Linkuri accesibilitate

Uniunea Social-Liberala nu a venit la guvernare, ci doar la putere (ziare.com)


Electoratul este bombardat cu mesaje toxice, periculoase, iar asta ar putea nenorocit ţara (Adevărul)


În ziua alegerilor pentru conducerea noului partid de dreapta, Forta civica, fostul premier Mihai Razvan Ungureanu acorda un interviu site-ului ziare.com, in care spune ca Uniunea Social-Liberala nu a venit la guvernare, ci doar la ptuere. Dupa caderea guvernului pe care l-a condus, in februarie, tara nu a mai fost practic guvernata.

În editorialul „României libere", Cristian Câmpeanu se intreba daca a avut USL un plan cand a demarat suspendarea presedintelui Traian Băsescu? Raspunsul e NU. Nu a existat niciun plan si niciun proiect de România. A existat doar scopul precis de indepartare a lui Basescu si o strategie in mai multe etape de atingere a acestui scop. In momentul in care aceastra strategie a intampinat dificultati, in special in fata reactiei externe extrem de dure, USL a dat inapoi. Atacul la justitie nu facea parte din strategia USL, ci a survenit atunci cand Curtea Constitutionala le-a stricat planul. De aici incolo, tot ce s-a intamplat in aceasta vara in România ţine de disperarea USL că eşuează şi de improvizatie.

Intr-un interviu acordat ziarului „Adevărul", Iulia Moţoc, judecator al Curtii Constitutionale, aduce in discutie prevederile Constitutiei Romaniei in privinta suspendarii presedintelui. In opinia sa, nu este normal ca o suspendare esuata sa nu aiba niciun fel de urmari si sa poata fi urmata de o alta suspendare, la infinit. Acest sistem face practic imposibila coabitarea politica, un principiu indispensabil in functionarea institutiilor statului de drept. Iulia Motoc considera ca trebuie prevazuta dizolvarea Parlamentului care a dispus o suspendare, iar aceasta a fost respinsa prin referendum. Dupa cum se stie, partidele care se afla acum la putere au la activ doua incercari de suspendare a presedintelui Basescu, ambele invalidate prin referendum.

Doua articole se refera la consecintele nefaste ale crizei politice din aceasta vara. Grigore Cartianu, de la „Adevărul", vorbeste despre mutatii grave in discursul public din România, nu doar pe scena politică, “unde iresponsabilitatea a atins cota de avarie”, ci şi in zona mediatică, serios “afectată de virusul propagandei”. Electoratul este bombardat cu mesaje toxice, periculoase, iar aceasta “samanta pusa in brazda” ar putea “nenoroci” tara. Comentatorul reproduce cateva dintre cliseele lansate insistent. De pilda, acela ca intoarcerea lui Basescu la Cotroceni sfideaza 7,4 milioane de romani care au votat suspendarea, fara a se vorbi de restul de peste 10 milioane de alegatori.

Ioan Stanomir scrie pe site-ul Contributors despre „pervertirea tuturor practicilor jurnalistice” si „impunerea unui discurs care să aibă în centrul său violenţa, calomnia şi insinuarea”. Institutia vinovata de acest proces este, in opinia sa, Consiliul National al Audiovizualului, care a asistat neputincios la generalizarea unui mod de a face presa propriu, la inceput, numai OTV-ului lui Dan Diaconescu. „Indiferent de opiniile care ne separă, comunitatea de cetăţeni nu poate fi sfâşiată de forţele urii şi fanatismului. Reconstrucţia democratică şi dialogul sunt alternativa la barbarie”, scrie Ioan Stanomir.
XS
SM
MD
LG