Linkuri accesibilitate

PLDM vrea ca dascălii acuzați de pedofilie să nu mai poată lucra în învățământ nici dacă dosarele lor au fost „stinse”


Partidul liberal-democrat vrea ca dascălii acuzați de pedofilie să nu mai poată lucra în învățământ nici dacă dosarele lor au fost „stinse”. Așa prevede proiectul de lege depus în parlament de vicespeakerul Liliana Palihovici.

În document se spune că de multe ori procurorii nu găsesc suficiente dovezi contra profesorilor pedofili, așa că îi achită, iar ei se întorc la catedră. Liliana Palihovici crede că „persoanele implicate în procesul educațional trebuie să fie integre din toate punctele de vedere”. Deputata liberal-democrată este și autoarea unei inițiative legislative ceva mai vechi, care prevede ca persoanele condamnate pentru infracțiuni sexuale împotriva minorilor să nu poată fi amnistiate.

Republica Moldova a adoptat anul acesta o lege privind castrarea chimică a pedofililor, în ciuda protestelor organizațiilor pentru drepturile omului, care o consideră mult prea drastică.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG