Linkuri accesibilitate

Mi se pare de domeniul evidenţei că e nevoie de o piaţă mare pentru agricultorii autohtoni, care să mai subţieze un pic influenţa intermediarilor.


M-am uitat, cu ochii larg deschişi, la o discuţie televizată care a degenerat într-un soi de gîlceavă dizgraţioasă. Era un reprezentant al Ministerului Agriculturii, dacă am înţeles eu bine, şi un consilier municipal.

Omul de la minister vorbea despre un proiect pe care îl elaborase şi care prevedea crearea unei pieţe mari pentru producătorii autohtoni. O piaţă cu frigidere, cu ambalarea legumelor şi fructelor şi cu un control riguros al calităţii produselor. Însă consilierul municipal era foarte sceptic, ba chiar întrezărea nişte interese în spatele proiectului.

Consilierul municipal se întreba de ce ar mai fi nevoie de o piaţă în condiţiile în care capitala are zeci de pieţe? Consilierul îi sugera omului de la minister să-şi realizeze mai întîi proiectul undeva în Orhei şi abia după asta, în caz de succes, să se facă o piaţă similară în Chişinău. Cel de la minister o ţinea morţiş cu capitala şi vorbea despre dezinteresul primăriei pentru un proiect de importanţă naţională. Însă consilierul a zis că deocamdată proiectul e un fel de balon de spun din simplul motiv că el nu a fost prezentat primăriei spre examinare. Oponentul a insinuat că nici nu are rost să-l prezinte pentru că va fi torpilat de nişte răuvoitori.

Consilierul municipal a admis apoi că proiectul ar putea fi realizat pe teritoriul unei pieţe de la Ciocana, care are 6 hectare libere. Omul de la minister şi un alt invitat spuneau însă că e nevoie de 22 de hectare, de un spaţiu mai mare, exact ca în oraşele de Ucraina, unde proiecte similare au fost realizate. S-a vorbit apoi despre amatorism, intermediari, despre concurenţa neloială, despre interese oculte, despre oameni reticenţi şi indiferenţi aciuaţi ba în primărie, ba în Ministerul Agriculturii.

Dincolo de punctele de vedere diferite, ireconciliabile, de tonul ridicat şi de acuzaţiile ritoase, pe mine, ca telespectator, m-a supărat altceva. Va să zică, mi se pare de domeniul evidenţei că e nevoie de o piaţă mare pentru agricultorii autohtoni, care să mai subţieze un pic influenţa intermediarilor.

Dar cum să apară această piaţă dacă discuţia dintre un consilier şi un reprezentant al ministerului scoate la iveală o sumedenie de lucruri urîte, dacă nişte oameni, care ar trebui să conlucreze şi să se asculte cu luare-aminte, nu sînt în stare să lege un dialog, dacă schimbul lor de păreri e mai mult o expresie a neîncrederii? Eu unul nu am un răspuns la întrebarea asta.
XS
SM
MD
LG