilă şi că e suficientă o scînteie pentru a declanşa un incendiu.
XS
SM
MD
LG