Linkuri accesibilitate

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.


La Chișinău, Comisia de politică externă și integrare europeană din cadrul Parlamentului va discuta astăzi printre altele mersul negocierilor privind acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană. Potrivit celor mai recente declarații ale oficialilor de la Bruxelles și Chișinău documentul ar putea fi finalizat spre sfârșitul anului viitor.

Pe agenda Comisiei parlamentare de securitate națională, apărare și ordine publică se află și modificarea procedurii de alegere a președintelui țării, o temă mult discutată până la alegerea lui Nicolae Timofti, la capătul unei lungi perioade de interimat.

La Berlin cancelarul german Angela Merkel îl primește astăzi pe premierul Croației, Zoran Milanovici, pe agendă urmând să se afle temele integrării europene. Croația va deveni al 28-lea membru al UE la anul, după ce toți membri actuali vor fi ratificat aderarea ei.

La Paris, guvernul de centru-stânga va iniția în Parlament aprobarea Pactului de responsabilitate bugetară, unul din instrumentele de luptă împotriva crizei datoriilor din zona euro.

În capitala Lituaniei, Vilnius, se desfășoară astăzi și mâine reuniunea premierilor din cele trei țări baltice, care cooperează în diferite forme încă din zilele declarării independenței față de Uniunea Sovietică. Toate cele trei state sunt membre în UE și NATO.
XS
SM
MD
LG