Europa Liberă: Moldova Leipzig Institut sună cam exotic, mai cu seamă după experienţa de presă pe care am văzut-o imediat după vizita doamnei Merkel, când i s-a reproşat cumva că a venit într-o ţară atât de minoră şi insignifiantă când acasă erau probleme multe şi mari de rezolvat. Şi atunci mă întreb de ce există un interes pentru Moldova în Leipzig, în Germania, în general, pentru o ţară care contează foarte puţin în Europa de Est sau, cel puţin, până acuma a contat mai puţin decât, de exemplu, România, Bulgaria sau chiar Ucraina.
Vasile Dumbravă: „Într-adevăr, Moldova Institut Leipzig sună poate exotic. O instituţie tânără, a fost întemeiată în anul 2005, am deschis oficial cu participarea persoanelor din Guvernul german, din Ministerul Afacerilor Externe de la Berlin şi de atunci, din 2006, suntem activi la Universitatea din Leipzig şi suntem activi în proiecte în diferite domenii. Toate aceste eforturi au făcut ca Moldova, care e o ţară atât de mică, ca să fie cunoscută, cel puţin, în unele cercuri. Încă este foarte mult de lucrat ca Republica Moldova să fie cunoscută şi atât în mediul studenţilor, cât şi ,în special, în mediul oamenilor de afaceri din Germania. Cât despre vizita doamnei cancelar Angela Merkel în Republica Moldova, Germania, prin această vizită şi-a exprimat interesul pentru această ţară, sprijinul. Dar interesul se exprimă prin faptul că este interesată de stabilitate, iar stabilitatea presupune mult mai multe. Stabilitatea înseamnă că aici sunt investiţii, aici lucrurile merg bine.”
Europa Liberă: Atunci când se vorbeşte despre relaţia cu Germania, oamenii îşi pun întrebarea firească: nemţii, de fapt, îi sfătuie pe moldoveni să facă la fel ca ei, reunificarea sau dimpotrivă, recomandă să nu facă reunificarea cu România.
Vasile Dumbravă: „S-a speculat foarte mult, în special data, 22 august, în ajun se face imediat asocierea cu anul 1939, când pe 23 august a fost încheiat acest pact Molotov-Ribbentrop care în Germania este cunoscut ca pactul Hitler-Stalin. S-au făcut şi alte asocieri despre interesul germanilor de a ne hotărî soarta. Eu cred că doamna Merkel a dat un răspuns în discursul ei la această întrebare. Germania nu vrea să ne hotărască soarta. Germania vrea să ne susţină. Noi trebuie să conştientizăm, să ştim noi ce vrem, fiindcă foarte mulţi ani – au trecut 20 de ani – şi foarte des încă acuma se aud voci: nu ştim încotro mergem, integrarea în Uniunea Europeană sau sunt alte alternative, ceea ce cu totul altfel decât în Ţările Baltice sau în alte foste republici ale Uniunii Sovietice. Recomandarea este una şi foarte clară: avem soarta noastră şi noi trebuie să ne o decidem. Nimeni nu va spune, nici germanii, nici alţii să facem aşa sau altfel. Aceasta depinde de noi. Pot să ne dea ajutor, pot să ne încurajeze pentru anumite lucruri, şi aşteptarea cea mai mare, de aceea sunt ajutoare cele mai mari, de a ne apropia de Uniunea Europeană, de a ne integra, de a creşte şi de a înţelege valorile acestea şi de a ne apropia mai mult de Uniunea Europeană. Cred că acestea sunt aşteptările cele mai mari, fiindcă e foarte responsabil, sunt investiţii mari, sunt ajutoare mari şi pe viitor s-a promis şi mai mult. Deci, urmează doar cei din Guvern, cât şi societatea civilă, şi toţi ceilalţi ca să înţeleagă acest lucru, că acesta nu e veşnic, că acesta îţi dă acuma un ajutor care trebuie conştientizat şi aplicat şi din acesta să se tragă foloase şi să fie rezultate. Şi nu ştiu dacă toţi înţeleg ce înseamnă rezultate.”
Europa Liberă: În masa rotundă, workshop-ul pe care l-aţi convocat abordaţi subiecte foarte delicate, umblaţi la temelie, de fapt. Credeţi că Moldova poate oferi experienţă avansată sau este doar un cobai de laborator pe care îl urmăriţi de la distanţă să vedeţi încotro o s-o ia Moldova cu subiectele acestea sensibile?
Vasile Dumbravă: „Nu ştiu dacă Moldova poate fi un exemplu. Dar cred că Moldova se mişcă undeva la mijloc. Am citit, chiar şi în Germania, de unii istorici e privită ca un laborator, s-au urmărit şi la distanţă anumite lucruri, oameni care nu-şi cunosc identitatea şi sunt aşa, în căutare. E un proces istoric. Ca orice proces are nevoie de timp. Dar, în acelaşi timp, dacă privim mai concret, deci este vorba de soarta oamenilor, de ceva care aşteaptă zi de zi ca să se schimbe ceva şi e una privirea aceasta a unui istoric care spune că pentru aceasta trebuie timp, trebuie decenii şi alta e care oamenii nu pot să aştepte aşa de mult. Ei vor, cel puţin, unele rezultate să fie mult mai... mai repede. Într-adevăr, temele acestea, începând cu conflictele lingvistice sau limbă-limbi, se discută la noi încă din perioada perestroicei. Adică sunt ... nu neapărat aş zice că se discută. Sunt teme care aprind focul, adică pun lumea pe baricade... Că se discută, se discută puţin, se discută mai mult de pe anumite poziţii şi se încearcă să se impună un adevăr, altul – altul, fără a încerca să se pătrundă în sensurile acestora şi a compara cu alte exemple în altă parte şi a căuta anumite răspunsuri, vrem aşa sau altfel. De exemplu, Germania iarăşi. Şi la ei problema aceasta a devenit acuma foarte actuală, foarte actuală, în special, cu minoritatea turcă care nu se integrează şi vor să-şi păstreze paşapoartele din Turcia, dar nu pot, fiindcă Germania acceptă doar un paşaport toţi. Numai în unele cazuri excepţionale, unde se admite şi deci, sunt nişte tensiuni, fiindcă e vorba iarăşi de identitate. Fiecare vrea să-şi păstreze o legătură cu o ţară, ţara de origine pentru minoritatea turcă care este, dar în acelaşi timp vrea să fie activ şi în Germania şi aceste 2 lucruri nu se leagă atât de uşor în condiţiile date. Şi deci, discuţiile au loc. Nu sunt unicii, sunt şi alte minorităţi care pun problema aceasta, dar ei sunt una din minorităţile cele mai mari din Germania care au ridicat problema. Şi astfel sunt şi oameni din politică care spun că trebuie să regândim conceptul acesta de cetăţenie, mai ales când vorbim şi despre o cetăţenie europeană, identitatea europeană şi o cetăţenie europeană care abia încă un concept.”
