„Nu mă mai schimbă nimic”, a spus Traian Băsescu la prima conferinţă de presă de la Cotroceni, după această “iarna extrem de furtunoasă”, cum a categorisit el vara referendumului într-o întâlnire cu preşedinta Lituaniei. Preşedintele jucător se vrea filosof al plenitudinii. Nu-l mai schimbă nimic, nici istoria, nici opinia celorlalţi, nici evidenţele, aşadar nu are de tras nicio lecţie de pe urma referendumului iar celor peste şapte milioane de oameni care nu l-au mai vrut la Cotroceni le spune „no comment.”
Dar l-a schimbat oare ceva? A fost comunismul traumatizant pentru el? A rămas neschimbat adică comunist, aşa cum cum se eticheta el tandru în confruntarea prezidenţială din 2004? Rămâne cel care condamna comunismul în 2006 sau stăpânul serviciilor secrete, cum s-a dovedit a fi tot timpul? Va proteja, în continuare, reţelele de influenţă şi corupţie care au proliferat în umbra lui? Îşi va apăra, în continuare, tovarăşii de interese şi va continua să-şi fileze adversarii, folosindu-se de dosarele de urmărire în lupta politică aşa cum Securitatea nici nu visa s-o facă? Nu se ştie.
Oricum, astăzi spune că referendumul a fost o încercare de preluare a puterii în stat prin metode dacă nu ilegale, atunci ilegitime şi, oricum, imorale. A înfrânt forţele răului şi nu are rost să dea înapoi, în ciuda protestatarilor care-şi fac plimbarea de sănătate pe lângă zidurile Palatului Cotroceni. Sunt prea puţini şi evident politizaţi.
Tăria preşedintelui se trage din slăbiciunea lor. E drept, face parte şi el din problemă, după cum recunoaşte candid, dar preferă să strecoare nota de plată în buzunarul adversarilor politici, să plătească ei decontul la iarnă.
Ceva tot s-a schimbat: mobilierul folosit de preşedintele interimar Antonescu a fost pus pe foc iar pe sigla noii tribune folosite în timpul conferinţelor de presă nu mai stă scris „Administraţia prezidenţială”, ci „Preşedintele României”. A personalizat-o ca să nu mai facă nimeni vreo confuzie. Statul este el. Şi-a scris numele pe mobila de la Cotroceni ca să nu mai vină nimeni să i-o ia. E de presupus că a schimbat peste tot monogramele. Să exorcizeze în felul lui Palatul de stafiile duşmanilor şi de impostori. Să vadă toţi că poate trece peste el un război, dar nu-l schimbă nicio şenilă.
Pentru cei care sperau, dacă nu să-l înlăture de la Cotroceni, cel puţin să-i transmită un avertisment, afirmaţiile preşedintelui sunt un duş rece. E clar că, în ciuda discursurilor reîncălzite despre justiţie, securitate şi interese naţionale, agenda preşedintelui a rămas neschimbată şi, ajutat acum de cârtiţele scoase din subterane de trompetele de asalt ale partidului, va merge până la victoria finală indiferent ce va fi însemnând aceasta. Unii fac deja pronosticuri sumbre pe baza faptului că, neschimbat fiind, preşedintele a devenit previzibil şi toată lumea ştie că se leapădă şi de bruma de caracter când îşi pune ceva în cap.
El vrea să transmită la Bruxelles că a rezistat cu succes schimbării, iar primul popas pe care-l face în afară este la masa celor cărora le-a şi scris pentru a le mulţumi că-l plac aşa cum e, neschimbat: preşedintele Comisiei Europene José Manuel Durão Barroso, comisara Viviene Reding şi preşedintele Consiliului European Herman van Rompuy.
Ţinând cont de torentul de mesaje negative transmis în timpul conflictului intern şi de faptul că se încăpăţânează să vadă în votul parlamentar şi în referendumul naţional nişte atacuri împotriva democraţiei, e clar că Traian Băsescu speră să-şi găsească aliaţi nu printre români, al căror preşedinte nici nu mai poate spune că este după votul la referendum, ci în exteriorul ţării şi, ajutat de aceştia, speră să-şi continue mandatul în următorii doi ani.
El le-a transmis partidelor politice să nu-i dilueze mesajul european cu certurile lor interne. Mesajul lui ar putea fi însă un scurt epitaf pe marginea lecţiei de civilizaţie românească servită în Parlamentul european unde s-a ţinut o şedinţă specială pentru a analiza evenimentele din România. Acolo s-a văzut cu claritate la ore de mare audienţă că nu mai avem nimic de ascuns. Că ne putem extinde maidanul de joacă şi şuturi la dimensiuni continentale. Şi mai mult chiar, că năravurile noastre sunt extrem de virulente, contaminându-i şi pe alţii pe care subiectul statului de drept din România i-a făcut să încingă o bătaie cu frişcă vreme de câteva ore.
S-a jucat cu minciunile pe masă. S-a mai văzut şi că nimeni nu deţine monopolul adevărului, dar şi că nimeni nu a scos în afara statului de drept evenimentele din România ultimelor luni. E adevărat că au fost unii care au condamnat o parte sau alta, ba chiar s-a auzit o voce, un expert italian în crimă organizată, care a vorbit despre regimul mafiot al lui Traian Băsescu, dar diversitatea de opinii a făcut ca subiectul să nu mai fie neapărat România, ci temerea că cedarea de suveranitate despre care se tot vorbeşte la nivelul Uniunii Europene ar putea lua forma unor intervenţii personale şi discreţionare ale funcţionarilor europeni în chestiuni de interes naţional.
Aceste temeri academice au fost ecranate oricum de europarlamentarii români care au ieşit în evidenţă prin capacitatea lor de a lua la ţintă interesele României, dovedind dacă mai era nevoie, cât de mare este disponibilitatea românilor de a se transforma în eroi negativi de telenovele. A fost o reuniune de pomină (şi fără precedent) în Europa civilizată, de aceea se şi vorbeşte că ar putea fi marcată prin înfiinţarea unei noi instituţii, aceea de procuror european care să investigheze posibilele încălcări ale statului de drept în ţările Uniunii.
Ciomăgeala din sala parlamentară a fost dublată de valul epistolar care s-a abătut asupra cancelariilor europene. Mai toţi eurodeputaţii români şi-au dublat discursurile prin lungi scrisori îmbâcsite de imprecaţii, informaţii de tabloid şi minciuni votate la partid. Fostul preşedinte Emil Constantinescu i-a scris lui Martin Schultz, preşedintele Parlamentului european, o scrisoare mai explicativă decât multe discursuri polemice, poate şi pentru că nu-şi propunea altceva decât să descâlcească această şaradă românească. Scrisoarea n-a ajutat la nimic însă l-a transformat pe fostul preşedinte în ţinta plutonului prezidenţial de execuţie mediatică.
La rândul său, preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu e de părere că totul se petrece din cauza bramburelii generale, dar că urecheala primită în Parlamentul european a fost „prilej pentru o înţelegere mai obiectivă a situaţiei din Romania, a referendumului şi a semnificaţiei lui.”
Deşi teoretic Curtea Constituţională a semnat pacea, toată lumea se pregăteşte de război. Toţi îşi caută aliaţi şi argumente. Partidul lui Traian Băsescu, de altminteri tot mai anemic şi măcinat de marja de eroare a sondajelor de opinie, ar vrea să întoarcă roata vremilor şi să-i dea jos din scaune pe premier şi pe şefii celor două camere. Speră la mai multe de la alegerile generale. Publică sondaje de opinie optimiste, fabricate la partid şi face tot felul de combinaţii contra naturii, aliindu-se cu partiduleţe obscure, în speranţa că-şi va vindeca astfel disfuncţii genetice inevitabile în cazul unui partid de stânga format din resturi comuniste şi naivi şi transformat peste noapte în partid de dreapta.
Oricum, şi-au protejat dinozaurii în spatele perdelelor de fum cădelniţat de diverse organizaţii creştin-democrate şi speră să treacă puntea alegerilor parlamentare, alungând demonii cu funii de usturoi şi crucile mari pe care şi le fac noii şi exoticii tovarăşi de drum ai vechilor comunişti. Partea cealaltă se pregăteşte de o nouă suspendare şi cenzurează cu atenţie apariţiile publice ale preşedintelui.
S-a publicat chiar un document fabricat de o organizaţie semianonimă care enumeră capetele noului act de acuzare: defăimarea ţării şi a naţiunii, dezinformări propagate la Uniunea Europeană şi pe canale diplomatice, continuarea acţiunilor dictatoriale încălcarea separaţiei puterilor în stat şi aşa mai departe. Acuze care seamănă ca două picături de apă cu cele pe care le spun şi azi politicienii majorităţii când se trezesc din aţipeala impusă de la nivel înalt. Şi, semn că universul politic românesc este constant şi redundant, noile acuze sunt similare celor invocate la suspendările precedente. Semn că încăpăţânarea unuia şi ideile fixe ale celorlalţi sunt garanţia durabilităţii.
Un singur lucru s-a schimbat de-atunci: procentul celor care nu-l mai vor preşedinte pe Traian Băsescu. Dar oricât s-ar metamorfoza electoratul, viitorul său nu va fi determinat de votul din urne care, cum s-a văzut, poate fi penal, ci de foamea celor care nu vor să se schimbe şi nici să-şi părăsească fotoliile şi privilegiile, invocând interesul public şi dreptul la viaţă (bună) al propriilor clienţi.
