Linkuri accesibilitate

La închiderea ediției 2012 a festivalului „Maria Bieşu”


Scenă din opera Bal Mascat de Giuseppe Verdi la Teatrul de Operă şi Balet din Chişinău.

Scenă din opera Bal Mascat de Giuseppe Verdi la Teatrul de Operă şi Balet din Chişinău.

Rodica Iuncu: „Maria Bieşu a stabilit o ştachetă a valorilor, care, iată, s-a demonstrat că poate fi menţinută.”



Sâmbătă se încheie la Chișinău prima ediție a festivalului „Maria Bieșu”, după decesul din luna mai a cunoscutei soprane. În premieră, la festival s-a organizat și un concurs internațional al interpreților de operă. După cum vom auzi în relatarea Luciei Diaconu, mai mult ca oricînd în ultimii 20 de ani, acest festival - care pînă la încetarea din viață a artistei ce îi poartă acum numele s-a numit „Invită Maria Bieșu) - a pus în lumină anul acesta diferențele între interpreții străini și cei autohtoni și nu este vorba de diferențe în plan artistic.

Festivalul din acest an a avut mai multe elemente noi. În afară de concursul instituit în premieră, cu premiul mare de 15.000 de euro, trebuie spus că actuala ediţie a avut un buget mai consistent decît altele. Aşa că, de această dată, pe scena Teatrului de Operă de la Chişinău au cîntat mai mulţi solişti notorii. Spectacolul de debut Tosca de Giacomo Puccini i-a avut în roluri principale pe baritonul Mauro Augustini din Italia şi pe interpreta teatrului Bolişoi de la Moscova Svetlana Kasian. Iar în Bal mascat de Giuseppe Verdi au cîntat George Oniani, solist al Operei din Bonn, şi soprana Hasmik Papian de la Opera de Stat din Viena.

Cei care au venit la teatru au putut însă să remarce şi altceva: o parte din artiştii moldoveni au purtat banderole albe în timpul spectacolelor, în semn de protest faţă de salariile mici pe care le primesc. Iar sălile aşa şi nu s-au umplut la capacitatea lor deplină.

Melomanii pe care i-am văzut în sală fac parte din publicul fidel al acestui festival.

„Mie-mi place, tot timpul mă duc.”

„Mă stărui, după buzunar, să vin cel puţin la un spectacol-două la fiecare festival. Îmi plac artiştii, îmi place costumaţia... Cel mai mult îmi place la operă corul. Eu ador corul.”

„Verdi noi am ascultat de mai multe ori, dar Bal Mascat am asculat prima dată şi ne-a plăcut. Şi dispoziţia e una de sărbătoare.”

„Tot timpul rămîn impresii pozitive mai mult. Dar de fiecare dată ni se pare mai frumos şi mai interesant. Chiar şi decoraţiile, costumele – totul e frumos.”

Şi cronicarul muzical Rodica Iuncu consideră că, în pofida grevei japoneze şi a interesului sub aşteptări pentru festival, acesta totuşi a reuşit.

Rodica Iuncu

Rodica Iuncu

„Nu s-a rutinat (festivalul). E prima dată cînd festivalul se organizează fără Maria Bieşu. Ea nu mai este, dar Maria Bieşu a stabilit o ştachetă a valorilor, care, iată, s-a demonstrat că poate fi menţinută. Există sigur un semn de întrebare dacă ea poate fi menţinută şi în continuare, pentru că ceea ce există la această oră în Teatrul de Operă şi Balet, această criză profundă care marchează acest teatru, pune un semn de întrebare dacă se va putea continua, dacă vocile tinere vor putea în continuare să rămînă aici, dacă vor dori să fie angajate aici în condiţiile care există la această oră.”

Aceleaşi sentimente amestecate ni le-a împărtăşit şi directorul Filarmonicii de la Chişinău şi unul din organizatorii concursului Svetlana Bivol, înainte de finala din această seară.

„Moldovenii s-au prezentat foarte bine. Eu cred că este un lucru demn de apreciere. Avem un nivel foarte înalt, o şcoală foarte bună, tineri care pot să ne ducă faima în toată lumea. Dar într-un fel mi-e frică că o să-i pierdem. În fiecare an se aduc nenumărate trofee de la concursurile internaţionale. Dar noi nu le valorificăm şi nu prea le promovăm. Eu spun noi la general.”

În concurs s-au înscris 32 de artişti din 7 ţări, iar cîştigătorul trofeului va fi anunţat mîine, la gala de la Palatul Naţional cu care se va încheia ediţia din acest an a festivalului.
XS
SM
MD
LG