Linkuri accesibilitate

Cinci zile din viața Olgăi Baiandin descrise pentru Europa Liberă de ea însăşi.



Născută la 5 iunie 1986 în Chişinău. În 2007 a absolvit Colegiul Financiar Bancar. A studiat contabilitate la facultatea de ştiinte economice USM. Actualmente este casier-şef la o bancă din Chişinău.


Luni

Mireasma dimineţii mă trezeşte sau poate emoţiile din ajunul nunţii îmi răpesc somnul şi liniştea. Realizez că au mai rămas doar 5 zile până voi face cel mai important pas din viaţa mea. Această dimineaţă la prima vedere începe ca oricare din cele care au mai fost, dar dacă ar privi cineva în sufletul meu ar vedea o vijelie de emoţii nemilostive. De fapt asta m-a şi determinat să le expun în acest Jurnal, jurnalul unei mirese. Plec la serviciu unde de fapt îmi şi găsesc alinare în aceste momente. Serviciu în cadrul unei bănci comerciale nu permite emoţiilor să-mi bântuie sufletul. Ziua de lucru trece ca de obicei: cozi interminabile la ghişeu, saci încărcaţi cu mii de lei şi responsabilitate pentru încasarea fiecărui bănuţ. Emoţiile mă cuprind când mulţi dintre clienţii permanenţi vin cu felicitări pentru nunta mea care va fi abia la sfârşit de săptămână. Seara frântă de oboseală mă cuprinde o melancolie. Pentru că emoţiile din ajunul mariajului nu le pot împărtăşi şi persoanelor dragi care nu mai sunt alături.

Marţi

Azi e ultima zi de lucru. Urmează concediul mult aşteptat, luna de miere, cum ar veni. Doar că nu o să dureze o lună ci doar două săptămâni, atât cât mi-a mai rămas din concediu legal. La birou colegii îmi sunt alături şi citesc în privirea lor că sunt nerăbdători să mă vadă în rochia de mireasă. Seara cu iubitul, de fapt cu viitorul meu soţ ne grăbim să ajungem la gara feroviară unde urmează să o întâlnim pe mama soacră. Ea vine din Rusia, ţara sa de baştină pentru a ne binecuvânta înainte de nuntă.

Miercuri

Mă trezesc devreme. Merg împreună cu mama în sala unde va avea loc ceremonia de nuntă. Încercăm să planificăm la ce masă se va aşeza fiecare din cei aproape 100 de invitaţi. Îi grupăm astfel încât să se simtă bine. După prânz merg cu logodnicul la cimitir – unde şi-au găsit odihna veşnică cei mai importanţi doi bărbaţi din viaţa mea: tatăl şi bunicul. Mereu mi-am dorit ca la altar să fiu condusă de ei, să le simt privirea când voi fi mireasă, dar … viaţa îşi are cursul său şi nu-mi rămâne decât să mă supun dictaturii ei. Seara un moment deosebit pentru mine şi logodnicul meu, cu două zile înainte de nuntă mamele noastre se cunosc.

Joi

Nici mie nu îmi vine să cred cât de iresponsabilă am fost că o zi până la nuntă nu am pantofi. Ai zice că sunt Cenuşăreasa. Mi-a luat câteva ore bune să găsesc o pereche care să mi se potrivească. Ziua continuă la un salon de frumuseţe, îmi fac manichiura şi proba de machiaj. Pun la punct ultimele detalii tehnice, să le zic aşa: discut cu cameramanii şi mă asigur că sala de ceremonii e pregătită. E ultima seara pe care o petrec în casa părintească, de fapt a bunicilor mei care m-au crescut. Îmi dau seama că urmează o noapte albă … emoţiile nu mă lasă să adorm.

Vineri

În zorii zilei merg la frizerie: îmi aranjez părul împodobit de voalul alb. Ajung acasă, unde domnişoara de onoare, sora mea, şi mama mă ajută să îmbrac rochia albă. Mă privesc cu emoţii în oglindă. Pe la 10 ajunge şi mirele însoţit de cavalerul de onoare. Mă priveşte timp îndelungat şi văd cum emoţiile îl copleșesc. La 11 fără un sfert ajungem la Oficiul Stării Civile. Închinarea de mulţumire în faţa părinţilor nu trece fără lacrimi, nu ştiu dacă sunt de fericire, sau de regret, că mă despart de ei. Zbor la alt cuib la fel cum şi-au luat zborul porumbeii albi din mâinile noastre. Urmează cununia. La biserică depunem jurământul sfânt în faţa Domnului. Îi cer binecuvântare pentru toată căsnicia. Seara începe veselia mare: invitaţi, felicitări, podul din flori şi primul dans al mirilor. Nici nu mai ştiu de câte ori mi-am călcat soţul pe picior, dar e firesc, pentru că din lipsă de timp nu am învăţat paşii valsului. Trebuie să recunosc am o nuntă neordinară. Mesajul de felicitare a nănașilor mei îl ascultăm şi îl vizionăm prin skype, pentru că au emigrat în Canada şi nu au reuşit să revină în ţară, să fie aici alături de noi. Aici închei … pentru că trebuie să fac faţă zecilor de strigăte de Amar, pentru mine Dulce.
XS
SM
MD
LG